Ankara controlează trecerea strategică prin Bosfor spre Marea Neagră. Așa încât, NATO și SUA au nevoie de Turcia.
„Din cei circa 2.000 de sateliți care se învârt în jurul Pământului, jumătate aparțin țărilor din NATO.” (Jens Stoltenberg)
Turcia a lansat o ofensivă militară într-o țară vecină fără să-și prevină aliații.
Despre dezinformare, cu Elina Lange – Ionatamishvili, experta în dezinformare a Centrului de Excelență pentru Comunicări Strategice NATO de la Riga.
Interviu cu Lilian Darii, ambasadorul Republicii Moldova în Belgia și însărcinat cu relațiile cu NATO.
Ce preocupă pe toată lumea sunt tensiunile dintre SUA și Turcia, principalele forțe din NATO în termeni numerici și fără a căror cooperare în cadrul Alianței întregul edificiu al Orientului Apropiat riscă să se prăbușească.
Aliat capricios, inamic imposibil - așa definește „Le Monde Diplomatique”, revista lunară a stângii intelectuale franceze, relația Turciei cu NATO.
Este a doua oară anul acesta când un avion militar rusesc a intrat în spațiul aerian al Estoniei.
Unii strategi și experți sugerează acum că o țară ar putea totuși intra în NATO fără a beneficia de acel articol 5 care îi apără automat teritoriul.
Încarcă mai mult