Linkuri accesibilitate

Ştiri

Moldova va cumpăra mai multă electricitate produsă de centrala nucleară de la Cernavodă

În imagine, Centrala nucleară de la Cernavodă
În imagine, Centrala nucleară de la Cernavodă

R. Moldova va procura, la un preț redus, mai multă electricitate produsă de centrala nucleară de la Cernavodă, din România, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2025. Un contract în acest sens a fost semnat joi, 19 decembrie, între companiile Energocom și Nuclearelectrica.

Potrivit contractului, Energocom a procurat 100 MW bandă (disponibili 24/24), adică de trei ori mai mult decât în decembrie, când au fost procurați doar 30 MW.

Cantitatea de electricitate va fi procurată la un preț de 80 euro/MWh, care a fost plafonat anterior de Guvernul de la București prin ordonanță de urgență. În prezent, Chișinăul cumpără electricitate furnizată de centrala de la Cuciurgan (MGRES) la un tarif de 66 dolari/MWh, dar contractul care garantează aceste livrări este valabil până la finele anului curent.

Energocom spune că electricitatea importată de la Nuclearelectrica va asigura o mai mare cantitate de energie sigură și continuă, la care se adaugă energia produsă din surse regenerabile, care depind de condițiile meteo și care vor oferi „mai multă siguranță” livrărilor în sistemul electric al R. Moldova.

Compania mai spune că în lunile de iarnă, cantitatea energiei electrice produsă de centralele de termoficare de la Chișinău și Bălți acoperă 25%-30% din necesarul malului drept al Nistrului.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Energiei a anunțat că cererea de energie electrică în R. Moldova a început să crească la finele lunii noiembrie, care este acoperită prin importuri de pe bursa românească OPCOM, unde prețurile la fel au crescut, din cauza unei cereri sporite și în România.

În debutul ședinței de Guvern de miercuri, 18 decembrie, premierul Dorin Recean a dat asigurări că malul drept va avea „destulă energie”, dar a afirmat că autoritățile trebuie să se pregătească „pentru situații mai dificile”.

În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească energia electrică, în special în orele de vârf, pentru a reduce importurile de energie scumpă, care ar putea duce la majorarea tarifelor pentru consumatorii finali.

Din 16 decembrie, R. Moldova este în stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, din cauza situației din sectorul energetic, afectat de o eventuală sistare a aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene de către Gazprom de la 1 ianuarie, când expiră acordul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina.

Autoritățile de la Chișinău spun că în stânga Nistrului ar putea urma și o criză umanitară, provocată de lipsa resurselor energetice suficiente, dar și din cauza faptului că populația din regiune nu-și permite să achite prețul de piață pentru acestea.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

update

Maia Sandu acuză Rusia că vrea să creeze o nouă criză a gazelor pentru R. Moldova

Președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă de sfârșit de an, 19 decembrie 2024
Președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă de sfârșit de an, 19 decembrie 2024

Președinta Maia Sandu a acuzat Rusia că a adus regiunea transnistreană în pragul unei crize a gazelor, dar a dat asigurări că guvernul de la Chișinău poate cumpăra pe piață gaze pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrului și electricitate pentru consumatorii de pe malul drept.

Vorbind într-o conferință de presa la Chișinău, pe 19 decembrie, șefa statului a spus că autoritățile nu știu sigur dacă Gazprom, concernul rus de stat, „își va onora obligațiile contractuale” de a livra gaze pe malul stâng al Nistrului după ce tranzitul prin Ucraina va fi oprit de la 1 ianuarie 2025, dar se așteaptă că furnizorul rus nu-și va respecta aceste obligații și nu va face livrări pe rute alternative.

„Pentru ei este o posibilitate de a crea o nouă criză”, a spus șefa statului, adăugând: „Sarcina noastră principală este să ne asigurăm că toată lumea are curent electric, încălzire și gaze naturale”.

Ultima iarnă când Rusia mai poate cauza o criză

Întreruperea livrărilor rusești în regiunea transnistreană poate afecta consumatorii de gaze din stânga Nistrului, dar și consumatorii de energie electrică de pe malul drept al Nistrului, unde până la 80% din consum este acoperit de achiziții de curent produs cu gaze rusești la centrala MGRES din regiunea transnistreană. Autoritățile de la Chișinău spun că malul drept al Nistrului nu mai ia gaze direct de la Gazprom de doi ani.

Președinta Sandu a spus că, în cazul consumatorilor transnistreni, guvernul de la Chișinău are soluții pentru a le putea furniza gaze achiziționate pe piață și a-i ajuta să-și achite consumul la prețul pieței, dar încă mai caută soluții despre cum și-ar putea „recupera cheltuielile” pe care le vor suporta.

„Suntem în această situație din cauza Federației Ruse care sprijină de decenii un regim nelegitim, iar acest regim a adus cetățenii de pe malul stâng în situația în care să nu poată plăti prețul real al resurselor energetice”, a spus șefa statului.

În cazul malului drept, guvernul poate asigura achiziții de curent din alte surse, dar președinta Sandu a avertizat că prețurile, dar și tarifele vor crește. Ea a mai admis că sunt posibile întreruperi ale livrărilor de curent, având în vedere că energia electrică achiziționată de pe piața românească și europeană ajunge în R. Moldova prin rețele ucrainene bombardate periodic de Rusia.

Autoritățile moldovene construiesc o linie de înaltă tensiune de legătură cu România, care urmează a fi dată în folosință în 2025, așa încât Maia Sandu și-a exprimat încrederea că iarna curentă este și ultima când Rusia mai poate cauza o criză a energiei în R. Moldova.

Tranzitul de gaze rusești prin Ucraina către regiunea transnistreană, dar și țări europene, se va opri la 1 ianuarie când expiră contractul de tranzit actual între Gazprom și compania energetică ucraineană, Naftogaz, iar părțile au spus că nu va fi prelungit. Furnizorul rus nu a rezervat capacități de transport pe o rută ocolitoare, prin Marea Neagră, Turcia, Bulgaria și România.

Despre războiul din Ucraina și o soluție „la pachet” pentru conflictul transnistrean

Președinta moldoveană care a câștigat un nou mandat prezidențial în noiembrie, fiind felicitată de aliații occidentali că a reușit să facă față unor puternice interferențe rusești, și-a repetat acuzația că Rusia poartă un război hibrid contra Republicii Moldova.

„Noi vrem să fim lăsați în pace”, a spus Maia Sandu când a fost întrebată ce așteptări are de la relația cu Rusia, șefa statului incluzând în acest răspuns cererea eternă a Chișinăului ca Rusia să-și retragă trupele din regiunea transnistreană.

Dar conferința sa de presă a avut loc și într-un moment în care s-au intensificat o serie de discuții internaționale pe marginea unei soluții de pace în Ucraina.

Întrebată de Europa Liberă dacă Republica Moldova își dorește ca aceste discuții și eventuale negocieri de pace în Ucraina să aibă în vedere și o soluție pentru conflictul transnistrean, președinta Sandu a spus că se va pronunța după ce vede mai întâi un „plan de pace realizabil” în Ucraina.

„Salutăm orice inițiativă și plan care ar putea readuce o pace justă și sustenabilă în Ucraina și, bineînțeles, dacă va exista un plan realizabil, care să permită soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, vom fi acolo ca să punem această problemă”, a spus Sandu, adăugând: „Dar să nu existe niciun dubiu că ne dorim rezolvarea acestui conflict doar în condiții pașnice”.

Regretul primului mandat - justiția

Președinta Sandu a confirmat în conferința de presă că va depune jurământul pentru cel de-al doilea său mandat pe 24 decembrie, spunând că ceea ce-și dorește cel mai mult este să vadă rezultate ale reformei în justiție și în dosarele mari de corupție, de corupție politică și de corupție electorală.

Uniunea Europeană a spus marți, în cel mai recent raport despre extindere, că așteaptă de la R. Moldova, țară candidată la aderare, nu doar continuarea reformelor în justiție, dar și anchete și condamnări în cazuri de corupție, inclusiv la nivel înalt.

„UE are dreptate și așteptările noastre, ale cetățenilor, sunt aceleași”, a spus președinta Sandu, răspunzând unei întrebări a Europei Libere. Dar a insistat: „guvernarea nu rezolvă cazuri, nu poate să urgenteze examinarea acestor cazuri, și mai ales să se asigure că ele sunt corect, legal, duse la bun sfârșit”.

Sandu care a câștigat primul mandat în 2020 cu promisiunea să curețe justiția de oameni compromiși și să întărească lupta cu corupția a recunoscut că reforma procuraturii nu dă rezultate scontate, iar viteza cu care decurg atât anchetele cât și procesele în instanțele de judecată este mică.

Ce pași planifică pentru a remedia situația? Schimbări în legislație.

În conferința sa de presă, șefa statului a dat ca exemplu un proiect de lege dezbătut chiar în acele clipe în parlament, care prevede introducerea unor termeni restrânși, de până la șase luni, pentru anchetarea și soluționarea în instanțe a cazurilor de „corupție politică”.

Autoritățile spun că, în recentele alegeri prezidențiale, au existat multe asemenea cazuri de mituire a alegătorilor.

Concentrând pașii din justiție pe corupția electorală, șefa statului a sugerat însă și care este preocuparea sa imediată în domeniul politic - anume alegerile parlamentare așteptate la vară, când R. Moldova și partidul pro-prezidențial PAS se poate confrunta cu noi acțiuni hibrid ale Rusiei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Zelenski la Bruxelles: Unitatea transatlantică este esențială pentru a opri agresiunea lui Putin

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski (stânga), și șeful NATO, Mark Rutte, după întâlnirea de la Bruxelles, pe 18 decembrie.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski (stânga), și șeful NATO, Mark Rutte, după întâlnirea de la Bruxelles, pe 18 decembrie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că numai unitatea transatlantică ar putea, în cele din urmă, să oprească războiul din Ucraina și să conducă la pace pe fondul schimbării administrației în Statele Unite.

