„Acum rămâne pentru Republica Moldova, pentru cei care o conduc în momentul de faţă, să salveze cât se mai poate salva, ca să nu se ajungă la alegeri anticipate,” spunea săptămâna trecută postului nostru de radio, într-un interviu, analista politică de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi. Între timp, cele mai mari partide din fosta coaliţie de la guvernare, PD şi PLDM, s-au declarat hotărâte s-o ia de la capăt, adică să se aşeze la masa de negocieri pentru „a salva ce se poate salva”. Discutăm în câteva minute despre aceste decizii, deocamdată doar la nivel de partid, cu Valeriu Streleţ, vicepreşedinte al Partidului Liberal-Democrat şi şef al grupului parlamentar al formaţiunii.
Europa Liberă: Dle Streleţ, punct şi de la capăt – aşa s-ar putea exprima cele întâmplate şi stabilite la sfârşitul săptămânii, mai întâi în sânul partidului democrat, apoi în cel liberal-democrat pe care îl reprezentaţi. Din declaraţia Consiliului Politic Naţional al PLDM pe care aţi difuzat-o ieri, dar şi din declaraţiile pe care le-aţi difuzat Dumneavoastră, dacă aţi fost citat corect de presă, s-ar putea deduce că Vlad Filat rămâne candidatul partidului pentru funcţia de premier. Nu-i aşa?
Valeriu Streleţ: „Da, presa a reprodus fidel ceea ce am declarat ieri după şedinţa consiliului fiindcă decizia Consiliului Naţional al partidului de a oferi tot sprijinul pentru înaintarea domnului preşedinte al partidului pentru funcţia de prim-ministru, sau cel puţin să recomande fracţiunii parlamentare ca în negocierile cu preşedintele ţării să prezinte anume această candidatură este o decizie absolut firească, previzibilă şi aşteptată.
Aici ţin să menţionez că insistenţa partenerilor noştri de alianţă, foştilor colegi de alianţă şi sperăm că şi viitorilor colegi de alianţă asupra neacceptării candidaturii domnului prim-ministru Filat pentru un nou mandat nu are nimic în comun cu activitatea guvernului AIE 2 sau anumite carenţe în activitatea acestuia, ci este doar rezultatul unor ambiţii şi incompatibilităţi care ţin mai mult de unele trăsături de caracter personale.”
Europa Liberă: E limpede ce spuneţi Dumneavoastră, totuşi, de ce să demiţi un premier – mă refer aici la perspectiva colegilor de Alianţă, de ce să demiţi un premier pentru ca mai apoi să-l accepţi din nou în aceeaşi calitate?
Valeriu Streleţ: „De la acest gând şi porneam. Că iniţierea demisiei Guvernului de către comunişti a avut loc în momentul când li s-au dat asigurări că vor exista voturi şi spuneam că activitatea Guvernului cu demiterea acestuia nu are nimic comun, am văzut-o şi în dezbaterile din Parlament de pe data de 5 martie.
Guvernul, chiar şi dacă constatăm anumite întârzieri pe anumite capitole la implementarea anumitor legi, în mare, şi-a făcut meseria. Guvernul a reuşit în această perioadă să iniţieze reforme foarte importante, parţial să le implementeze, să asigure o creştere economică doi ani la rând – în 2010 şi 2011. Să asigure executarea bugetului în totalitate. Chiar şi astăzi, pentru lunile ianuarie şi februarie noi avem un excedent de acumulări la buget comparativ cu planul. Şi în aceste condiţii, să iniţiezi demisia unui guvern în temeiul unei ritorici absolut populiste, cu elemente de campanie electorală nu este nimic altceva decât o încercare de a exclude de pe scena politică a unei personalităţi, a unui lider care poate face concurenţă pe anumite segmente electorale.”
Europa Liberă: Domnule Streleţ, din punctul de vedere al alegătorului, care mâine-poimâine, s-ar putea să fie chemat la urne, e o uşoară lipsă de logică aici - de ce să porneşti la negocieri cu un candidat căruia i s-a dat un vot de neîncredere de către celelalte partide din coaliţie şi să pretinzi că aceste negocieri ar putea avea şanse şi chiar un final logic?
