La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul opoziţiei comuniste Anatolie Zavgorodnîi a prezentat în plenul Parlamentului Raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012 care a avut loc în rezervaţia naturală „Pădurea Domnească”, când a fost împuşcată mortal o persoană, Sorin Paciu. În ce măsură acest raport a răspuns aşteptărilor societăţii şi ce efecte ar putea avea constatările şi recomandările deputaţilor? Un punct de vedere în această privinţă exprimat de Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Moldova (CReDO).
Europa Liberă: Întrebarea din start este dacă v-aţi aşteptat în principiu la mai mult decât a apărut în acest raport? Dacă era posibil să fi făcut comisia parlamentară mai mult decât a făcut?
Sergiu Ostaf: „Desigur, eu m-am aşteptat că Comisia va avea un rezultat şi nu produs mai bun şi care intră în esenţa şi răspunde la mai multe întrebări de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu doar că a avut loc incidentul respectiv, dar ce nu a mers, ce nu a funcţionat în sistemul de funcţionare a instituţiilor publice pe fiecare instituţie în parte şi de ce nu a funcţionat, de ce a mers prost. Şi, desigur, m-am aşteptat că comisia în raportul său va răspunde şi la întrebarea ce trebuie de făcut ca astfel de incidente să nu se repete pe viitor.”
Europa Liberă: Comisia putea să afle de ce nu a funcţionat, de exemplu, veriga de la Ministerul Sănătăţii: vice-ministrul nu a raportat ministrului? Asta nu este o sarcină internă a ministerului respectiv?
Sergiu Ostaf: „Da, este o sarcină internă. De asta şi a existat o comisie care dintr-o parte urma să analizeze cum funcţionează procedurile de formare în cadrul ministerului. Dacă există un sistem integru de anunţare şi informare despre o leziune corporală în urma intervenţiei unei arme de foc, şi aceasta informaţie este înregistrată în modul adecvat şi este transmisă nu doar poliţiei în formă verbală sau la telefon, dar printr-un sistem integru, de exemplu electronic, sau într-o formă de fax, pe hârtie.
Deci, este evident că o comisie care încearcă să analizeze cum funcţionează acest sistem de informare putea să constate lipsa unui sistem integru de transmitere a acestei informaţii. Or, acelaşi lucru putea comisia să facă şi în raport cu funcţionarea sistemului de informare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cazul a fost efectiv preluat de comisariatul Făleşti şi din cauza că nu există o obligativitate strictă ca această informaţie să fie inclusă în sistem, fără a se consulta cu şefii, să fie transmisă atât serviciilor de evidenţă a acestor cazuri, cât şi în forma audio în sistemul FOBUS. Deci, comisia desigur putea să intre în esenţă şi să răspundă la întrebarea de ce nu a funcţionat.”
Europa Liberă: Pe mine ca jurnalist şi mai mult mă interesează dacă aceste „disfuncţionalităţi”, aşa cum au fost ele numite oficial prin eufemism, au fost făcute prin premeditare, pentru a-i pune la adăpost pe participanţi, sau aceste disfuncţionalităţi sunt fireşti, native, moştenite din URSS?
Sergiu Ostaf: „Desigur, o bună parte din disfuncţionalităţi vin din organizarea şi funcţionarea sistemului din trecut. De exemplu, procedura şi practica de acordare a licenţelor şi autorizaţiilor. Este un sistem care a fost clădit şi construit în perioada guvernelor precedente, posibil chiar mai de demult. Şi acest sistem nu a fost modificat de guvernul actual, de alianţa actuală, şi a funcţionat şi a produs un rezultat negativ. Sau modalitatea de investigare a cazurilor a fost organizată aşa încât procuratura a marginalizat rolul poliţiei pentru constatarea şi intervenţia imediată de asigurare a probelor.
Şi aceasta este posibil în baza Codului de procedură penală, dar aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi existat o înţelegere că astfel de cazuri trebuie să fie investigate, şi probele asigurate, atât ar trebui să răspundă în mod imparţial şi necointeresat despre ce s-a întâmplat.
