Traian Ungureanu

Imediat după apelul la unitate susținut cu argumente contradictorii de Președintele Biden a venit un lanț de Ordine Executive care au adîncit falia între realitatea găsită de Biden în prima zi de mandat și limbajul/ conceptele/ ideile puse la lucru de Casa Albă.

O primă salvă de 30 de ordine executive a inclus cîteva decizii care nu au cum să-i apropie și îndrepte spre unitate pe adversarii universului progresist la putere în America.

Ordinele Executive semnate rapid de Biden construiesc, rînd pe rînd, instituții și situații respinse de cei 74 de milioane alegători americani care n-au votat Biden. Prima intervenție executivă a Președintelui anunță consolidarea unui cadru ideologic echivalent cu răsturnarea realității și tradiției americane clasice.

E vorba de Ordine Executive care redeschid poarta migrației, împiedică deportarea ilegalilor și apropie momentul unei amnistii urmate de accesul la cetățenie al unui număr enorm (11 milioane) de ilegali. De asemenea, de decizia de a re-introduce cursuri de educație anti-rasistă în instituțiile de stat și de dreptul de afiliere la echipe feminine a transexualilor în sportul școlar de stat. O altă decizie deschide drumul spre salariul minim de 15 $/oră. Alta readuce Statele Unite în Acordul Climatic de la Paris. Tot un Ordin Executiv suspendă lucrările la conducta care transportă petrol din Alaska (partea canadiană) spre Statele Unite. În sfîrșit, un alt Ordin executiv permite includerea persoanelor fără cetățenie americană în recensămîntul care va genera noua hartă a circumscripțiilor electorale americane.

Nu e nevoie de foarte multă clarviziune pentru a înțelege măcar cîteva din efectele imediate ale schimbărilor impuse de primele decizii ale noului Președinte.

Normalizarea statutului ilegalilor și un nou val migraționist riscă să provoace un curent de nesiguranță socială și economică. Obligația de a trece prin cursuri de învățămînt ideologic nu e compatibilă cu libertatea tipic și intens americană a libertății de gîndire și expresie. Un salariu minim de 15 $ /oră nu va ajuta prea multă lume, oricît de mult ar crede altceva promotorii acestei măsuri. În plină criză economică amplificată de COVID, dublarea salariului minim va ajuta un număr mic de oameni și va ține în șomaj un număr incomparabil mai mare. Regimul economic cerut de Acordul Climatic de la Paris va supune unor presiuni extreme sectoarele direct productive americane. Suspendarea conductei petroliere din Alaska ar putea fi un cadou nesperat pentru exportatori de țiței ca Rusia, Iran și Venezuela, dar și pentru mari consumatori, în primul rînd China, care ar putea absorbi surplusul de pe piața canadiană pe care conducta nu îl va mai livra către Statele Unite. O altă consecință discutabilă poate veni din decizia de înregistrare a non-cetățenilor la recensămînt. Circumscripţiile ce vor fi redefinite în urma unui rcensămînt organizat în acest fel ar putea reduce serios ponderea electorală a alegătorilor care nu votează stînga.

Cine va profita, mai curînd sau mai tîrziu, de aceste decizii care fac politică de stat din virtuți ce atrag fragilitate economică și aliniere ideologică? În nici un caz unitatea cerută de președintele Biden. Limbajul și deciziile de la început de mandat asigură, mai degrabă, continuarea și intensificarea conflictului intern. Căci, în vreme ce partea liberal-urbană a lumii americane obține tot ce și-a visat, lumea dreptei din orașele mici, din suburbii și din statele Americii tradiționale pierde aproape tot și se va simți, probabil, amenințată de un pericol existențial.

Unitatea e desigur singura ieșire din criză și, aici, Președintele Biden a avut dreptate sută la sută. Dar asta numai și numai cu condiția ca limbajul și cultura să respecte realitatea existentă a națiunii americane. Altfel, reconcilierea se amînă, iar conflictul se prelungește în forme tot mai înverșunate. Promisiunea unității se îndepărtează și revenirea la coexistență democratică va fi tot mai dificilă. America poate trăi cu două culturi divergente dar numai în stare de conflict permanent. Numai reîntoarcerea limbii și a culturii la realitate poate pune capăt patimilor. Deocamdată, nimeni nu își poate imagina acest moment.

Dacă vor lăsa în urmă ceva straniu și greu reparabil, vremurile ce vin vor desăvârși despărțirea culturii de realitate. Pare profund marginal: cui îi pasă și cui îi va mai păsa de cultură, de mersul ei sigur sau de rătăcirea ei fără întoarcere. Trăim, deja, în afara obligației de „a face carte” și ne descurcăm binișor. Dar pericolul pe care îl presupune ruptura culturii de realitate înseamnă cu totul altceva decît capacitatea de a menționa exact secolul în care a creat Leonardo sau conținutul de bază al acordului cunoscut sub numele de Magna Carta. În joc nu e suma cunoștințelor noastre, ci realitatea care le face posibile.