Zelenski s-a întâlnit cu liderii UE la Bruxelles, pe 19 decembrie, pentru a obține un nou sprijin, în contextul temerilor că președintele ales Donald Trump ar putea retrage sprijinul SUA pentru Kiev după ce va reveni la Casa Albă luna viitoare.

Adresându-se liderilor UE, Zelenski a salutat propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a desfășura trupe în Ucraina după o eventuală încetare a focului.

„Susținem inițiativa Franței de a trimite un contingent militar în Ucraina ca parte a acestor garanții și facem apel la alți parteneri să se alăture acestui efort, care va contribui la încheierea războiului”, a declarat el la reuniunea cu ușile închise, potrivit unui text postat pe site-ul său.

Este „crucial ca Europa să aducă o contribuție semnificativă la garanțiile de securitate”, a spus el.

„Cu toții înțelegem că, în ianuarie, președintele Trump va intensifica eforturile de a pune capăt războiului. Depinde de noi dacă Europa îl sprijină cu o voce puternică și unită”, le-a spus el liderilor UE, potrivit textului.

Zelenski a declarat că Ucraina va avea nevoie până la urmă de mai multă protecție prin aderarea la alianța militară NATO. NATO a declarat că Ucraina se va alătura rândurilor sale într-o zi, dar nu a stabilit o dată și nu a invitat oficial Ucraina să adere.

„Este imposibil să discutăm acest lucru doar cu liderii europeni, deoarece pentru noi, garanțiile reale în orice caz - astăzi sau în viitor - sunt reprezentate de NATO”, a declarat el reporterilor. „Pe drumul către NATO, vrem garanții de securitate în timp ce nu suntem în NATO. Și putem discuta aceste garanții separat atât cu SUA, cât și cu Europa”, a spus el.

Reuniunea a avut loc în timp ce orașele și infrastructura ucrainene continuă să fie lovite de drone și rachete rusești, iar forțele Kievului întâmpină dificultăți tot mai mari pentru a opri înaintarea armatei ruse în estul țării.

Liderii UE și-au reafirmat „angajamentul ferm” de a sprijini Ucraina „atâta timp cât va fi necesar”, potrivit concluziilor reuniuni de la Bruxelles.

„Rusia nu trebuie să prevaleze”, se mai spune în textul documentului. Liderii blocului au subliniat, de asemenea, că nu trebuie luată nicio decizie privind soarta Ucrainei fără implicarea Kievului.

Zelenski s-a întâlnit pe 18 decembrie la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și cu un grup de lideri europeni care încearcă să elaboreze propriile planuri, în cazul în care Trump - care a promis să pună capăt rapid conflictului - va retrage sprijinul SUA sau va încerca să forțeze Kievul să facă concesii în fața președintelui rus Vladimir Putin pentru a se ajunge la o încetare a focului.

Organizată de Rutte, reuniunea a avut loc cu participarea unor oficiali din Germania, Polonia, Italia, Danemarca, Țările de Jos și principalele instituții ale Uniunii Europene.

Subiectul-cheie al întâlnirii lui Zelenski cu Rutte a fost garanțiile de securitate, a declarat biroul prezidențial de la Kiev.

„Este foarte important să folosim aceste două zile la Bruxelles pentru a ne întâlni cu toți partenerii noștri și pentru a avea aceeași poziție europeană comună – și nu divizată - asupra modului în care să asigurăm securitatea Ucrainei, cum să ne întărim poporul și, bineînțeles, să ne facem armata mai puternică”, a declarat Zelenski, potrivit unei declarații publicate de președinția de la Kiev.

Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, în special înainte de iarnă, a fost un subiect-cheie în timpul întâlnirii lui Zelenski cu Rutte, potrivit declarației biroului lui Zelenski.

„Trebuie să facem tot ce putem acum pentru a ne asigura că, atunci când vine vorba de apărarea aeriană, când vine vorba de alte sisteme de arme, facem tot ce putem pentru a furniza tot ce putem”, a declarat Rutte.

Rutte a spus că aliații Kievului ar trebui să se concentreze pe creșterea livrărilor de arme pentru a se asigura că Ucraina se află într-o poziție de forță.

Între timp, Rusia a atacat regiunile ucrainene cu 85 de drone la începutul zilei de 19 decembrie, potrivit forțelor Kievului, care au afirmat că 45 de drone au fost doborâte, iar alte 40 au deraiat datorită sistemelor de război electronic.

Forțele Kievului spun că atacul rusesc a vizat 10 regiuni ucrainene - Poltava, Sumî, Harkov, Kiev, Hmelnițki, Cernihiv, Cerkasî, Kirovohrad, Dnipropetrovsk și Nikolaev.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Studiu: Bărbații din R. Moldova, tot mai implicați în creșterea copiilor

Bărbații se implică tot mai mult în educația copiilor, dar încă persistă unele stereotipuri legate de rolul femeii, arată un studiu privind egalitatea de gen.
Bărbații se implică tot mai mult în educația copiilor, dar încă persistă unele stereotipuri legate de rolul femeii, arată un studiu privind egalitatea de gen.

Tot mai mulți bărbați din R. Moldova se implică în creșterea și educația copiilor, deși majoritatea dintre ei încă atribuie aceste sarcini și cele legate de treburile casnice femeilor. Constatările au fost publicate în raportul „Bărbații și egalitatea de gen” pe anul 2024.

Studiul, realizat de către Centrul de Drept al Femeilor (CDF), relevă că în R. Moldova se mențin unele stereotipuri legate de rolurile tradiționale atribuite femeilor în familie, percepute în mare parte ca principalele responsabile de îngrijirea copiilor și treburile casnice. Totuși, bărbații participă tot mai mult la educația copiilor, iar jumătate dintre ei cred că trebuie să se să se joace cu ei , să-i ducă la grădiniță și să le poarte de grijă în fiecare zi.

De altfel, de la începutul acestui an, tații se pot implica mai mult în creșterea copiilor, după ce Parlamentul a modificat legislația, care acum le acordă dreptul la un concediu paternal de până la 15 zile, pe parcursul primelor 12 luni de la nașterea copilului.

Raportul mai arată că tot mai mulți oameni recunosc și condamnă violența domestică, iar tot mai puțini cred că femeile trebuie s-o tolereze de dragul familiei. Totuși, unii bărbați se simt amenințați de extinderea drepturilor femeilor, iar jumătate dintre ei consideră că femeile iau locurile de muncă destinate bărbaților.

Studiul relevă și multe percepții îngrijorătoare legate de viol, peste 30% din bărbații chestionați considerând că o femeie violată poartă o parte din vină pentru ce i s-a întâmplat. Totodată, unii bărbați cred că este acceptabil să-și lovească soțiile dacă acestea nu vor să întrețină relații sexuale cu ei.

În ultimii ani, R. Moldova a ratificat Convenția de la Istanbul și a stabilit mai multe măsuri în legislație pentru a combate violența în familie și față de femei.

Studiul a fost realizat în comun cu fundația „Sociopolis” și a evaluat atitudinile bărbaților și femeilor privind rolurile de gen în relațiile intime și cum sunt privite responsabilitățile casnice, sănătatea reproductivă și violența de gen.

Pentru studiu au fost chestionați 1.014 bărbați și 515 femei cu vârsta între 18-59 de ani. Ultimul raport similar, elaborat de CDF, a fost publicat în anul 2015. Datele acestuia au contribuit la dezvoltarea politicilor în domeniul egalității de gen și în domeniile conexe, afirmă autorii.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Salariile profesorilor vor fi majorate. Cele mai mari creșteri le vor avea cei cu grade didactice

Sute de cadre didactice au protestat pe 13 decembrie în fața Parlamentului, cerând deputaților să le majoreze salariile cu cel puțin 15%.
Sute de cadre didactice au protestat pe 13 decembrie în fața Parlamentului, cerând deputaților să le majoreze salariile cu cel puțin 15%.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, spune că pe lângă majorarea generală de 9% a angajaților din educație, planificată pentru 2025, salariile profesorilor care au grad didactic și performanțe vor crește adițional, cu până la 2.000 de lei. Sindicatele spun însă că vor continua protestele.

Dan Perciun a spus într-un briefing de presă, după ședința Guvernului de astăzi, 18 decembrie, că majorările salariale au avut loc, indirect, prin sporirea alocațiilor pentru gradele didactice și manageriale. Pentru care au fost alocate suplimentar aproximativ 200 milioane lei.

Profesorii care au gradul didactic doi vor benefica de majorări de la 300 la 1.000 lei, pentru gradul unu - de la 600 la 1.500 lei, iar pentru gradul superior de la 1000 - la 2.000 lei.

Ministrul Educației a spus, însă, că valoarea de referință rămâne 2.500 de lei și nu a fost majorată la 2.600 de lei, așa cum au solicitat reprezentanții sindicatelor din educație.

„Am avut o abordare în care am pus accent pe calitate, majorări au fost făcute pentru acele cadre didactice care fac un efort de a obține grade didactice”, a spus Perciun.

Ministrul susține că circa 70% din cadrele didactice și circa jumătate dintre angajații din grădinițe au grade didactice. El a ținut să menționeze că pe alocuri sumele solicitate pentru valoarea de referință vor ajunge la 2.600 de lei, iar pe parcursul anului 2025, Guvernul va căuta resurse suplimentare pentru alte majorări.

Solicitat de Europa Liberă, șeful Federației Sindicale a Educației şi Științei, Ghenadie Donos, a spus că salută majorările făcute de autorități, dar spune că sindicatele nu vor renunța la protestele de joi, din fața Parlamentului. Potrivit lui, cadrele didactice insistă ca valoarea de referință, care stă la baza salariului bugetarilor să fie de 2.600 de lei și nu 2.500 cum este în prezent.

„Noi suntem mulțumiți parțial, însă insistăm ca această valoarea de referință să crească cu o sută de lei. Dacă e să ne uităm la prețuri, inflație, creșterile salariale nu sunt semnificative. Pentru cadrele non didactice au crescut cu 4,4 %, iar pentru cele didactice cu 9%”, a spus Donos.