Şi Procuratura, adică procurorul general, printr-o cutumă care există în cadrul procuraturii a dat indicaţii, folosind rolul său de conducător ierarhic superior şi procurorii inferiori s-au supus, în baza unei culturi corporative, în baza unor practici care au existat în trecut că ar trebui să urmeze exact indicaţia procurorului general, şi nu a examinat toate ipotezele posibile alternative.
Prin urmare, tiparele, comportamentele şi modalităţile de funcţionare a instituţiilor din trecut au fost proiectate la situaţiile din ziua de astăzi. I-au dat rezultatele negative şi lipsa de răspunsuri la întrebări pe care noi vrem să le obţinem.”
Europa Liberă: Dar comisia, totuşi, aluziv a spus că s-ar putea ca multe din acţiunile întreprinse de diferiţi funcţionari, demnitari să fi fost premeditate şi chiar sugerează comisia că ar exista un regizor în spatele acestor acţiuni şi, urmare a acestei intervenţii regizorale, s-ar fi lichidat şi nişte probe, s-ar fi zădărnicit apariţia publică cât mai timpurie. Dvs., ca un om care aţi urmărit îndeaproape comisia, puteţi să ne spuneţi dacă comisia ar fi putut fi mai explicită la acest capitol?
Sergiu Ostaf: „Absolut. Comisia, când ajunge la anumite concluzii, specifice sau mai generale, ar trebui să probeze de fiecare dată, să spună: uite, presupunerea noastră sau ipoteza noastră este bazată pe mărturiile directe oferite de persoanele X, Y, Z, prin colaborare cu probele indirecte pe care le-a obţinut comisia.
Comisia este responsabilă în faţa publicului să producă concluzii care sunt bazate pe materialele aduse la cunoştinţa comisiei. Şi aici există şi responsabilitatea cea mai mare ca, în momentul în care se fac anumite concluzii, care nu sunt bazate pe probele care au fost aduse în faţa Comisiei, atunci noi asistăm la o situaţie de construire a unor realităţi imaginare; şi aici putem şi critica puternic Comisia pentru faptul că mai degrabă este ghidată de anumite dorinţe de ordin politic, decât de ordin raţional, juridic.
Prin urmare, dacă a şi existat această ipoteză, precum că a fost ghidat întregul sistem pentru a tăinui evenimentul, el trebuia să fie mărunţit, divizat, fragmentat şi demonstrat la fiecare etapă. Or, comisia nu a realizat acest lucru şi a aruncat o percepţie în cadrul raportului că a existat un centru comun de coordonare şi de tăinuire a informaţiei. Aici, din păcate, această concluzie mare nu poate fi şi nu este probată în cadrul raportului comisie.
Pe de altă parte, într-adevăr disfuncţionalităţile sistemice în activitatea Procuraturii, a Poliţiei, permit influenţele din afară şi influenţele pe interior, pentru a zădărnici aflarea adevărului şi a demara ancheta pe cazul respectiv. Dar uitaţi-vă că aici a greşit Comisia că nu a dezvăluit foarte exact şi concret în ce constă problemele de funcţionare a fiecărei instituţii în parte şi care ar permite şi pe viitor repetarea acestor cazuri.
Şi critica cea mai mare a observaţiilor pe care eu le-am realizat este că Comisia nu este suficient de exactă şi de fapt privează întreaga societate de posibilitatea de a se interveni în mod adecvat data viitoare. Comisia face nişte concluzii şi recomandări foarte generale şi, practic, se limitează la destituirea unor persoane, de parcă pro0blema este în persoane, dar nu în funcţionarea proastă a sistemului. Într-adevăr, persoanele sunt vinovate o bună parte din ele, dar persoanele nu pot funcţiona dacă nu este schimbat şi sistemul care este parte a problemei.”
Europa Liberă: Întrebarea firească pe care ar fi cazul să o formulez exact acum este Comisia care reproşează procurorilor şi altor demnitari că nu au fost suficient de transparenţi, că nu au fost suficient de oneşti atunci când au zăbovit cu publicarea acestui incident, ea, la rândul ei, este suficient de transparentă şi de onestă? Vă întreba asta pentru că, de exemplu, comisia când ajunge să vorbească despre consiliul magistraţilor, care a analizat comportamentul participanţilor la vânătoare are anumite reţineri din varii motive. Sau când spuneţi că nu-şi pro0bează aluziile şi analizeze. Este suficient de exemplară pentru societate această comisie ca să spunem că de acum încolo acum un etalon de analiză pertinentă?
