Pe 4 martie 2026 se împlinesc 49 de ani de la cel mai devastator cutremur din istoria României moderne – în urma căruia au murit peste 1.500 de oameni, aproape 1.400 doar din București.
La peste 66 de ani distanță de când a fost încarcerată în închisorile comuniste, Nina Moica (82 de ani), fostă deținută politic, în prezent președinta Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România, povestește chinurile prin care a trecut în pușcăriile comuniste.
Germania sărbătorește vineri 35 de ani de la reunificare, iar un sondaj publicat în ajun a arătat că o majoritate covârșitoare a locuitorilor consideră că a fost o decizie „fundamental corectă”, scrie dpa.
La un an de la moartea suspectă, într-o închisoare din Siberia, a celui mai cunoscut opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, aliații lui luptă pentru relevanță pe fondul războiului Rusiei din Ucraina și al reprimării disidenței rusești de către Kremlin.
Încarcă mai mult