Săptămâna trecută, sute de cadre didactice au protestat în fața Parlamentului, cerând deputaților să le majoreze salariile cu cel puțin 15%, la fel ca anul trecut. Deși sindicatele cereau 20%. Bugetul planificat pentru educație în anul 2025 este de peste 19 miliarde de lei, cu două miliarde mai mult decât anul trecut.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

ASP: Termenul limită de declarare a beneficiarilor efectivi va fi extins cu un an

Agenția Servicii Publice spune că în aprilie 2025 va da în exploatare platforma care va permite efectuarea tuturor operațiunilor legate de unitățile de drept, inclusiv declararea beneficiarilor efectivi.
Agenția Servicii Publice spune că în aprilie 2025 va da în exploatare platforma care va permite efectuarea tuturor operațiunilor legate de unitățile de drept, inclusiv declararea beneficiarilor efectivi.

Termenul-limită de declarare a beneficiarilor efectivi pentru companii și organizații va fi extins până la 31 decembrie 2025, anunță Agenția Servicii Publice. În acest sens, Parlamentul va modifica legislația până la finele anului curent.

Într-un comunicat de presă publicat pe 18 decembrie, Agenția Servicii Publice spune că măsura de prelungire vine după consultări cu instituțiile publice, antreprenorii și organizațiile necomerciale. Ultimii au criticat măsura, în special din cauza termenului restrâns pentru depunerea declarației, dar și a amenzilor prevăzute de legislație, care încep de la 50 de mii de lei.

Beneficiarul efectiv este persoana fizică ce deține sau controlează, direct sau indirect, o companie sau organizație. ASP spune că declararea acestuia este esențială pentru prevenirea folosirii entităților juridice în scopuri ilegale. Măsura este necesară și în contextul în care R. Moldova se pregătește să conecteze registrele naționale cu cele din Uniunea Europeană, permițând monitorizarea transparentă a beneficiarilor efectivi pe întreg teritoriul european.

Potrivit anunțului ASP, trebuie să depună această declarație persoanele juridice care în ultimele 18 luni au efectuat schimbări în structura fondatorilor sau a administratorilor. Unitățile comerciale și necomerciale înregistrate după 1 iulie 2023 sunt scutite de această obligație.

Cererile privind actualizarea informațiilor pot fi expediate și electronic, fără a mai fi nevoie de prezența fizică la sediile ASP. De anul viitor, va fi suficientă o singură declarație inițială, iar actualizările vor fi necesare doar la schimbarea beneficiarilor, fondatorilor sau în cazul reorganizării sau radierii unităților din registrul de stat.

Din aprilie, ASP spune că va da în exploatare platforma care va permite efectuarea tuturor operațiunilor legate de unitățile de drept, inclusiv declararea beneficiarilor efectivi fără nevoia de transmite prin email.

În seara zilei de 17 decembrie, secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a spus pe rețelele de socializare că autoritățile vor modifica legea pentru ca amenzile în cazul nedeclarării beneficiarilor efectivi să fie aplicate din 1 ianuarie 2026.

În prezent, pentru depunerea acestei declarații, întreprinzătorii individuali achita o taxă de 364 de lei, în timp ce SRL-urile – 1.149 de lei. ONG-urile, fundațiile și sindicatele sunt scutite de această taxă. ASP a precizat că și aceste tarife urmează a fi revizuite în perioada următoare.

Până astăzi, 18 decembrie, au depus declarații privind beneficiarii efectivi peste 80 de mii de persoane juridice din cele 165.362 înregistrate în Registrul de Stat.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Curentul importat din România în orele de vârf, de două-trei ori mai scump decât cel de la MGRES

Secretarul de stat al ministerului Energiei, Constantin Borosan, spune că malul drept al Nistrului își acoperă din surse proprii circa 40% din electricitate - din energie regenerabilă și de la centralele termice de la Chișinău și Bălți.
Secretarul de stat al ministerului Energiei, Constantin Borosan, spune că malul drept al Nistrului își acoperă din surse proprii circa 40% din electricitate - din energie regenerabilă și de la centralele termice de la Chișinău și Bălți.

Ministerul Energiei spune că importurile de energie electrică din România, destinate acoperirii consumului în orele de vârf și procurate de pe bursa OPCOM, sunt de 2-3 ori mai scumpe față de electricitatea livrată de centrala MGRES de la Cuciurgan.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului, Constantin Borosan, care a publicat miercuri mai multe date privind consumul de energie pentru ziua de luni, 16 decembrie, necesarul de electricitate în „vârfurile de consum” adică între orele 7-11 și 18-23 este procurat la „prețuri mult mai mari”, de circa 200 de euro/MWh. Electricitatea livrată de centrala de la Cuciurgan (MGRES) a acoperit 31% din necesarul de consum, fiind procurată la un preț de 66 de dolari/MWh.

În total, pentru ziua de luni, R. Moldova și-a acoperit 27% din necesarul de electricitate prin importuri din România, în special de la companii publice, care o vând la prețuri plafonate de statul român, de circa 80 de euro/MWh, în afara orelor de vârf.

În același timp, Borosan spune că o veste bună pentru consumatorii moldoveni este că ponderea energiei regenerabile a ajuns la 14%. Împreună cu centralele termice de la Chișinău și Bălți, malul drept își acoperă, din surse proprii, circa 40% din consumul de electricitate.

Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică, în special în orele de vârf, pentru a reduce importurile de energie scumpă, care ar putea duce la majorarea tarifelor pentru consumatorii finali.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Energiei a anunțat că cererea de energie electrică în R. Moldova a început să crească la finele lunii noiembrie, care este acoperită prin importuri de pe bursa românească OPCOM, unde prețurile la fel au crescut, din cauza unei cereri sporite și în România.

În debutul ședinței de Guvern de miercuri, 18 decembrie, premierul Dorin Recean a dat asigurări că malul drept va avea „destulă energie”, dar a afirmat că autoritățile trebuie să se pregătească „pentru situații mai dificile”.

Din 16 decembrie, R. Moldova este în stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, din cauza situației din sectorul energetic, afectat de o eventuală sistare a aprovizionării cu gaze naturale a regiunii transnistrene de către Gazprom de la 1 ianuarie, când expiră acordul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina.

Autoritățile de la Chișinău spun că în stânga Nistrului ar putea urma și o criză umanitară, provocată de lipsa resurselor energetice suficiente, dar și din cauza faptului că populația din regiune nu-și permite să achite prețul de piață pentru acestea.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

update

Ilan Șor și Marina Tauber pierd procesul contra UE de anulare a sancțiunilor

Tribunalul General al Uniunii Europene a respins cererea lui Ilan Șor și Marinei Tauber de a anula sancțiunile care le-au fost impuse de UE în 2023 pentru tentative de destabilizare a R. Moldova. Guvernul moldovean a salutat decizia drept un „semnal clar” că asemenea încercări „nu vor fi tolerate”.

În decizia anunțată pe 18 decembrie, instanța de la Luxembourg a spus că sancțiunile contra lui Șor și Tauber sunt justificate și conforme politicii externe și de securitate comună a Uniunii Europene.

„Organizarea, conducerea sau participarea la demonstrații violente sau la alte acte de violență poate justifica acțiunea UE în acest domeniu în vederea consolidării și sprijinirii democrației și a statului de drept într-o țară terță”, se spune într-un comunicat al instanței.

Consiliul UE i-a sancționat pe Șor și Tauber în aprilie 2023 pentru organizarea de demonstrații antiguvernamentale violente, despre care a spus că au amenințat suveranitatea și independența R. Moldova, democrația, statul de drept, stabilitatea și securitatea acesteia.

Sancțiunile prevăd interdicție de călătorie și sechestrarea tuturor proprietăților și conturilor pe care cei doi le pot avea pe teritoriul UE.

Șor și Tauber au mai fost sancționați de Statele Unite și alte guverne. În timp ce Șor se ascunde la Moscova de ispășirea unei pedepse de 15 ani de închisoare dată de justiția moldoveană pentru rolul său în frauda bancară din 2014, Tauber, care este deputată, este judecată în diferite procese la Chișinău sub acuzația de finanțare ilegală a fostului său partid și de alte încălcări.

Cum a reacționat guvernul de la Chișinău

Guvernul de la Chișinău a salutat decizia Tribunalului General al UE, spunând că „este un semnal clar” că încercările de a destabiliza R. Moldova și de a-i periclita parcursul european „nu vor fi tolerate”.

„UE și instituțiile sale rămân angajate în sprijinirea democrației și a stabilității R. Moldova”, a declarat la un briefing Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al guvernului.

Decizia Tribunalului General al UE nu este definitivă și poate fi atacată într-un termen de două luni și zece zile la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pe 23 octombrie, același tribunal lua însă o decizie diferită în cazul fostului oligarh moldovean, Vladimir Plahotniuc, care ceruse și el să-i fie anulate sancțiunile impuse de UE pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova.

Consiliul UE, a spus atunci tribunalul, nu a precizat motivele și dovezile care au stat la baza includerii lui Plahotniuc în lista persoanelor sancționate și de aceea sancțiunile trebuie anulate. Consiliul UE nu a atacat acea decizie, ci pur și simplu a reînnoit sancțiunile contra lui Plahotniuc. Căutat și el de justiția moldoveană pentru diferite crime, acesta se crede că se ascunde în nordul ocupat de turci al Ciprului.

Cum a justificat Tribunalul General al UE decizia contra lui Tauber și Șor

În cazul lui Tauber și Șor, tribunalul crede că UE și-a justificat bine decizia în momentul impunerii sancțiunilor.

