Gordana Knezevic

Pe 25 septembrie, în partea sârbească a Bosniei-Herțegovina, Republika Srpska, ar urma să fie organizat un referendum privind Ziua neoficiala a republicii. Un vot care ar putea duce la implozia Bosniei-Herțegovina și a întregii arhitecturi pusă la punct prin acordurile de pace de la Dayton (14 decembrie 1995). Un rezumat la analizei semnată de jurnalista Gordana Knezevic din redacția sud-slavică a Europei Libere.

Premierul MIlodar Dodic pare acum mai aproape ca nici odată de țelul său declarat: să creeze o enclavă sau un stat separat sârb într-un alt stat. Iar de partea cealaltă, nici conducerea musulmană, nici cea croată nu se opune. Pentru că au propriile agende.

Sârbii din Bosnia-Herțegovina comemorează de ani de zile, neoficial, ziua de 9 ianuarie drept ziua națională a Republicii Srpska. 9 ianuarie nu este data la care s-au semnat acordurile de pace de la Dayton, care au pus caopăt războiului din 1991-1995. Este însă data la care liderul de atunci al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, între timp condamnat pentru crime de război, a proclamat crearea unui stat al sârbilor în Bosnia.

Reprezentantul musulmanilor în președinția trimpartită, Bakir Izaetbegovic, a criticat sărbătoarea de 9 ianuarie drept discriminatorie și a cerut interzicerea ei. Ceea ce a și făcut Curtea Constituțională. Ca răspuns, Milodar Dodik a decis organizarea referendumului din 25 septembrie.

„Considerați data de 9 ianuarie potrivită pentru a marca Ziua Națională a Republicii Srpska?” - este întrebarea pusă la referendum. Cum majoritatea locuitorilor sunt sârbi, este ușor de ghicit care va fi rezultatul.

Pe fundalul acestei crizei sau profitând de faptul că atenția internațională, câtă este, se concentrează pe Republica Srpska, croații din Bosnia își urmează propriul țel: o regiune separată, reînvierea micului stat care a existat între 1992-95, Herceg Bosna.

În acest timp, musulmanii bosniaci ignoră ambele crize, fiind mult mai absorbiți de relațiile Turcia și speră că planurile separatiste ale sârbilor vor fi oprite de comunitatea internațională.

Reprezentantul internațional pentru Bosnia-Herțegovina, Valentin Inzko, ar putea bloca votul, dar nu-l poate și zădărnici. Pentru că deciziile sale mai trebuie aprobate de așa-numitul Consiliu pentru Aplicarea Păcii, format din 55 de stat între care Rusia. Jocul Rusiei în ultimii ani a fost de a submina constant statalitatea și așa fragilă a Bosniei. Iar acum nu dă nici un semn că ar vrea să blocheze referendumul din septembrie.

Majlinda Kelmendi a câștigat duminică noapte (7 august) prima medalie de aur pentru Kosovo, țară care și-a facut debutul olimpic anul acesta, la Jocurile de vară de la Rio. Kelmendi a cîștigat finala la judo (52kg), învingînd-o pe italianca Odette Giuffrida. Republicam cu această ocazie, blogul semnat de Gordana Knezevic (n.red)

Kosovo a devenit membru al Comitetului Olimpic Internațional cu numai doi ani în urmă, iar la Rio de Janeiro va fi prima sa participare la Jocurile Olimpice.

Majlinda Kelmendi (25 de ani), dublă campioană mondială la judo (52 kg) va fi portdrapelul echipei la ceremonia de deschidere. Un basm, devenit realitate.

„Sunt atât de mândră pentru că este prima participare a Kosovo la Jocurile Olimpice. Iar eu o să duc drapelul. Toată familia o să fie acolo”, a declarat Kelmendi într-un interviu pentru CNN.

Kelmendi a câştigat primul titlu mondial pentru Kosovo în 2013, la Rio. Țara fusese acceptată cu numai un an înainte în Federația Internațională de Judo.

Anul trecut, când și-a apărat titlul la campionatele din Rusia, Kelmendi a trebuit să înfrunte și birocrația rusă înainte de finala împotriva campioanei olimpice franceze Pricilla Gneto.

Rusia, care sprijină Serbia necondiționat, nu a recunoscut Kosovo ca stat independent. Așa că până în ultimul moment nu a fost clar dacă Kelmendi va avea dreptul că intre în competiție reprezentând Kosovo. În marginea campionatului mondial de la Kazan au avut loc, de aceea, negocieri multiple și complicate. În ultimă instanță, Kelmendi a primit acest drept în urma intervenției președintelui Federației Internaționale de Judo.

Acum, pe 5 august, va purta drapelul țării ei în fața lumii întregi. Kosovo este recunoscut de 110 de țări, dar nu este țară membră ONU. În Comitetul Olimpic Internațional a fost primit în decembrie 2014.

„A fost lucrul cel mai bun, nu numai pentru sport, ci pentru generații întregi care acum pot visa să participe la Jocurile Olimpice reprezentând Kosovo”, a mai declarat campioana mondială de judo în interviul pentru CNN (…).

Antrenorul lui Kelmendi, Drito Kuka se numără printre atleții ai căror vise sportive au fost distruse de războiul din Balcani. În 1992, urma să reprezinte Iugoslavia la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Regiunea Kosovo, care tocmai își pierduse statutul de autonomie în cadrul federației, și-a retras însă atleții în semn de protest față de reprimarea minorității albaneze de către regimul lui Slobodan Milosevic. Iugoslavia a fost oricum suspendată de la Jocurile de la Barcelona ca urmare a sancțiunilor impuse de ONU pentru războiul din Bosnia. Cariera sportivă a lui Kukan s-a încheiat atunci, deși avea puțin peste 20 de ani.

Acum, mai bine de 20 de ani după Barcelona, va merge totuși la Jocurile Olimpice. Cele de la Rio. Nu ca sportiv activ, ci ca antrenor (…).

„Mă bucur atât de mult, - mai spune Kelmendi, - pentru o zi sau două, poate, voi reda celor din Kosovo zâmbetul pe buze, îi voi ajuta să uite că avem atâtea probleme în fiecare zi”.