Gordana Knezevic

Alegerile generale anticipate din Serbia, din 24 aprilie nu s-au încheiat, ultimele alegeri parțiale reluate vor fi pe 4 mai. Cu toate acestea, pentru majoritatea capitalelor europene, victoria premierului Alexander Vucic și a Partidului Progresului este dovada clară că Serbia rămâne pe calea integrării europene.

Pe jumătete adevărat, pentru că realitatea este ceva mai complicată. Partidul lui Vucic a pierdut, până acum, 27 de mandate în noul Parlament, deși alegerile au fost organizate tocmai pentru a întări mandatul pro-european al premierului. Un mandat care este contestat de mulți și în sânul partidului său, Partidul Progresului.

Mediile din Rusia interpretează și ele alegerile drept un referendum asupra politicii europene. Au comentat victoria forțelor pro-europene, dar preferă să se concentreze pe rezultatele a două partide de extremă-dreapta: partidul Radical și Dveri. Ambele se opune intrării în UE și pledează pentru apropierea de Rusia.

Totodată se opun oricărei normalizări a relațiilor dintre Blegrad și Pristina. Nu este încă sigur dacă Dveri va intra în noul Parlament, rezultatul final va veni după reluarea parțială a alegerilor, pe 4 mai.

Radicalii lui Vojislav Seselj vor controla însă 22 de locuri, după ce în Parlamentul precedent nu fuseseră reprezentați.

Seselj se bucură se sprijinul deschis al unor oficialități din Rusia, iar partidul său a primit un loc disproporționat de mare în relatările mediilor rusești privind alegerile. În ianuarie, când a fost la Belgrad, vicepremierul Dimitri Rogozin a avut o întâlnire privată cu Seselj. Succesele partidelor de extremă dreapta în Serbia, mai ales ale partidului Radical, sunt văzute de mediile rusești drept semnul unui opoziții crescânde față de „drumul pro-european al lui Vucic”.

Pentru acești comentatori, importantă este creșterea popularității partidelor de extremă-dreapta, nu victoria lui Vucic. Motiv pentru care cred că drumul Serbiei spre Uniunea Europeană va fi lung și sinuos. Iar Moscova nu anticipează nici o schimbare în politica pro-rusă a Serbiei pentru că alegerile din 24 aprilie ar fi marcat „ofensiva partidelor care se opun NATO și simpatizează cu Rusia”.

Este interpretarea cotidianului rus Komersant, care se uită mai departe, la alegerile prezidențiale din Serbia din 2017, pe care le vede drept adevăratul test al poiticii Belgradului în raport cu Uniunea Europeană și cu Rusia. Pentru Komersant, Vucic ar fi „învinsul” alegerilor din 24 aprilie, pentru că în pofida victoriei, nu a obținut majoritatea puternică pe care o dorea pentru a continua nestingherit integrarea europeană. Iar noul Parlament, crede Komersant, ar putea fi mult mai sceptic față de intențiile premierului.

Propaganda rusească va încerca cu siguranță ca aceste predicții să devină realitate. Potrivit „Centrului pentru o Societate Civilă”, organizație neguvernamentală cu sediul la Belgrad, în Serbia sunt active în acest moment 40 de site-uri care promovează politica și interesele Rusiei, pe lângă radio Sputnik.

În politică, ștacheta este pusă foarte jos în Balcani: dacă nu ameninți cu un nou război, poți intra în politică și poți guverna. Erau gîndurile care-mi treceau prin cap duminica trecută (24 aprilie, 2016), când urmăream alegerile din Serbia.

Cred că nimeni nu s-a interesat ce a făcut premierul Alexander Vucici în ultimii doi ani. Nimeni nu s-a întrebat ce s-a întîmplat cu lupta împotriva corupției, nimeni nu s-a uitat dacă libertatea presei, promisă de Vucici, chiar există în Serbia.

De când a devenit premier, cu doi ani în urmă, s-au făcut ceva progrese în normalizarea relațiilor cu Kosovo. Dar și acolo, Vucici dă cu o mână și ia cu cealaltă, așa cum făcea și Slobodan Miloșevici. Pentru că a blocat mereu încercările Kosovo de a fi acceptat în diverse organizații internaționale.

În ziua alegerilor (24 aprilie) Vucici și-a proclamat victoria după care a țintu discursul obișnuit despre apropierea de Uniunea Europeană, fără a pune în pericol relațiile tradiționale cu Rusia. A mai pomenit Statele Unite și China, ceva pentru fiecare gust.

Pentru moment, marea reușită a lui Vucici este să spună lucrul potrivit în momentul potrivit. Așa reușește să se prezinte liderilor europeni drept singurul garant al stabilității în regiune iar pe sârbi să-i convingă că nu este vinovat de problemele interne.

S-ar putea spune că alegerile din Serbia au fost organizate numai pentru a confirma că Vucici are mână liberă să facă de crede de cuvință.

„Pot să-mi imaginez că în următorii patru ani Serbia se va apropia de Uniunea Europeană dar că va face pași înapoi când vine vorba de democrație și libertatea presei, deviind de la normele europene” crede jurnalistul Teofil Pancic.

„Acum cinci ani, nu mi-aș fi putu imagina așa ceva.” – continuă Pancic într-un interviu cu Europa Liberă.„Între timp avem exemplul Ungariei lui (Victor) Orban sau Polonia, ambele considerate membri respectabili ai Uniunii Europene. Se pare că este posibil să ai oameni la conducerea unui țări care subminează valorile democratice fără nici o consecință asupra poziției acelei țări în Uniunea Europeană” – constată jurnalistul Teofil Pancic.Alegând un lider populsit, Serbia se înscrie într-un curent existent deja în Europa. Chiar dacă Vucici nu minte când vorbește despre apropierea Serbiei de Uniunea Europană, mulți membri ai partidului său au alte păreri. Plus, partidele de extremă dreaptă, care se opun integrării europene, au obținut până la 34 de locuri în noul Parlament (rezultatele finale vor fi cunoscute la începul lunii mai, după reluarea parțială a votului, în 4 mai).

Vojislav Seselj - achitat recent de Tribunalul de la Haga pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie – pledează deschis pentru o apropiere de Rusia iar partidul său a obținut 8% din voturi în alegerile generale.

Pentru mulți sîrbi, prea mulți, Seselj este varianta acceptabilă a istoriei. În ochii lor, Serbia este victima unei conjurații occidentale, vinovată de războaiele civile, dar și de tot de s-a întîmplat de atunci, inclusiv crearea Tribunalului de la Haga pentru fosta Iugoslavie.

Serbia nu a avut nici odată un Willy Brandt ca Germania Federală, care să forțeze țara să-și asume trecutul iar rezultatul alegerilor din 24 aprilie nu este decât expresia acestei negări.