Instanța a constatat că, în 2022 și 2023, Partidul Șor, sub conducerea lui Șor și Tauber, a organizat într-adevăr demonstrații violente, în principal la Chișinău, cu protestatari antrenați și plătiți de partid, „în interesul și cu sprijinul Rusiei”. De asemenea, intenția Partidului Șor ar fi fost să implice în proteste persoane „capabile să provoace probleme și tulburări la acele demonstrații, cu scopul de a intimida guvernul” pro-european de la Chișinău.

Dizolvarea Partidului Șor „nu este suficientă” pentru anularea sancțiunilor împotriva lui Șor și Tauber, „întrucât ambii rămân capabili să organizeze, să conducă sau să participe la demonstrații violente sau la alte acte de violență în Moldova”, a mai spus Tribunalul General al UE.

Cei doi nu au comentat imediat decizia și nu au spus dacă o vor contesta.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Rusia anunță reținerea unui suspect în cazul asasinării generalului Kirilov

Anchetatori și experți ai poliției lucrează lângă un cadavru la locul exploziei, care l-a ucis pe comandantul trupelor de apărare nucleară, biologică și chimică ale forțelor armate ruse, Igor Kirilov, și pe asistentul său.
Anchetatori și experți ai poliției lucrează lângă un cadavru la locul exploziei, care l-a ucis pe comandantul trupelor de apărare nucleară, biologică și chimică ale forțelor armate ruse, Igor Kirilov, și pe asistentul său.

Rusia a acuzat Ucraina de „terorism” după ce autoritățile au anunțat la 18 decembrie că au reținut un cetățean uzbec care a recunoscut că a amplasat un explozibil ce l-a ucis pe un ofițer rus de rang înalt.

Generalul-locotenent Igor Kirilov, șeful forțelor ruse de apărare nucleară, biologică și chimică (RKhBZ) și asistentul său au fost uciși de o bombă ascunsă într-un scuter în fața intrării unei clădiri din Moscova, la începutul zilei de 17 decembrie.

Nicio persoană sau grup nu a revendicat oficial crima, însă o sursă din cadrul serviciului de securitate ucrainean SBU a declarat pentru RFE/RL că explozia a fost rezultatul unei operațiuni speciale a SBU.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a afirmat într-o declarație din 18 decembrie că suspectul nenumit a fost recrutat și instruit de serviciile speciale ale Ucrainei.

FSB a spus că, la instrucțiunile primite din Ucraina, suspectul „a sosit la Moscova, a primit un dispozitiv exploziv artizanal de mare putere și l-a plasat pe un scuter electric, pe care l-a parcat lângă intrarea în casa [generalului Igor] Kirilov”.

Potrivit comunicatului, suspectul a activat bomba atunci când Kirilov și asistentul său ieșeau din clădire.

Momentul în care un general rus e ucis la Moscova de o bombă plasată într-o trotinetă electrică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:45 0:00

Suspectul al cărui nume nu a fost dezvăluit, născut în 1995, ar fi urmat să primească 100.000 de dolari pentru comiterea asasinatului, precum și dreptul de ședere într-o țară europeană, se arată în declarație, adăugând că el riscă închisoarea pe viață pentru presupusa sa crimă.

„Ofițerii serviciilor speciale ucrainene implicați în organizarea atacului terorist vor fi găsiți și vor primi pedeapsa pe care o merită”, a declarat FSB.

Kremlinul nu a comentat deocamdată acest caz și nici informațiile prezentate de serviciile speciale rusești.

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, în prezent unul din înalții oficiali din domeniul securității, a spus în cadrul unei întrevederi televizate că NATO și aliații occidentali ai Ucrainei ar fi în spatele atacului, din cauza sprijinului acordat Kievului în timpul invaziei la scară largă a Rusiei.

Kirilov, în vârstă de 54 de ani, este oficialul militar rus de cel mai înalt rang care a fost ucis într-un presupus asasinat de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

Generalul Igor Kirilov
Generalul Igor Kirilov

Asasinarea lui Kirilov a avut loc la o zi după ce SBU a raportat că procurorii ucraineni au depus o acuzație împotriva sa, învinuindu-l că ar fi responsabil pentru utilizarea de arme chimice împotriva trupelor ucrainene în timpul războiului declanșat de invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina.

SBU a declarat că forțele ruse au folosit arme chimice de aproape 5 000 de ori în timpul războiului din Ucraina sub conducerea lui Kirilov. Afirmația nu a putut fi verificată independent.

RKhBZ sunt forțe speciale care operează în condiții de contaminare radioactivă, chimică și biologică.

Kirilov este unul dintre numeroșii ofițeri ruși și personalități pro-război care au fost uciși în Rusia și în părțile ocupate de Rusia din Ucraina.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Duma de stat a Rusiei impune noi restricții „agenților străini”

Duma de Stat a adoptat o lege care interzice persoanelor și entităților incluse de autoritățile ruse pe lista așa-numiților „agenți străini” să dispună de o parte din veniturile lor.

Potrivit documentului, persoanele declarate drept „agenți străini” vor fi obligate să deschidă un cont special în ruble. Veniturile obținute din vânzarea și închirierea de bunuri, inclusiv locuințe și mașini, din depozite și acțiuni, precum și din folosirea drepturilor de autor sau a unor branduri, vor trebui vărsate în contul respectiv.

Fondurile obținute astfel vor fi disponibile însă numai după excluderea persoanelor și entităților vizate din registrul „agenților străini”, ceea ce se întâmplă extrem de rar.

Comentând adoptarea legii, președintele Dumei, Veaceslav Volodin, a declarat că „cei care au trădat Rusia nu se vor îmbogăți pe seama cetățenilor săi”. Potrivit lui, proiectul de lege a fost semnat de 429 de deputați și adoptat în unanimitate.

În martie 2024, președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care interzice plasarea de reclame pe resursele „agenților străini”. Publicitatea pe resursele „agenților străini” este pedepsită cu până la doi ani de închisoare. Unul dintre autorii acestei legi a fost Volodin. El a declarat că, în 2023, peste 200 de persoane fizice și juridice din Rusia au plasat reclame pentru bunurile și serviciile lor pe resursele informaționale ale „agenților străini”.

Autoritățile ruse pot să declare drept „agent străin” orice persoană care se află sub „influență străină”, noțiune care este definită foarte vag de legislație. În prezent, în registrul de la Ministerul Justiției figurează peste 600 de „agenți străini”: persoane fizice, mijloace de informare în masă, organizații neguvernamentale și mișcări obștești.

Statutul de „agent străin” te obligă, printre altele, să raportezi trimestrial circulația fondurilor în conturile personale și să etichetezi cu inscripția respectivă toate comunicările publice. Erorile de raportare sau lipsa de etichetare sunt pasibile de pedeapsă cu închisoarea.

„Agenților străini” li se interzice să fie aleși, să fie membri ai comisiilor electorale și observatori electorali, să predea în instituțiile de stat, să fie organizatori de evenimente publice și să servească în armată pe bază de contract. Autoritățile ruse elaborează noi restricții asupra drepturilor „agenților străini”.

Articol scris în baza relatărilor Radio Svoboda și Current Time TV.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Fermierii amenință cu noi proteste și cer autorităților soluții urgente

Asociația Forța Fermierilor a anunțat că va organiza „proteste de avertisment” în fața Guvernului și Parlamentului pe 18 și 19 decembrie. Fermierii afirmă că executivul tergiversează avizarea unui proiect de lege menit să prevină falimentul agricultorilor afectați de secetă.

Este vorba despre proiectul legii elaborat de deputatul PAS, Alexandr Trubca, împreună cu asociațiile de fermieri, aprobarea căruia a fost promisă de șeful Legislativului, Igor Grosu, încă pe 5 decembrie, potrivit Asociației Forța Fermierilor.

„Atenționăm că proiectul respectiv nu prevede alocare de resurse financiare din bugetul de stat. Această tergiversare este ultima picătură, iar Asociația Forța Fermierilor anunță proteste de avertizare pentru ziua de 18 decembrie, în fața Guvernului, și pe 19 decembrie, respectiv, în fața Parlamentului”, se spune într-o declarație a asociației.

Totodată, Forța Fermierilor amenință cu „proteste masive în toată țara”, dacă autoritățile nu vor lua „măsuri legislative și economice pentru oprirea colapsului din agricultură”.

Mai mult, asociația acuză Guvernul de „distrugerea” premeditată a agricultorilor care „luptă pentru supraviețuire”.

„Cel mai evident lucru demonstrat de acest Guvern este că apără și susține aprig companiile mari transnaționale și offshore, iar producătorii locali mici și mijlocii sunt intenționat distruși și falimentați. Din acest motiv, Asociația Forța Fermierilor, dacă nu va fi auzită, va solicita demisia Guvernului, iar protestele masive ulterioare se vor putea transforma în unele politice”, se spune în declarația citată.

Printre revendicările Asociației Forța Fermierilor se află aprobarea de urgență a legii în redacția deputatului Trubca; prelungirea cu încă un an a importului în bază de licență a cerealelor si oleaginoaselor din Ucraina; achitarea datoriilor statului la subvenții pentru anul 2023 și restituirea accizelor fermierilor pentru anul 2024; elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare a agricultorilor pentru noul an agricol 2025.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Premierul de la Kiev: tranzitul gazului rusesc nu va fi extins în 2025

Prim-ministrul ucrainean, Denis Șmîhal. Fotografie de arhivă.
Prim-ministrul ucrainean, Denis Șmîhal. Fotografie de arhivă.

Premierul Ucrainei, Denis Șmîhal, a declarat că acordul de tranzitare a gazelor naturale rusești prin țara sa nu va fi prelungit în 2025, însă Kievul este pregătit să discute alte căi de aprovizionare a Europei de Vest.

„Acordul Ucrainei cu Rusia privind tranzitul de gaze expiră la 1 ianuarie 2025 și nu va fi prelungit”, a reafirmat șeful guvernului de la Kiev, după discuțiile purtate pe 16 decembrie cu omologul său slovac, Robert Fico.

Șmîhal a spus că Ucraina este pregătită să își îndeplinească angajamentele asumate prin acordul de asociere la UE și că este gata să discute despre tranzitul oricărui alt gaz decât cel rusesc.

