Guvernarea de la Chișinău a început să calculeze costurile reintegrării regiunii transnistrene în componența R. Moldova și, deși estimările sunt aproximative, înțelege că aceste cheltuieli vor fi foarte mari, a spus, într-un interviu Europei Libere, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Vorbind în ultimul episod al podcastului Europei Libere „În esență...”, dedicat activității Guvernului Recean în primele o sută de zile, editorialistul Nicolae Negru a spus că abordările în relația cu malul stâng au fost corecte, dar există o „incoerență” în interacțiunea cu autonomia găgăuză.
Adrian Glijin, condamnat la Tiraspol pentru „spionaj” în favoarea Chișinăului și pus în libertate la începutul lunii aprilie, este convins că eliberarea sa a fost legată de punerea în libertate a lui Andrei Samonii, un milițian transnistrean judecat pe malul drept pentru răpire de persoane.
Au tăbărât asupra mea, mi-au pus cătușe pe mâini, un sac în cap și m-au aruncat într-un microbuz. Nu am știut două zile unde mă aflu, își amintește Adrian Glijin, din satul Kuzmin, raionul Camenca, despre 7 octombrie 2020, ziua în care a fost răpit de cinci mascați ai mgb-ului transnistrean.
Sovietul suprem de la Tiraspol, legislativul regiunii transnistrene, a votat, în prima lectură, lista de infracțiuni cu care va fi completată pretinsa lege cu privire la extremism, ceea ce ar putea fi catalogat drept răspuns la legea separatismului, adoptată anterior de Parlamentul de la Chișinău.
Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher, a discutat cu liderul republicii nerecunoscute transnistrene, Vadim Krasnoselski, despre investigarea presupuselor atentate teroriste prevenite și a cerut probe legate de acestea.
Așa-numitele autorități din Transnistria cer Rusiei să majoreze numărul militarilor în misiunea de pacificare din Zona de Securitate, a declarat, într-un interviu pentru agenția rusă RIA Novosti, reprezentantul republicii nerecunoscute la Moscova, Leonid Manakov.
Pe 7 aprilie, regimul de la Tiraspol l-a eliberat, după doi ani și jumătate de detenție, pe Adrian Glijin, răpit de structurile de forță din Transnistria în octombrie 2020. În aceeași zi, Chișinăul l-a eliberat pe Andrei Samonii, din regiunea separatistă, condamnat în 2021 pentru fapte de tortură.
Încarcă mai mult