Valeriu Streleţ: „Noi pornim de la premiza că acest vot de neîncredere acordat Guvernului este unul nejustificat. Este unul condiţionat, după cum spuneam şi mai înainte, de ambiţii personale ale unui personaj din scena politică care s-a simţit rănit în orgoliul său personal şi a dorit cumva să se revanşeze. Din cauza asta, noi am menţionat de la bun început că domnul prim-ministru Vlad Filat va rămâne candidatul nostru; şi cei care insistă pe demisia acestuia vor trebui să se confrunte cu consecinţele unei eventuale provocări a unor alegeri anticipate.”
Europa Liberă: Analista politică de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi, spunea săptămâna trecută postului nostru de radio, într-un interviu, că: „Tare mă tem că cel care, după umila mea părere, a acţionat cel mai de neînţeles, adică domnul premier Filat, nu poate să iasă prea glorios din această încercare pentru Moldova. Bineînţeles că nici ceilalţi actori politici.” Ce credeţi că a fost de neînţeles pentru, iată, unii analişti din Occident în comportamentul şefului dvs. de partid, dle Streleţ?
Valeriu Streleţ: „Din păcate, probabil şi pentru unii actori politici şi din Republica Moldova, demersurile iniţiate de PLDM de a reseta alianţa, de a corecta erorile pe care le-am admis la crearea şi funcţionarea AIE 2 aşa şi au rămas nişte apeluri neînţelese până la capăt.
Noi am înţeles toată gravitatea problemelor cu care se confruntă sistemul politic din Republica Moldova imediat după acest nefericit caz de la pădurea Domnească, cu toate că avertizam şi anterior asupra unor grave disfuncţionalităţi şi nu am făcut nimic altceva decât să plasăm nişte accente pe necesitatea privirii cu alţi ochi, dacă doriţi, a principiilor de funcţionare a alianţei.
Şi anume, să scoatem din zona influenţei politice un şir de instituţii de stat care au prin definiţie misiunea de a ocroti temeliile statului de drept, libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, economia de piaţă şi libera concurenţă, pe de o parte şi un alt apel este ca în Guvern, după delegarea politică de către partidele componente ale Alianţei, miniştrii să-şi facă datoria ca parte a echipei guvernamentale şi să nu se acopere permanent cu protecţia politică a partidelor care i-au delegat.
În fond, acestea sunt două premize de bază care au fost lansate în apelurile noastre de reformare a Alianţei şi care, din păcate, au rămas neînţelese pentru unii actori politici de la noi şi, vedem că şi pentru unii comentatori. Admitem că poate că nu am fost prea expliciţi până la această etapă, dar cu siguranţă vom insista că Alianţa are nevoie de o resetare.
În caz contrar, riscăm să ajungem în noiembrie 2013 să avem formal semnate nişte acorduri, dar să conservăm nişte probleme sistemice atât de grave, care ulterior ar putea exploda toate aceste performanţe.”
Europa Liberă: Am observat, dle Streleţ, că numele dvs. figurează în lista unui grup de negociatori din partea PLDM care ar trebui de astăzi să înceapă discuţiile cu liberalii şi democraţii. Răul cel mare s-a produs, aşa cum spuneaţi chiar în declaraţia difuzată ieri, în care scrieţi că „votanţii moţiunii de cenzură au pus în pericol procesul de integrare europeană.” Acum, dle Streleţ, ce se mai poate salva şi cum, aşa cum vede lucrurile partidul pe care îl reprezentaţi?
Valeriu Streleţ: „În fond, domnul Ministru al Afacerilor Externe, domnul vice-premier Leancă a menţionat foarte recent că „podurile nu sunt arse”, nu suntem într-o situaţie de ratări irecuperabile ale procesului de integrare europeană deoarece până în acest moment noi ne-am mişcat destul de exemplar, am putea spune, adoptând la timp toate actele legislative necesare şi având doar unele întârzieri la capitolul de implementare a anumitor strategii şi legi.
