Ascunşi de ochii lumii din primii ani ai vieţii şi fără şanse minime de a se integra în societate - aceasta este povara grea pe care o suportă copiii cu dizabilităţi mintale severe. Urmând tradiţia sovietică pseudoumană, ei continuă să fie internaţi la instituţii specializate, una dintre care este şi internatul pentru copii cu retard mintal sever de la de la Orhei, pe care l-am vizitat recent. Instituţia este amplasată la câţiva kilometri depărtare de oraş, întro pădure, unde rar când ajunge picior de om. Culmea e că mulţi dintre cei 259 copii şi tinerii aflaţi aici ar putea avea o viaţă normală, în comunitate, fără a împovăra prea mult familiile lor sau domeniul statal al asistenţei sociale. Viaţa întro astfel de instituţie e mai curând o condamnare, mai cu seamă atunci când la bază stă un diagnostic greşit, sau pur şi simplu abandonul.
“Am învăţat să cos încălţăminte de la un băiat, care a plecat în familie, în societate. Mai învâţ de la spcialiştii care vin aici şi repară câte ceva. Mă uit cum face una, alta şi învâţ”.
Băiatul a fost abandonat la naștere de mama care a invocat motivul că acasă o mai așteptau câteva guri. Faptul că medicii l-ar fi diagnosticat pe Victor cu handicap mintal a fost un ”argument” în plus pentru ea. Chiar dacă abia recent a aflat că are familie, băiatul nu-şi pierde speranţa că va ajunge să se bucure de întâlnirea cu fraţii săi:
“Eu n-am ştiut că am părinţi, fraţi şi surori. Nu demult lucrătorii de aici mi-au spus că eu am familie. M-am bucurat foarte mult. Mama a murit şi tata tot a murit, fraţii nu o duc prea bine, dar eu tare mă bucur că am o soră şi este cineva care se gândeşte la mine”.
Chiar şi cu abilităţile pe care le are, Victor, deocamdată, râmâne la internat, pentru că sora nu-l poate lua la ea, iar în localitatea de unde a fost adus nu sunt servicii pentru el. La fel ca Victor, multi dintre cei care locuiesc în internat, sunt adulți sau în prag de majorat, dar nu au unde pleca. Unii rămân aici pentru tot restul vieții, deși instituția este destinată copiilor. Pe lista de așteptare a celor care urmează să fie integrați în societate figurează în jur de 60 de copii, ne spune directoarea instituţiei Lidia Popa:
Pentru ca revenirea acasă să fie mai ușoară, anul trecut administrația instituției a început să-i învețe a scrie și a citi pe câțiva tineri, unii dintre care au peste 20 de ani, chiar dacă instituţia nu are, conform statutului, program de învăţământ şi nici cadre pentru aceste activităţi. Copiii au întrecut aşteptările şi au dovedit că pot să deprindă carte foarte repede. Totuşi problema cea mai mare, ne spune Lidia Popa, apare atunci când tinerii ating majoratul şi ar trebui să se întoarcă în localităţile de baştină, însă autorităţile publice locale, de cele mai multe ori, nici nu-şi amintesc că au copii la internatul din Orhei şi că ar trebui să se îngrijească pentru a le crea servicii care să-i ajute să se integreze în comunitate:
“Apare problema după ce termină şcoala, dacă copii sunt abandonaţi. Ar trebui autorităţile locale să vină să-i ia, să le creeze locuinţe protejate, alte servicii”.
De câţiva ani, organizaţia obştească Keystone desfăşoară o amplă reformă a internatului de la Orhei, reuşind să integreze în familii şi în comunitate câteva zeci de copii şi tineri. În sprijinul celor cu nevoie speciale au fost dezvoltate mai multe servicii comunitare cum ar fi “Locuinţa protejată”, “Casele comunitare”, “Echipa Mobilă” sau “Cadre de sprijin pentru familiile în care s-au integrat copiii”. Este important ca administraţiile publice locale să acceseze surse financiare existente deja în bugetul public pentru astfel de servicii, spune Ludmila Malcoci, directoarea Keystone Moldova:
În ultimii cinci ani, peste 5000 de copii instituţionalizaţi în internate şi şcoli auxiliare au fost integraţi în familii şi în comunitate, în cadrul unei ample reforme de dezinstituţionalizare a copiilor. Peste 7 mii de copii încă mai aşteaptă să revină şi ei în rând cu lumea.