Anterior, Kievul s-a arătat interesat de posibilitatea transportării gazelor naturale din Azerbaidjan către Europa, idee discutată la nivelul UE.

„Dacă Comisia Europeană se va adresa oficial Ucrainei în legătură cu tranzitul oricărui alt gaz decât cel rusesc, vom discuta, firește, și suntem pregătiți să ajungem la un acord adecvat”, a scris pe Telegram premierul de la Kiev.

La începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, UE depindea în mare măsură de gazul rusesc, însă de atunci a căutat surse alternative de aprovizionare. Kievul a declarat de mai multe ori că nu va prelungi acordul de tranzit cu Gazprom, însă unele țări, inclusiv Slovacia și Ungaria, și-au exprimat speranța pentru o perioadă de timp suplimentară.

Comisia Europeană a declarat încă la începutul acestui an că nu este interesată de extinderea tranzitului gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei.

Principalii cumpărători de gaz rusesc care tranzitează Ucraina sunt Slovacia și Austria.

Republica Moldova nu mai cumpără gaze naturale de la Gazprom, însă regiunea transnistreană depinde în totalitate de gazele rusești tranzitate prin Ucraina. Din 16 decembrie, Chișinăul a declarat stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu așteptata sistare sau reducere a livrărilor de gaze de la Gazprom pentru Transnistria, unde se află centrala termoelectrică MGRES care asigură mai mult de jumătate din consumul de energie electrică al malului drept al Nistrului. Autoritățile moldovene spun că sunt pregătite să importe energie din România, în cazul reducerii sau opririi livrărilor de curent din regiunea transnistreană.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Ministerul Energiei cere urgentarea lucrărilor de modernizare a Stației Electrice Chișinău

Lucrările de modernizare a Stației Electrice Chișinău, împreună cu extinderea Stației Electrice Vulcănești, vor permite întărirea conexiunii electrice cu România și racordarea liniei electrice Isaccea-Vulcănești-Chișinău la infrastructura energetică din zona centrală a țării.
Lucrările de modernizare a Stației Electrice Chișinău, împreună cu extinderea Stației Electrice Vulcănești, vor permite întărirea conexiunii electrice cu România și racordarea liniei electrice Isaccea-Vulcănești-Chișinău la infrastructura energetică din zona centrală a țării.

Secretarul de Stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a Stației Electrice Chișinău de 400/330 kV, care urmează să fie conectată la Linia electrică de înaltă tensiune (LEA) Vulcănești-Chișinău, aflată și ea în construcție.

Constantin Borosan a inspectat luni șantierul de construcție, unde a vorbit despre importanța proiectului și provocările legate de implementarea acestuia.

Potrivit șefului unității pentru proiectele în energetică (UCIPE), Ruslan Surugiu, cca 75% din echipamentele necesare pentru modernizarea stației au fost deja livrate, de aceea, ar fi de așteptat ca lucrările să fie îndeplinite în termenii stabiliți.

Modernizarea Stației Chișinău 400/330 kV face parte dintr-un proiect amplu de dezvoltare a sectorului energetic din Republica Moldova. Lucrările, împreună cu extinderea Stației Electrice Vulcănești, vor permite întărirea conexiunii electrice cu România și racordarea liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău 400 kV la infrastructura energetică din zona centrală a țării, inclusiv în municipiul Chișinău, ocolind Centrala termoelectrică moldovenească, MGRES, situată în regiunea transnistreană, precizează un comunicat al ministerului Energiei.

Proiectul este finanțat de Banca Mondială și implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Lucrările de construcție a liniei de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău au început în primăvara acestui an, după mai multe amânări. Linia urmează să fie dată în folosință până la 31 decembrie 2025.

Cele trei linii electrice aeriene de interconectare cu România și, respectiv, cu UE, aflate acum în construcție, ar urma să elimine dependența Chișinăului de livrările de curent de la MGRES – centrala termoelectrică din stânga Nistrului, controlată de compania rusă de stat RAO EĂS, principalul producător de energie electrică din Rusia.

MGRES ar putea să nu mai primească volumul necesar de gaze naturale din Rusia, după ce tranzitul acestora prin Ucraina va fi sistat de la 1 ianuarie. Concernul rus Gazprom nu a anunțat, deocamdată, dacă va continua sau nu livrările către regiunea transnistreană prin rute alternative, condiționând acest lucru de plata unor pretinse datorii istorice de către Chișinău de peste 700 de milioane de dolari.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

update

General rus acuzat de folosirea armei chimice în Ucraina, ucis la Moscova. Kievul revendică atentatul

Anchetatori, examinând un cadavru la locul exploziei din Moscova, care i-a ucis pe generalul locotenent rus Igor Kirillov și pe asistentul acestuia, pe 17 decembrie 2024
Anchetatori, examinând un cadavru la locul exploziei din Moscova, care i-a ucis pe generalul locotenent rus Igor Kirillov și pe asistentul acestuia, pe 17 decembrie 2024

Un oficial militar de rang înalt responsabil de trupele de protecție nucleară, biologică și chimică ale Rusiei (RKhBZ) a fost ucis într-o explozie la Moscova, a anunțat Comitetul rus de anchetă.

Generalul locotenent Igor Kirilov și asistentul său au fost uciși de o bombă atașată unei trotinete electrice, la intrarea într-o clădire din Moscova în dimineața zilei de 17 decembrie, a precizat comitetul într-o declarație, adăugând că a fost deschisă o anchetă.

Explozia a fost rezultatul unei operațiuni speciale a serviciului de securitate al Ucrainei, SBU, a declarat pentru Europa Liberă o sursă din SBU.

Momentul în care un general rus e ucis la Moscova de o bombă plasată într-o trotinetă electrică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:45 0:00

Kirilov este ofițerul rus de cel mai înalt nivel care a fost ucis într-un aparent asasinat de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Cu o zi mai devreme, SBU a raportat că procurorii ucraineni au formulat o acuzație împotriva lui Kirilov, învinuindu-l că ar fi responsabil pentru utilizarea de arme chimice împotriva trupelor ucrainene în timpul războiului din Ucraina.

Comitetul rus de anchetă a declarat că explozia a avut loc în fața unei clădiri de apartamente de pe Reazanski Prospekt, un bulevard din capitala rusă care începe la aproximativ 7 kilometri sud-est de Kremlin.

„Igor Kirillov, șeful forțelor de protecție nucleară, chimică și biologică ale forțelor armate ale Federației Ruse, și asistentul său au fost uciși”, a declarat comitetul de anchetă.

Generalul Igor Kirilov (imagine de arhivă)
Generalul Igor Kirilov (imagine de arhivă)

Imaginile postate pe canalul rusesc Telegram Astra arătau ceea ce păreau a fi două corpuri zăcând în zăpadă în fața ușii deteriorate a unei clădiri de apartamente.

După analizarea imaginilor unei mașini parcate în apropierea clădirii de apartamente, Astra a relatat că vehiculul era al lui Kirilov.

RKhBZ sunt forțe speciale care operează în condiții de contaminare radioactivă, chimică și biologică.

Potrivit biografiei sale oficiale, Kirilov a participat la crearea și adoptarea sistemului de lansatoare a rachetelor termobarice TOS-2 „Tosocika” de către armata rusă, precum și la lupta cu pandemia COVID-19.

Locul exploziei care l-a ucis pe Igor Kirilov și pe un alt ofițer rus pe 17 decembrie.
Locul exploziei care l-a ucis pe Igor Kirilov și pe un alt ofițer rus pe 17 decembrie.

SBU a susținut că forțele ruse au folosit arme chimice de aproape 5 000 de ori în timpul războiului din Ucraina sub conducerea lui Kirilov.

Kirilov și RKhBZ au fost plasați pe lista de sancțiuni a Marii Britanii, Canadei și Noii Zeelande, în luna octombrie, pentru utilizarea unor agenți chimici de control al revoltelor și numeroase rapoarte privind utilizarea agentului toxic de sufocare cloropicrin pe câmpul de luptă.

Kirilov și forțele sale au fost „responsabili pentru sprijinirea desfășurării acestor arme barbare”, a declarat Marea Britanie la momentul respectiv.

Kremlinul a calificat acuzațiile drept „nefondate”.

Potrivit agenției ruse de stat TASS, Kirilov, care a absolvit Școala Militară Superioară de Comandă a Apărării Chimice din Kostroma, fusese numit la conducerea RKhBZ în aprilie 2017.

El a servit anterior în cadrul Directoratului șefului trupelor de apărare nucleară, chimică și biologică.

Articol scris în baza relatărilor Radio Svoboda și Current Time TV.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Autoritățile îndeamnă populația să folosească rațional energia electrică. Capacitatea de import din UE, insuficientă pentru orele de vârf

Autoritățile au atenționat consumatorii despre informațiile false care circulă pe rețele, referitoare la posibile întreruperi de curent în următoarele zile.
Autoritățile au atenționat consumatorii despre informațiile false care circulă pe rețele, referitoare la posibile întreruperi de curent în următoarele zile.

Autoritățile moldovene îndeamnă populația să folosească în mod rațional energia electrică, pentru a reduce consumul, avertizând că, în orele de vârf, capacitatea de import a curentului din Uniunea Europeană este insuficientă pentru a acoperi cerințele de consum.

De asemenea, Ministerul Energiei a anunțat că interconectarea cu rețeaua electrică din România este vulnerabilă la întreruperi, având în vedere că linia electrică Isaccea-Vulcănești traversează teritoriul Ucrainei și este expusă riscurilor legate de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice.

Îndemnul autorităților pentru economisirea energiei vine în prima zi a stării de urgență, declarată pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie, în contextul posibilei sistări sau reduceri a livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană, ceea ce ar putea periclita furnizarea curentului de la Centrala Cuciurgan. În prezent, centrala electrică din regiunea separatistă asigură peste 50% din necesitățile de consum ale malului drept al Nistrului, potrivit instituției.