Şi astăzi, dacă s-ar parcurge cu responsabilitate şi lăsând la o parte toate ambiţiile şi frustrările personale, acest proces de creare a noii echipe guvernamentale, noi avem toate şansele să ţinem pasul, să ne mişcăm înainte conform planului de acţiuni pe care îl avem în implementare.
Zilele acestea îşi încheie misiunea de evaluare o ultimă echipă de evaluatori pe programul creării zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător şi pe programul liberalizării regimului de vize şi am putea să mergem înainte. Dacă colegii din PD şi PL se vor încăpăţâna în continuare să nu accepte decizia politică a PLDM, ca componentă majoritară a AIE, atunci, eventual, am putea avea unele întârzieri. Dar sperăm foarte mult că săptămâna curentă va aduce şi rezultate.”
Europa Liberă: PLDM a dat vot de neîncredere CNA-ului. Vineri aţi vizat, din nou, această instituţie într-o declaraţie – aţi acuzat-o de denigrarea partidului şi a liderului partidului Dumneavoastră său prin intentarea unor dosare politice. Cum veţi proceda în continuare în raport cu această instituţie? Va face ea parte din negocieri?
Valeriu Streleţ: „Cu certitudine – da. Din motivul că în primul pachet, cel care vizează depolitizarea, excluderea de sub influenţa politică a unui şir de instituţii care sunt vreo 10 la număr – Procuratura Generală, CNA, CNI – sunt cap de listă. Aici se regăsesc fireşte şi Curtea de Conturi şi Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Concurenţei şi alte instituţii. Dar primele trei instituţii urmează a fi excluse de sub influenţa politică.”
Europa Liberă: O altă problemă – numirea lui Serghei Cociorvă în calitate de şef al Direcţiei poliţiei municipale. Primarul Chişinăului zicea că este persoana care a fost direct implicată în coordonarea violenţelor împotriva tinerilor din noaptea de 7 aprilie. Cum se explică această numire şi nemulţumirea primarului?
Valeriu Streleţ: „Eu nu aş îndrăzni să fac presupuneri mai detaliate, dar admit că probabil nu a fost numită o altă candidatură, pe care şi-ar fi dorit-o domnul Chirtoacă. Asta a provocat o serie de comentarii. Iar dacă domnul Cociorvă este vinovat de evenimentele produse pe 7 aprilie, instanţele care trebuie să se pronunţe trebuie să-şi dea verdictul. În primul rând organele de anchetă şi ulterior instanţa de judecată şi abia după asta să se facă concluzii certe despre care a fost gradul de implicare al acestuia şi gradul lui de vinovăţie.”
Europa Liberă: Şi dacă nu s-a făcut acest lucru, probabil că nu figurează numele lui în vreun dosar. Dar, aţi făcut o cercetare înainte de a fi numit? Vă întreb pentru că Ministerul de Interne este o instituţie unde…
Valeriu Streleţ: “…Condusă de un coleg de-al nostru.”
Europa Liberă: Da. Condusă de un coleg liberal-democrat.
Valeriu Streleţ: “Eu sunt sigur că înainte de numire, domnul ministru Recean a avut toată diligenţa de a examina cu multă atenţie dosarul domnului Cociorvă.”
Europa Liberă: Ultima întrebare: pe lângă toate, foştii colegi de alianţă vor avea de rezolvat încă o problemă, după ce Comisia de la Veneția a spus că interzicerea simbolurilor comuniste a fost, de fapt, o greşeală. Cum se va proceda în raport cu această problemă?
Valeriu Streleţ: „Va depinde foarte mult de poziţia Curţii Constituţionale din Republica Moldova. Pentru că, deocamdată, verdictul curţii de la Veneţia are un caracter consultativ şi de recomandare, iar Curtea noastră Constituţională urmează să adopte o decizie şi în cazul când această decizie va constata că hotărârile adoptate în iulie 2012 au ieşit din câmpul constituţional, cred că ar fi absolut firesc ca clasa politică să se conformeze cu hotărârea Curţii Constituţionale din Republica Moldova.”