Sergiu Ostaf: „Este o întrebare foarte bună, pentru că în momentul în care activitatea Comisiei este transparentă şi este bazată pe considerente raţionale, atunci acest comportament ar putea să creeze şi să cultive încrederea societăţii în constatările şi recomandările comisiei. Dacă Comisia nu este aşa cum ne-o dorim, atunci şi încrederea noastră în produsul şi constatările comisiei este mai mic.
Şi aici avem anumite rezerve. Cum ar fi faptul că în Moldova s-a constituit deja o practică: comisia de anchetă oferă acces practic deplin experţilor, reprezentanţilor societăţii civile în activitatea comisiei. De a observa, de a avea acces la toate materialele, eventul chiar să pună întrebări şi să participe cu propuneri la scrierea raportului. Această practică nu a fost urmată de către comisia actuală. Şi nici până acum nu am înţeles de ce nu. Pentru că în Moldova există oameni care ar putea să contribuie în acest sens constructiv.
Doi, am observat că standardele de elaborare a raportului şi de constatare sunt mult mai mici decât standardele unei comisii permanente a Parlamentului. Or, o comisie de anchetă nu este altceva decât încă un instrument special de control parlamentar asupra modului în care funcţionează instituţiile executive sau autorităţile autonome. Şi atunci standardele şi cerinţele pentru activitatea comisie de anchetă trebuie să fie similare cu cele ale unei comisii permanente a Parlamentului.
Or, oricare comisia permanentă a Parlamentului anunţă din start care este agendă, propune proiecte de legi spre dezbateri, admite persoane interesate să vină cu anumite contribuţii, să pună anumite întrebări, oferă răspunsuri şi motivare pentru modificarea legii sau anumite constatări. În cazul acesta avem standarde şi cerinţe care în cazul comisiei respective de anchetă au fost mult mai inferioare. Şi de aici putem trage concluzii despre gradul de încredere în activitatea comisiei. Nemaivorbind despre aspectul politic care a fost destul de prezent în activitatea comisiei.”
Europa Liberă: Fiind vorba probabil şi despre obiectul specific al cercetării acestei comisii, totuşi, una peste alta, este un raport folositor sau nu?
Sergiu Ostaf: „Este un raport folositor. Comisia a stabilit foarte multe fapte importante, care ar fi rămas necunoscute fără activitatea acestei comisii. Partea pozitivă se regăseşte şi în anumite concluzii cum ar fi felul în care a organizat ancheta Procuratura. Sau felul în care s-a constatat că vânătoarea a avut loc chiar în imediata apropiere de frontiera de stat, ceea ce este interzis. Încă o constatare este că modalitatea de obţinere a autorizaţiilor şi licenţelor este una absolut coruptibilă. Deci, există într-adevăr multe constatări foarte utile.
Suplimentar la faptul că această informaţie a fost posibil de accesat ne-a dat posibilitatea să tragem nişte concluzii mult mai specifice şi mult mai concrete vizavi de fiecare instituţie în parte. Raportul sumar pe care eu îl propun intră în mult mai multe detalii, în baza informaţiei care a fost corectată de către comisia de anchetă. Comisia de anchetă din păcate a ratat şansa să intre în mult mai multe detalii pentru a formula concluzii mult mai specifice.
Eu reuşesc să fac acest lucru şi, de fapt, intenţia mea a fost să ajut comisia. Din păcate ea nu a vrut să accepte acest ajutor din partea mea, dar sper că societatea va putea să beneficieze de pe urma ambelor raportate şi să tragă învăţămintele corespunzătoare. Deci, desigur activitatea Comisiei per ansamblu este un plus faţă de situaţia dacă nu ar fi existat comisia respectivă.”
Europa Liberă: Deci, o bornă kilometrică de la care ne vom mişca mai departe şi viaţa din păcate o să ofere ocazii de felul acesta.