Totodată, Chișinăul a solicitat rețelei europene ENTSO-E (Rețeaua operatorilor de sisteme de transport de energie electrică) să majoreze capacitatea de export a curentului, după ce, la sfârșitul lunii octombrie, Operatorii de Sisteme de Transport (OTS) din Europa Continentală au convenit să mărească limita capacității de export cu aproape 25% către Republica Moldova și Ucraina pentru lunile de iarnă.

Autoritățile mai afirmă că și-au consolidat eforturile pentru a creștere producția internă de energie. „Aceasta înseamnă că S.A. „Termoelectrica” și S.A. „CET-Nord” au raportat capacități de producție suplimentare pentru a asigura alimentarea continuă cu energie termică în municipiile Chișinău și Bălți”, precizează un comuniat oficial.

Ministerul Energiei spune, de asemenea, că furnizorul de stat „Energocom” continuă discuțiile cu companiile „Nuclearelectrica” și „OMV Petrom” din România pentru suplimentarea importurilor de energie electrică. Între timp, potrivit instituției, „Moldelectrica” a testat cu succes funcționarea în regim insular a liniilor de interconectare cu România.

„În prezent, peste jumătate din necesarul de consum de energie electrică al malului drept al Nistrului este acoperit de MGRES (Centrala electrică de la Cuciurgan), iar obligațiile contractuale ale centralei din stânga Nistrului sunt valabile până la sfârșitul lunii decembrie. Restul energiei electrice este produs de centralele termice și din contul surselor regenerabile de energie, dar și din import din România, în limita capacităților alocate de către ENTSO-E pentru blocul Ucraina-Moldova”, afirmă Ministerul Energiei.

Referitor la rezervele de gaze naturale, instituția a precizat că achizițiile pentru malul drept al Nistrului au fost finalizate pentru întreg sezonul de iarnă. „Stocurile de gaze pentru începutul anului 2025 sunt estimate la aproximativ 110 milioane de metri cubi, suficient pentru a acoperi cerințele de consum și pentru a asigura un stoc de securitate necesar țării”, afirmă sursa citată.

Între timp, autoritățile, dar și operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice „Premier Energy Distribution” au atenționat consumatorii asupra informațiilor false care circulă pe rețele referitoare la pretinse întreruperi de curent în următoarele zile.

„Operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice nu planifică să opereze întreruperi în livrarea de energie și nici nu a primit vreo notificare din partea operatorului sistemului de transport cu privire la eventuale limitări de putere, care să afecteze consumatorii”, se spune într-un comunicat oficial.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Ucraina spune că soldați nord-coreeni au fost uciși și răniți în luptele din regiunea Kursk a Rusiei

Cadavre ale militarilor ruși căzuți în regiunea Kursk. Surse militare ucrainene spun că printre ei s-ar afla și soldați nord-coreeni uciși.
Cadavre ale militarilor ruși căzuți în regiunea Kursk. Surse militare ucrainene spun că printre ei s-ar afla și soldați nord-coreeni uciși.

Surse militare ucrainene au trimis presei fotografii, înfățișând cadavre ale unor soldați care ar fi fost uciși în regiunea Kursk, inclusiv nord-coreeni. Veridicitatea imaginilor nu a putut fi verificată. Dar Ucraina spune că ar fi ucis și rănit în regiunea Kursk cel puțin 30 de nord-coreeni.

Serviciile de informații ale armatei ucrainene au spus la 16 decembrie că unitățile nord-coreene au suferit „pierderi semnificative” în apropierea satelor Martînovka, Plehovo și Vorojba. Este pentru prima dată când forțele ucrainene oferă un bilanț atât de detaliat, de la decizia Phenianului de a trimite trupe în sprijinul Moscovei, toamna trecută.

Soldații nord-coreeni ar fi folosiți doar în regiunea Kursk din vestul Rusiei ocupată parțial de Ucraina în luna august, dar nu au fost văzuți pe teritoriile ucrainene ocupate de Rusia de la invadarea la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022.

Fotografiile care ar confirma pierderile nord-coreene au fost trimise presei ucrainene cu o zi mai devreme, pe 15 decembrie, inclusiv redacției de investigație a serviciului ucrainean al Europei Libere, Schemes.

Europa Liberă nu a putut verifica în mod independent veridicitatea fotografiilor. Rusia nu a comentat în vreun fel relatările serviciilor de informații ale armatei ucrainene.

Ucraina mai controlează încă teritoriile cucerite în august ale regiunii Kursk, unde Rusia a desfășurat mii de militari nord-coreeni, începând cu luna octombrie.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus pe 14 decembrie că Moscova a început să implice forțe nord-coreene tot mai numeroase în efortul de a respinge militarii ucraineni din Kursk.

Analiștii militari estimează că pierderile suferite de Rusia de la invadarea Ucrainei în februarie 2022 depășesc 600.000 de morți, iar președintele Vladimir Putin a recurs la ajutoare nord-coreene pentru a evita o a doua mobilizare, nepopulară. Relatările ucrainenilor sugerează că pe frontul din sud-vestul Rusiei ar fi fost aduși peste 11.000 de soldați nord-coreeni.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

UE a aprobat al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Sunt vizate și entități din China

Noile sancțiuni au scopul să slăbească mașinăria de război a Rusiei.
Noile sancțiuni au scopul să slăbească mașinăria de război a Rusiei.

UE a aprobat al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina. Măsurile restrictive vizează 54 de persoane fizice și 30 de entități din Rusia, dar și din China și Coreea de Nord, potrivit unui comunicat al Consiliului European.

Noile măsuri sunt menite să combată eludarea sancțiunilor UE de către așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei, precum și să slăbească complexul militar și industrial rusesc.

„Acest pachet de sancțiuni face parte din răspunsul nostru ce urmărește să slăbească mașinăria de război a Rusiei și pe cei care facilitează acest război, inclusiv companiile chineze. Acesta arată unitatea statelor membre ale UE în sprijinul nostru continuu pentru Ucraina. Prioritatea noastră imediată este să punem Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă”, a declarat Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate a UE.

Astfel, UE a sancționat șefii unor companii din sectorul energetic, persoane responsabile de deportarea copiilor ucraineni, propagandă și eludarea sancțiunilor occidentale, precum și doi oficiali de rang înalt din Coreea de Nord.

De asemenea, măsurile au vizat firme rusești din domeniul apărării și companii de transport responsabile de livrarea pe mare a țițeiului și a produselor petroliere, care asigură venituri importante guvernului rus. 52 de nave din țări terțe au fost vizate de ultimul pachet de sancțiuni al UE, ridicând la 79 numărul total de nave supuse măsurilor restrictive.

Pe lista de sancțiuni au mai fost incluse o uzină chimică și o companie aeriană civilă rusă, care este un furnizor important de sprijin logistic pentru armata rusă.

În premieră, UE a impus sancțiuni majore (interdicție de călătorie, înghețarea activelor și interdicție de a pune la dispoziție resurse economice) mai multor firme chineze care furnizează Rusiei componente pentru drone și circuite electronice.

Consiliul UE a adăugat 32 de noi entități noi pe lista celor care sprijină direct complexul militar și industrial al Rusiei. Acestea vor fi supuse unor restricții de export mai stricte privind bunurile și tehnologiile cu dublă utilizare, precum și bunurile și tehnologiile care ar putea contribui la consolidarea tehnologică a sectorului de apărare și securitate al Rusiei. Unele dintre aceste entități sunt situate în țări terțe precum China, India, Iran, Serbia și Emiratele Arabe Unite, și au fost implicate în eludarea restricțiilor comerciale sau au participat la achiziționarea de produse sensibile utilizate pentru operațiunile militare ruse. (R.B.)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Două tankere rusești s-au scufundat în apropiere de Crimeea anexată. Mii de tone de petrol se scurg în Marea Neagră

Captură de ecran din video difuzat de Procuratura pentru transporturi din sudul Rusiei. Este reprezentat un petrolier Volgoneft-212 naufragiat de o furtună în Strâmtoarea Kerci, Rusia, duminică, 15 decembrie 2024.
Captură de ecran din video difuzat de Procuratura pentru transporturi din sudul Rusiei. Este reprezentat un petrolier Volgoneft-212 naufragiat de o furtună în Strâmtoarea Kerci, Rusia, duminică, 15 decembrie 2024.

Toți cei 14 membri ai echipajului petrolierului rusesc Volgoneft-239, care s-a scufundat aseară în Strâmtoarea Kerci, au fost evacuați, a anunțat ministerul rus al Situațiilor de Urgență.

Două petroliere rusești s-au scufundat în timpul unei furtuni puternice duminică, în strâmtoarea Kerci, în apropierea țărmului Crimeei anexate. La bordul unuia dintre ele - Volgoneft-212 - se aflau 13 membri ai echipajului și peste patru mii de tone de păcură.

Duminică seara, autoritățile ruse au anunțat decesul unui marinar de pe Volgoneft-212. Potrivit acestora, 12 marinari au fost salvați.

Un al doilea petrolier avariat, Volgoneft-239, cu 14 marinari la bord și o încărcătură similară, a eșuat la 80 de metri de țărm, în apropierea portului Taman din regiunea Krasnodar.

Operațiunea de salvare a fost amânată până luni dimineață, din cauza condițiilor meteo extreme.

Ambele nave au fost avariate. Cauza exactă a producerii accidentelor este neclară, principala versiune fiind o eroare a echipajului în condiții de furtună.

Accidentele au dus la deversarea de produse petroliere, a confirmat agenția navală rusă Rosmorrechflot.

Organizația internațională de mediu Greenpeace estimează că naufragiul celor două petroliere ar fi putut duce la o deversare de până la nouă mii de tone de petrol. Acesta ar putea fi una din cele mai mari catastrofe ecologice din Marea Neagră din ultimii ani.

