Linkuri accesibilitate

Problema lui Garbuz


Mihai Garbuz (PPPM): „Se petrece o românizare agresivă a societăţii moldoveneşti, iată problema”.


Partidul Politic „Patrioții Moldovei” este al saptelea in buletinul de vot. Sloganul electoral este „Unire moldoveni în ocrotirea valorilor naţional culturale!” Invitatul editiei de azi este Mihail Garbuz, presedintele partidului.

Europa Liberă: Dle Garbuz, despre dvs ziceţi că sunteţi moldovean, un patriot adevărat al Republicii Moldova. Mă puteţi convinge că sunteţi mai patriot ca mine sau că eu nu aş fi patriot? De ce trebuie împărţiţi oamenii în patrioţi şi nepatrioţi?

Mihail Garbuz: „Doamne Fereşte! Niciodată să nu facem abuz de aşa chestiuni, pur şi simplu facem o distincţie. Patriotismul ce este? Dragostea faţă de patrie, de ţara ta, de valorile tale naţionale, ale poporului tău, dragoste faţă de limba ta pe care ai supt-o cu laptele mamei. Ce se petrece acum la noi în ţară? Se petrece o românizare agresivă a societăţii moldoveneşti, iată problema. Fiecare crede că este patriot în limitele sale, cum le vede el. Noi, „Patrioţii Moldovei”, vedem patriotismul ţării anume în această direcţie”.
Mihai Garbuz


Europa Liberă: Cine ar fi nepatrioţii?


Mihail Garbuz
: „Cei care socot că patria lor este România, de exemplu, sau altă ţară, sau mai ştiu eu ce acolo. Cei care socot că limba română, care este vorbită astăzi la noi în societate, are dreptul ca să fie vorbită şi de noi moldovenii. Cei care socot că în şcoala noastră moldovenească ar trebui să vorbită limba moldovenească, studiată limba Moldovei, iată „Patrioţii Moldovei” cum văd situaţia la momentul actual”.

Europa Liberă: Republica Moldova are o lege care permite dubla cetăţenie. Credeţi că cetăţeanul care are şi o a doua cetăţenie ar fi patriotul unei singure ţări?

Mihail Garbuz: „Nu, nicidecum, când se vorbeşte de a doua cetăţenie, noi avem în vedere următorul lucru: da, fiecare cetăţean are dreptul să îşi aleagă ţara, patria, valorile sale naţionale. Când vorbim de conducerea ţării, cei care trebuie să aibă responsabilitate faţă de ţară şi popor, ei numaidecât trebuie să aibă o singură cetăţenie, asta este categoric”.

Europa Liberă: Eu am intrat pe site-ul partidului dvs şi am citit ce scriu forumiştii pe acest site, iată unul din aceste comentarii: „Sunteţi jalnici şi semănaţi mai degrabă cu o sectă decât cu un partid”. Câtă lume vă cunoaşte şi cine vă sunt alegătorii, din moment ce există asemenea comentarii?


Mihail Garbuz: „Nu e o mare obidă pentru noi, noi ne-am înregistrat cu mari dificultăţi, abia în luna iunie anul curent şi numai Strasbourg ne-a ajutat să facem chestia respectivă. În ceea ce priveşte că suntem jalnici, aceasta e o viziune proprie a cuiva, nu avem nimic împotrivă. Unicul lucru pe care vreau să spun este că atunci când ne-am înregistrat erau în jur la 12 mii de persoane în rândul partidului, astăzi sunt 33 de mii, creştem! Cineva vede una, cineva vede alta”.

Europa Liberă: Şi tot un comentariu de pe forumul partidului dvs. Scrie cineva că de la o poştă se vede că aţi fi sateliţii Partidului Comuniştilor. Aşa să fie? Ce partide înscrise în cursa electorală sunt mai aproape de „Patrioţii Moldovei”?


Mihail Garbuz: „Comuniştii nu ne-au înregistrat timp de trei ani, ei văd în noi rivali politici, dosare penale, foarte mulţi au fost intimidaţi, cercetaţi, mulţi activişti au fost torturaţi. Vă spun că din partid au plecat numai 40 de persoane, asta-i în primul rând. Cine-i mai aproape de noi? Cei care au aceleaşi valori naţionale ca şi noi. Suntem moldoveni la noi în Moldova, şi să nu ne împingă pe gât noţiunea de român, de limbă română, valori române. Să nu ne românizeze aşa agresiv cum se face astăzi, cum o face conducerea politică astăzi, care ar trebui să ne dea exemplu cum se respectă legea în ţară”.

Europa Liber: Unii cred că se românizează Republica Moldova, alţii cred că se rusifică şi tot aşa ani la rând ne întrebăm încotro mergem?

Mihail Garbuz: „Acesta este un proces obiectiv şi el nu trebuie abordat, cine vrea să se românizeze, cine vrea să se rusifice, nu sunt probleme. Problema ţării este de a reîntregi societatea, fără valorile noastre naţionale moldoveneşti, fără istoria Moldovei, limba moldovenească şi aşa mai departe, noi nu reîntregim societatea noastră. Noi suntem societate multi-naţională, valorile limbii ruse în societatea noastră nu trebuiesc intimidate şi anume acest factor trebuie să lucreze asupra reîntregirii. Problema problemelor este că societatea noastră este dezbinată”.

Europa Liberă: Deci, vectorul politicii externe pentru partidul dvs ar fi vectorul pro-estic?


Mihail Garbuz
: „Da, din păcate, aşa este. Europa ne-a reformat 20 de ani şi continuie să ne reformeze. Sărăcia nu mai are margini. Numai în Rusia, cu care am convieţuit atâţia ani, putem găsi ajutor şi sprijin în piaţa de desfacere, investiţii de lungă durată în economia ţării şi ne-ar da un elan pentru a ne pune pe calea economică decentă”.

Europa Liberă: Şi atunci patrioţii moldoveni devind patrioţi ruşi? Cum să înţeleg?


Mihail Garbuz
: „Noi suntem patrioţii Moldovei, noi suntem patrioţii poporului moldovenesc multinaţional, care vrea să aibă o viaţă decentă aici, în Republica Moldova, la noi acasă, să nu fugă oamenii peste hotare, asta este problema ţării”.

Europa Liberă: La întrebările Europei Libere a răspuns Mihail Garbuz, liderul Partidului Patrioţii Moldovei, formaţiune ce figurează cu numărul 7 în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie.
XS
SM
MD
LG