S-au împlinit, ieri, 72 de ani de la înființarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de către Uniunea Sovietică la 2 august 1940. Dar, după cum veți afla din interviul lui Radu Benea cu istoricul Octavian Țîcu, autorităților sovietice care au anexat Basarabia în urma Pactului Ribbentrop-Molotov la 28 iunie, le-a trebuit mai mult de o lună pentru a face anunțul.
Pe de altă parte, a existat un proiect ucrainean care stipula că noua republică ar trebui să aibă doar teritoriul pe care locuiesc moldovenii, pe care moldovenii sunt majoritari şi menţiona că părţile de Nord ale Bucovinei, judeţul Hotin şi, respectiv, frontiera de nord a republicii generează anumite posibilităţi de interpretări.
Europa Liberă: Până la urmă a fost o luptă internă între centru şi periferie, între Moscova şi Kiev pentru aceste teritorii?
Octavian Ţâcu: „Da, au existat şi două proiecte alternative, prezentate deja în momentul în care s-a ajuns la ideea conturării frontierelor. Pentru că exista un proiect moldovenesc, care insista asupra necesităţii de a oferi integritate acestui spaţiu, inclusiv cu menţinerea Basarabiei integre. Şi aici trebuie să recunoaştem că această poziţie a comuniştilor moldoveni a fost reiterată şi în anul 1946, după al doilea război mondial, când conducerea de vârf a RSS Moldovenească insista asupra necesităţii de a reda integritatea RSSM prin redarea teritoriilor anexate la Ucraina.”
Europa Liberă: ...şi fără izbândă.
Octavian Ţâcu: „...da, fără izbândă, pentru că, de fapt, linia generală istoriografică vorbeşte că aici a fost o convergenţă de interese între Moscova şi Kiev în dorinţa de a oferi punctele strategice de acces la Dunăre, la Marea Neagră, protecţia oraşului Odesa care era întotdeauna invocată ca o necesitate de anexare ş.a.m.d., care în ultimă instanţă a dat câştig de cauză Ucrainei.”
Europa Liberă: Dle Tâcu, crearea RSSM este şi unul din miturile fondatoare ale aşa-numitei identităţi moldoveneşti. Pentru unii a însemnat şi mai înseamnă, poate, anii tinereţii, traiul fericit de pe vremea URSS. Pentru alţii însă – deportări, gulaguri, moartea sau dispariţia celor apropiaţi. Politicienii, ştim, exploatează abil aceste lucruri. Cum se împacă ele în tabăra istoricilor?
Octavian Ţâcu: „În tabăra istoricilor lucrurile sunt cât se poate de clare. Pentru că discursul istoriografic major este unul care priveşte trecutul sovietic din perspectiva unui negativism. Construcţia RSSM, în general, a lăsat populaţia majoritară a acestei republici în afara unei posibilităţi de a exercita efectiv controlul asupra republicii.
Noi nu am avut în funcţiile de conducere basarabeni. Din cei 10 prim-secretari ai partidului pe care i-a avut RSSM, doar doi au fost basarabeni şi doar în anul 1989. Nemaivorbind de faptul că în funcţiile cheie de conducere economică, a celor mai mari întreprinderi, moldovenii reprezentau în anii 1960 doi întreg şi ceva la sută. În anii 1980 – şase întreg şi ceva la sută. Asta în condiţiile în care reprezentau peste 65 la sută din populaţie. Plus, omniprezenţa limbii ruse, care face extrem de problematică interpretarea acestei perioade în termeni de pozitivism.”
Europa Liberă: Cât de adecvate sunt manualele de istorie, după părerea Dvs., în privinţa acestei date – 2 august 1940?
Octavian Ţâcu: „Avem de a face aici cu două memorii colective divergente: una opusă interpretărilor sovietice şi celor pro-moscovite, alta – simpatizantă acestor opţiuni. Şi, din punct de vedere al manualelor, de 20 de ani se predă într-un singur sens, cu excepţia acelei perioade în care guvernarea comunistă a impus un manual integrat în care a încercat să prezinte în tonalităţile istoriografiei sovietice.
În rest, aş spune, e o dominaţie totală a discursului istoriografic românesc asupra acestei date, care vorbeşte şi de o opţiune, dacă vreţi, de civilizaţie, o ruptură de civilizaţie europeană şi mondială în general, şi aducerea Basarabiei într-un context de civilizaţie eurasiatică sub formatul unui regim totalitar comunist care a dominat aici timp de 50 de ani.”