„Dacă este vorba de păcură, o parte semnificativă a acesteia se va depune pe fundul mării și acest lucru va duce la distrugerea bazei alimentare pentru multe specii de pești. De asemenea, păcura este mortală pentru păsări”, a declarat Dmitri Markin, un expert al Greenpeace, în comentarii pentru televiziunea Dozhd. Consecințele naufragiului celor două petroliere, a spus el, ar putea fi mai grave decât cele ale unui accident similar din 2007. Atunci, peste 12 000 de păsări au murit ca urmare a naufragiului unui petrolier în Strâmtoarea Kerci.

În ultimele șase luni, petrolierele Volgoneft-212 și Volgoneft-239 au circulat între portul Kavkaz din peninsula Taman și acostamentele rafinăriilor de pe Volga, a aflat publicația Vajnîie Istorii.

Primul petrolier este înscris în orașul Sankt Petersburg, iar al doilea în portul Astrahan.

Potrivit publicației Podiom, navele Volgoneft 212 și 239 au fost construite în 1969 și, respectiv, 1973. În timpul reproiectării acestora pentru a răspunde necesităților moderne, la ambele petroliere a fost decupată secțiunea mediană. „Se pare că tocmai această sudură a fost lovită de furtună, iar navele cisternă s-au rupt la propriu în două”, susține publicația Podiom. (R.B.)

Articol scris în baza relatărilor Radio Svoboda și Current Time TV.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

R. Moldova extinde cooperarea cu India și deschide o ambasadă la New Delhi

Miniștrii de Externe ai Indiei și R. Moldova la New Delhi: Subrahmanyam Jaishankar (stânga) și Mihai Popșoi
Miniștrii de Externe ai Indiei și R. Moldova la New Delhi: Subrahmanyam Jaishankar (stânga) și Mihai Popșoi

Republica Moldova are oficial ambasadă în India, inaugurată luni, 16 decembrie, în prezența ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și omologului său indian, Subrahmanyam Jaishankar. Misiunea diplomatică este condusă de ambasadoarea Ana Taban.

Cei doi oficiali au semnat la New Delhi o Declarație de intenție privind migrația, care reafirmă angajamentul celor două state de a promova mobilitatea talentelor și a competențelor. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău spune că documentul deschide noi oportunități pentru cooperarea în domeniul mobilității forței de muncă și a schimburilor de expertiză.

Tot la New Delhi, șeful diplomației moldovene, Mihai Popșoi, a semnat la 15 decembrie, documentul privind aderarea R. Moldova la International Solar Alliance (ISA), care devine astfel al 121-lea membru. Acest acord va consolida cooperarea în sectorul energetic, în special în domeniul energiei verzi, spune ministerul moldovean al Energiei.

Miniștrii au discutat și despre progresele înregistrate în procesul de liberalizare a exportului de fructe proaspete din R. Moldova către India, părțile urmând să anunțe momentul intrării în vigoare a deciziei. Un alt subiect economic din cadrul discuțiilor a fost și cel privind intrarea unui operator aviatic indian pe piața din R. Moldova, urmând să fie negociat un acord în acest sens.

Popșoi este al doilea oficial moldovean care merge în India. La finele lunii noiembrie, la New Delhi a fost și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, împreună cu rectorii mai multor universități din țară. Aceștia au participat la forumul internațional în educație „World Education Forum 2024” și au promovat oferta educațională a universităților moldovene tinerilor din India.

Vezi și reportajul de la Universitatea Tehnică din Moldova, unde în anul acesta de învățământ au fost deja înmatriculați 14 studenți indieni la Facultatea de Medicină Veterinară.

Studenți indieni, la Medicină Veterinară: „Am venit pentru calitatea studiilor”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00

Perciun a spus atunci că scopul vizitei este să consolideze relațiile cu oficialii indieni și să accelereze acreditarea specializării de medicină veterinară de către autoritățile din New Delhi. India este una din țările din care vin cei mai mulți studenți în R. Moldova.

În 2023, numărul acestora se ridica la 371, majoritatea fiind studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică din Moldova. (C.B.)

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Premierul kârgâz, Akîlbek Japarov, a demisionat, fără explicații

Akîlbek Japarov, în vârstă de 60 de ani, a condus guvernul kârgâz din 2021.
Akîlbek Japarov, în vârstă de 60 de ani, a condus guvernul kârgâz din 2021.

Premierul Kârgâstanului, Akîlbek Japarov, și-a anunțat demisia la 16 decembrie fără să ofere explicații. Biroul președintelui kârgâz, Sadîr Japarov, a confirmat demisia, precizând că Akîlbek Japarov (nu sunt rude - n.r.) va fi transferat într-o altă funcție.

Între timp, în funcția de premier interimar a fost numit Adîlbek Kasîmaliev, de 64 de ani, care a deținut funcția de adjunct al șefului administrației prezidențiale în 2021, iar în 2022 a fost prim-viceprim-ministru interimar.

Demisia premierului kârgâz, Akîlbek Japarov, survine după arestarea recentă a unor înalți funcționari din domeniul fiscal, acuzați de corupție.

Akîlbek Japarov, în vârstă de 60 de ani, a condus guvernul din 2021, stabilind un record ca cel mai longeviv prim-ministru kârgâz.

Țara din Asia Centrală a trecut prin mai multe perioade dificile de instabilitate politică și socială de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică în 1991. (R.B.)

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

update

Șapte persoane reținute de CNA sub acuzația de fraudare a achizițiilor publice

Sume de bani ridicate în cadrul celor peste 60 de percheziții efectuate luni de CNA și procurori
Sume de bani ridicate în cadrul celor peste 60 de percheziții efectuate luni de CNA și procurori

Doi funcționari publici și cinci reprezentanți ai unor firme, suspectați de fraudarea achizițiilor publice, au fost reținuți luni, 16 decembrie, de procurorii anticorupție.

Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că a efectuat peste 60 de percheziții luni, împreună cu procurori din municipiul Chișinău, în cadrul a 30 de cauze penale pornite pe fapte de corupție ce ar fi fost comise de responsabili de achiziții publice din Capitală, în complicitate cu agenți economici.

Potrivit CNA, angajați de la Direcția generală mobilitate urbană a Consiliului municipal Chișinău (DGMU), responsabili de achizițiile publice, ar fi creat o schemă infracțională prin care primeau sistematic bunuri, avantaje și/sau mijloace bănești de la persoane fizice și juridice pentru atribuirea contractelor de achiziții publice. Este vorba despre contracte privind construcția sau reparația trotuarelor, a carosabilului pentru transportul public, accesului către curți, etc.

Procurorii anticorupție spun că au documentat cel puțin 20 de cazuri de fraudare a achizițiilor publice.

În urma perchezițiilor efectuate la birourile și domiciliile bănuiților, au fot ridicate mai multe „probe relevante” pentru urmărirea penală, inclusiv acte, înscrisuri de ciornă și sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită, precizează un comunicat al CNA.

În dimineața zilei de luni, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că mai mulți angajați ai Primăriei sunt supuși perchezițiilor. El a acuzat formațiunea de la guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de presiuni asupra echipei sale. PAS a respins acuzațiile, calificându-le drept „aberații politice”.

Solicitat de Europa Liberă, Centrul Național Anticorupție (CNA) a precizat că forțele de ordine investighează câteva cazuri de corupție și că efectuează peste 60 de percheziții în întreaga țară.

Potrivit Angelei Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA, forțele de ordine verifică acțiunile funcționarilor responsabili pentru achizițiile publice și ale unor oameni de afaceri. Ea a promis că va oferi mai târziu detalii despre percheziții.

Primarul Ion Ceban, liderul formațiunii de opoziție Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a declarat în ajun, pe 15 decembrie, că se așteaptă la ceea ce a numit acțiuni de „intimidare” a membrilor echipei sale din partea structurilor puterii. Potrivit lui, această informație i-a parvenit, concomitent, de la mai multe persoane. Ceban a spus că perchezițiile ar putea viza departamentele de transport și locuințe ale Primăriei Chișinău.

A doua zi, pe 16 decembrie, primarul a anunțat că colegii săi sunt percheziționați, dar sunt asistați de avocați.

Ion Ceban a numit perchezițiile drept un „spectacol” organizat de PAS pentru a „discredita Primăria” și membrii partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), pe care îl conduce.

Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru Europa Liberă că ea consideră declarațiile lui Ceban drept „aberații politice”.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

MAE salută decizia Israelului de a deschide o ambasadă la Chișinău

Deschiderea ambasadei Israelului în Republica Moldova este preconizată pentru anul 2025
Deschiderea ambasadei Israelului în Republica Moldova este preconizată pentru anul 2025

Autoritățile moldovene au salutat decizia Israelului de a deschide o ambasadă la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a calificat măsura drept „un moment important” pentru relațiile bilaterale, care reflectă „prietenia și cooperarea excelentă” dintre R. Moldova și Israel.

„Înființarea unei ambasade israeliene la Chișinău va contribui la extinderea dialogului politic, dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, precum și la sprijinirea comunităților moldovenești și israeliene din ambele state”, se spune într-un comunicat de la MAE.

Deschiderea ambasadei Israelului în Republica Moldova este preconizată pentru anul 2025. Cu această ocazie, Chișinăul și-a reafirmat angajamentul de a sprijini acest demers.

Ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi, a fost informat oficial despre decizia guvernului israelian de către omologul său, Gideon Saar.

„Relațiile dintre Republica Moldova și Statul Israel sunt construite pe valori comune, dialog constant și interese strategice, iar acest pas semnificativ va consolida și mai mult legăturile dintre țările noastre”, se mai spune în comunicatul citat.

Anul acesta, Israelul a anunțat că va introduce obligativitatea obținerii unei autorizații de călătorie electronice pentru toți deținătorii de pașapoarte ale căror țări se bucură de regimul liberalizat de vize începând cu 1 august 2024. Termenul a fost însă amânat pentru 1 ianuarie 2025, în urma protestelor unor țări ca R. Moldova și Ucraina, dar și a mai multor companii aeriene.