Dacă pare complicat, atunci e cazul să începem cu prima din bolile care slăbesc vizibil legăturile ce țin laolaltă realitatea și cultura: limba. Nu e nimic nou aici: limba nu mai acoperă mersul lumii reale. Am mai văzut această desprindere care face din limbă un discurs desfășurat autonom pe deasupra realității. Limbajul politic a fost dintotdeauna primul suspect și a dat cele mai uluitoare exemple în materie. Însă ruptura se adîncește și a atins, deja, o adîncime care promite divorțul definitiv. Lumea a dezvoltat abilitatea de a scrie și vorbi fără oprire în afara realității. Limba nu mai spune nimic sau, mai degrabă, spune tot ce nu are realitate și, prin asta, se substituie realității. Această anomalie a fost, mereu, semnul unei crize umane profunde și a marcat epocile revoluționare, decise să pună capăt realității existente, spre a o înlocui cu idealuri formulate, mai întîi, în formule filozofice și politice.

Pe 20 ianuarie 2021, după alegeri prezidențiale de o tensiune fără egal în istoria Statelor Unite, Joseph Biden a rostit discursul inaugural și a lansat un apel energic la unitate. Națiunea americană e scindată politic și, firește, noul Președinte s-a grăbit să preia, de la bun început, cea mai gravă problemă a societății americane.

Discursul noului Președinte n-a fost o surpriză. Tema rupturii interne nu putea fi evitată. Nici retorica Președintelui nu a surprins: ca atîția și atîția alți lideri politici, Biden a plasat formulele generice și frazele formale cu care majoritatea politicienilor înțeleg să „bifeze” teme de mare gravitate. Biden nu a făcut excepție. Cu asta, discursul inaugural ar fi trecut, poate, direct în arhivă, acolo unde așteptă atîtea alte biblioteci de oratorie politică vagă, prudentă și echilibrată. În fond, Biden a făcut mereu figura unui centrist cu simpatii de stînga și nu a unui ideolog inflexibil. Biden a cerut unitate și a reamintit tuturor americanilor că sînt parte a aceluiași proiect democratic fundamental - cel mai solid și mai riguros construit proiect democratic al lumii moderne. Cu asta, Joseph Biden a restabilit importanța bunului simț.

Numai că discursul lui Biden a intrat rapid în contradicție cu realitatea pe care ar fi trebuit să o respecte și oglindească. După cîteva paragrafe, limbajul a luat locul realității și a desenat o lume paralelă în care concepte și teorii noi dau la o parte realitatea vizibilă a lumii americane.

Mai întîi, Biden a invocat cu o sonoritate de-a dreptul sacră marea tradiție americană a unității:

„Astăzi, în această zi de ianuarie, sufletul meu e dăruit: regăsirii unității americane, reconcilierii poporului nostru, unificării națiunii noastre. Cer fiecărui american să mi se alăture și să lucreze cu mine în slujba acestei cauze.”

Apoi, în plin apel pasional la unitate, Biden a coborît la problemele concrete ce își așteaptă rezolvarea:

„ascensiunea extremismului politic, suprematismul alb și terorismul intern”.

Toate trebuie confruntate și învinse, prin unitate. În acest punct, limbajul a decolat și a lăsat în urmă logica realității. Căci apelul la unitate a descris, mai întîi, inamicul, iar inamicul e cealaltă parte a societății americane pe care apelul la unitate ar urma să o convingă și cîștige. Limbajul lui Biden a preferat să fie fidel conceptelor radicale cu care lucrează ideologia stîngii progresiste și a refuzat, astfel, realitatea de care a pretins că vrea să se ocupe. Căci extremismul, suprematismul, terorismul și rasismul descrise de Biden sînt, fără excepție, etichetele lipite pe alegătorii cu convingeri contrare noii ideologii dominante în mediile stîngii politice, academice și corprotaoiste americane.

În lipsa oricărei referințe la violența extremă a stîngii militante de tip BLM și ANTIFA, centrismul Președintelui a fost eliminat. E imposibil de înțeles care e logica unui apel la unitate care își subminează logica cu ajutorul propriului limaj. Unitatea americană nu are cum să presupună culpabilizarea, ba chiar criminilaizarea, unei părți a americanilor. Mai mult, această contradicție plasată în centrul discursului rostit de un politician moderat va alimenta neliniști vechi. Ideea după care Președintele Biden e dominat politic de radicalismul progresist al propriului partid e, deodată, și mai verosimilă. Dealtfel, deraierea de limbaj din discursul inaugural avea să fie confirmată și amplificată, fără întîrziere, de suita de Ordine Executive semnate de noul Președinte.