La 60 de ani de la revoluția ungară din 1956, un istoric și comentator politic austriac de origine maghiară, își publică reflecțiile.
Este aproape straniu să privești rafturile și cărțile numeroase expuse anul acesta la standul Ungariei de la Tîrgul Internațional de Carte de la Frankfurt și să constați că aniversarea celor 60 de ani împliniți de la revoluția ungară din 1956 este, aparent cel puțin, uitată.
Dacă despre revoluție există două-trei cărți expuse - între care domină un interesant album de fotografii - nimic altceva, nici un afiș, nici o inscripție nu pomenește aniversarea revoluției. În treacăt fie zis, în vecinătatea imediată, Cehia afișează mare numele și fotografia lui Vaclav Havel, care ar fi împlinit anul acesta 80 de ani, iar Ucraina cu litere mari, atrage atenția asupra aniversării a 25 de ani de la proclamarea independenței...
Și totuși revoluția din Ungaria a fost amintită și evocată pe larg pentru lumea germană de unul din protagoniștii ei, scriitorul, istoricul și comentatorul politic TV, celebru în Austria, Paul Lendvai, cu ocazia lansării unei cărți ce a făcut mult zgomot și în Germania: Ungaria lui Orban (Orbáns Ungarn, Kremayr & Scherlau Verlag, Viena, 2016).
Lendvai, astăzi în vîrstă de 87 de ani, este la fel de activ, vioi și bătăios pe podiumul talkshow-urilor televizate, iar cartea sa a fost obiectul unei dezbateri la un popular talkshow transmis în direct de la Tîrgul de carte, Das blaue Sofa.
Ungaria lui Orban, un volum de 240 de pagini, se ocupă, evident, înainte de toate de istoria Ungariei după 1989, ascensiunea politică a actualului premier și, în mod special, ultimii ani de regim populist, naționalist și autoritar sub conducerea lui Viktor Orban. Un regim care, scrie Paul Lendvai a determinat un fapt de o gravitate extremă pentru viitorul economic și politic al unei Ungarii democratice: între patru și cinci sute de mii de oameni tineri, printre care mii de doctori și surori medicale au părăsit țara.
Lendvai insistă spunînd: „Numărul ungurilor gastarbeiter în străinătate este astăzi de două ori mai mare decît cel al refugiaților azilanți după revoluția din 1956. La fiecare pas, la Londra și Viena, la Berlin și Zürich, în comerț, în turism, restaurație, întîlnești unguri. Decizia lor, dacă mai devreme sau mai tîrziu se vor întoarce sau vor rămîne în străinătate, unde au început o viață nouă, va fi cu siguranță condiționată de climatul politic și de dezvoltarea economică în Ungaria.”
În volumul apărut la editura austriacă Kremayr & Scherlau, Paul Lendvai amintește că a plecat din Ungaria după revoluția din 1956, că s-a stabilit la Viena în anul următor, și enunță în prefață că vibrează cu toate coardele sale ca austriac, ca o personalitate independentă, neavînd nici un fel de avere sau alt interes în Ungaria, nedepinzînd politic de nimeni în Austria și lumea internațională.
Bătrînul editor al publicației trimestriale „Europäische Rundschau” își încheie ultimul volum de reflecții cu ceva mai mult de o pagină intitulată interogativ „Quo vadis [încotro] Ungaria? Pentru el, căderea abruptă pe care o suferă țara sa de origine, nu este numai vina unui regim financiar, ci produsul în ansamblu al unui sfert de veac de corupție și de eșec pe plan politic. În așteptare stă astăzi, într-o situație absurdă din punct de vedere politic, o opoziție slabă și discutabilă, opusă guvernării unui singur om, puternic și de necontrolat, iar aceasta este o situație în mod special periculoasă pentru Ungaria. „Nimeni nu știe astăzi care este viitorul într-o Europă deraiată de pe șine și în Ungaria, în mod particular”, scrie Lendvai.
Amintind surse din cercul apropiaților lui Viktor Orban, Paul Lendvai spune și că, într-o situație de criză internă, premierul autocrat, care s-a ridicat dintr-o sărăcie lucie la statutul de om cu putere absolută, ar intenționa să încerce scoaterea Ungariei din Uniunea Europeană, după modelul britanic.
Comentatorul politic își încheie reflecțiile amintind spusele unui istoric britanic, Lordul Acton (1834-1902): „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut”. Dacă premierul naționalist și autocrat poate să mai învețe cum se umblă cu puterea fără să fie ucis de ea, conchide Lendvai, rămîne o întrebare deschisă, de al cărui răspuns nu depinde numai viitorul Ungariei.
*Paul Lendvai, Orbáns Ungarn. K&S, Wien, 2016. 240 pp.