Autorizația electronică de călătorie ar urma să coste 6 euro și să aibă o valabilitate de cel mult 2 ani. (R.B.)

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Israelul își închide ambasada din Dublin invocând „politici antiisraeliene extreme”

Manifestanți irlandezi în timpul unei demonstrații pro-palestiniene la Dublin. 14 octombrie 2023. Fotografie de arhivă.
Manifestanți irlandezi în timpul unei demonstrații pro-palestiniene la Dublin. 14 octombrie 2023. Fotografie de arhivă.

Israelul a anunțat că își va închide ambasada din Irlanda după ce autoritățile de la Dublin au decis să susțină o petiție la Curtea Internațională de Justiție care acuză Israelul de genocid.

Ministrul israelian de Externe, Gideon Sa'ar, a spus că decizia de a închide ambasada israeliană la Dublin a fost determinată de „politicile anti-israeliene extreme” ale guvernului irlandez.

„Acțiunile antisemite și retorica pe care Irlanda le adoptă împotriva Israelului se bazează pe delegitimarea și demonizarea statului evreu și pe standarde duble. (...) Irlanda a depășit toate liniile roșii în relația sa cu Israelul”, a spus Sa'ar.

Premierul irlandez, Simon Harris, a replicat pe platforma X și a spus că decizia Israelului este una regretabilă.

„Resping categoric afirmația că Irlanda este anti-Israel. Irlanda este pro-pace, pro-drepturile omului și pro-dreptul internațional. (...) Irlanda vrea o soluție cu două state și ca Israelul și Palestina să trăiască în pace și securitate”, a declarat Harris.

Israelul nu a aplicat măsuri similare altor țări care s-au alăturat petiției transmise Curții Internaționale de Justiție, inclusiv Egipt, Spania și Mexic.

Anunțul Israelului vine într-un moment în care numărul palestinienilor uciși în Gaza s-a apropiat de 45.000, în războiul început de atacul Hamas din 7 octombrie în Israel anul trecut. Zeci de decese au fost raportate duminică în atacurile israeliene asupra teritoriului de coastă.

Relațiile dintre Irlanda și Israel sunt tensionate de mult timp din cauza poziției Irlandei față de Palestina.

În noiembrie, Harris a declarat că autoritățile țării îl vor reține pe omologul său israelian, Beniamin Netanyahu, dacă va călători în Irlanda, după ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu.

Israelul a depus un apel împotriva mandatelor de arestare emise de CPI pentru Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, a transmis duminică radioul armatei israeliene.

Pe 21 noiembrie, CPI a emis mandate de arestare pentru cei doi oficiali israelieni, invocând suspiciuni că Netanyahu și Gallant au comis crime de război de foamete și crime împotriva umanității.

Decizia Israelului de a-și închide ambasada de la Dublin este ultimul episod al unei relații cu Irlanda care s-a deteriorat continuu în ultima vreme.

Ambasadorul Israelului în Irlanda, Dana Erlich, a părăsit țara în luna mai, după ce Irlanda s-a alăturat Norvegiei și Spaniei pentru a recunoaște oficial Palestina ca stat.

Luna trecută, misiunea Autorității Palestiniene din Dublin a primit statutul de ambasadă deplină, Irlanda numindu-și primul ambasador în Palestina.

Tensiunile au crescut și din cauza invaziei israeliene în sudul Libanului, ca parte a asaltului său asupra Hezbollah, o operațiune care a amenințat forțele de menținere a păcii ale Națiunilor Unite, printre care un batalion al armatei irlandeze.

Forțele israeliene au continuat să lovească nordul Fâșiei Gaza duminică. Un atac aerian asupra unei școli din orașul Beit Hanoun a ucis cel puțin 15 persoane, potrivit autorităților medicale din regiune.

În orașul Gaza, cel puțin 17 persoane, inclusiv șase femei și cinci copii, au fost ucise în trei atacuri aeriene care au lovit case care adăposteau persoane strămutate, potrivit medicilor de la spitalul palestinian unde au ajuns victimele.

Un atac aerian israelian a lovit, de asemenea, centrul de urgență civilă din zona pieței Nuseirat din centrul Fâșiei Gaza, ucigându-l pe Ahmed Al-Louh, un jurnalist video de la Al Jazeera TV, și alte cinci persoane, au declarat medici și colegi jurnaliști.

Articol preluat de pe Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Ucraina țintește liniile de aprovizionare cu combustibil ale Rusiei spre Zaporojie

Rachetele HIMARS furnizate de SUA ar fi fost folosite în această operațiune. (imagine de arhivă)
Rachetele HIMARS furnizate de SUA ar fi fost folosite în această operațiune. (imagine de arhivă)

Ucraina a desfășurat pe 14 decembrie o operațiune complexă care a vizat rutele de aprovizionare cu combustibil din Crimeea anexată de Rusia către zonele ocupate din Zaporojie, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informații pentru serviciul ucrainean al RFE/RL.

Operațiunea a inclus o misiune de sabotaj pentru detonarea șinelor de cale ferată în apropiere de Oleksiivka, în raionul Bilmak, ceea ce a dus la deraierea unui tren care transporta vagoane cisternă cu combustibil.

Pe măsură ce incendiul s-a extins la cisterne, rachetele HIMARS furnizate de SUA au lovit locomotiva și vagoanele-cheie pentru a împiedica încercările de salvare. Atacul a distrus locomotiva și 40 de cisterne, paralizând o linie feroviară crucială folosită de forțele ruse, a precizat sursa.

Operațiunea a fost realizată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în colaborare cu serviciile de informații militare, forțele pentru operațiuni speciale și unități de drone..

Moscova nu a comentat atacul.

Între timp, Rusia a lansat peste 100 de drone kamikaze împotriva Ucrainei și a atacat regiunea Harkov cu o rachetă în timpul nopții, au anunțat autoritățile ucrainene pe 15 decembrie.

Apărarea antiaeriană a doborât 56 de drone de tip Shahed, în timp ce 49 au fost „pierdute locațional,” potrivit armatei ucrainene.

Clădiri de apartamente, case și o infrastructură nespecificată au fost avariate din cauza resturilor căzute în mai multe regiuni. Două persoane au fost rănite în Mikolaiv, conform autorităților locale.

Separat, guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Siniehubov, a declarat că o rachetă rusească a lovit districtul Kiivski, rănind o femeie de 48 de ani.

Presa locală din Republica Cecenă a Rusiei a raportat că drone suspectate a fi ucrainene au vizat o tabără militară și o bază din capitala Groznîi, pe 15 decembrie.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-t

Ucraina numeşte un nou comandant pentru frontul din Doneţk

Ofensiva rusă intensificată pe frontul din estul Ucrainei pare să aibă ca obiectiv şi obţinerea unei poziţii de negociere cât mai bune înaintea unor eventuale tratative de pace.
Ofensiva rusă intensificată pe frontul din estul Ucrainei pare să aibă ca obiectiv şi obţinerea unei poziţii de negociere cât mai bune înaintea unor eventuale tratative de pace.

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski.

Înlocuirea face parte din planul măsurilor menite să îmbunătăţească situaţia trupelor din apropierea oraşelor strategice Pokrovsk şi Kurahove, unde forţele sale se retrag de pe o serie de poziţii pentru a nu fi încercuite de trupele ruse, transmite agenţia EFE.

Ca urmare a distrugerii poziţiilor defensive de către inamicul rus, trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii din apropierea localităţilor Suji Iali şi Veseli Gai, la zece kilometri de Kurahove, a anunţat Grupul Operativ-Strategic al Forţelor Hortiţia.

Potrivit platformei de analiză a evoluţiei războiului „DeepState", apropiată armatei ucrainene, armata rusă a ocupat încă trei sate în sectorul de front Kurahove, unde trupele ucrainene sunt semi-încercuite.

Acest eşec, cuplat cu situaţia la fel de dificilă de pe frontul de la Pokrovsk, un alt avanpost cheie unde trupele ucrainene pierd teren, a condus la demiterea generalului Luţenko.

Înlocuitorul acestuia, generalul Tarnavski, are un istoric militar mixt, pe lângă operaţiuni reuşite el conducând şi contraofensiva ucraineană eşuată din vara anului trecut.

Totuşi, experienţa sa de luptă ar putea ajuta la stabilizarea situaţiei din regiune, cred unii comentatori, precum analistul militar Iuri Botusov.

Acesta din urmă consideră însă că şi alţi comandanţi sunt responsabili pentru eşecurile de pe frontul de est, inclusiv comandantul-şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.

O greşeală a armatei ucrainene, consideră Iuri Botusov, este că ar fi sacrificat prea multe resurse umane şi materiale în încercarea de a apăra poziţii care oricum urmau să fie pierdute, fiind astfel irosite inutil vieţile multor soldaţi, în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o criză de efective şi nu reuşeşte să-şi înlocuiască pierderile.

Între timp, liderul separatist pro-rus din Doneţk, Vladímir Rogov, a susţinut că trupele ruse au ridicat drapelul rus pe sediul primăriei din Kurahove. Informaţia nu este confirmată de alte surse, dar bloggeri militari ucraineni au estimat săptămâna aceasta că pierderea oraşului Kurahove "este doar o chestiune de timp" şi consideră că trupele ucrainene ar trebui să se replieze de acolo pe o linie defensivă între localităţile Pokrovsk şi Velika Novosilka.

Trupele ruse au ajuns însă şi în proximitatea oraşului Pokrovsk, un nod logistic cheie pentru armata ucraineană în Doneţk şi a cărui cucerire i-ar permite armatei ruse să perturbe aprovizionarea efectivelor ucrainene pe frontul de est şi să înainteze apoi spre Ceasov Iar, un oraş situat într-o zonă înaltă ce ar oferi avantaje tactice.

De asemenea, în apropiere de Pokrovsk se află o mină de cărbune cocsificabil care este singurul furnizor intern al Ucrainei pentru această materie primă necesară industriei siderurgice.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG