Gordana Knezevic

La Sarajevo, musulmani, catolici, ortodocși și evrei au participat în 14 decembrie la un miting de solidaritate cu Alep, orașul din nordul Siriei, asediat și distrus de bombardamente.

(...) Multe orașe din lume s-au raliat mișcării #StandWithAleppo (susține Alep) dar puțini pot înțelege drama prin care trec civilii de la Alep așa cum o pot locuitorii din Sarajevo.

Capitala bosniacă a fost asediată de trupele sârbilor bosniaci între 5 aprilie 1992 și februarie 1996. Circa 1.400 de persoane au fost ucise, peste 350 de mii de civili au suportat ororile celor 1.400 de zile de asediu, întrebându-se mereu dacă lumea ști ce se întâmplă, dacă-i uitase.

Embed Răspândește

Solidaritate la Sarajevo cu victimile războiului de la Alep

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

---

width px Înălțime px

---

Codul URL a fost copiat

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

Link direct

• 270p | 2,8MB
• 360p | 4,1MB
• 720p | 8,2MB

La mitingul de solidaritate, Eli Tauber, lider comunității evreiești din Sarajevo a reamintit de Europa anilor 1933 când în Germania s-au sădit semințele Holocaustului. A vorbit după aceea de războiul din Bosnia din anii 90 ai secolului trecut, care a făcut mai mult de 100 de mii de victime: „Avem obligația morală să nu tăcem. Alep este un test al umanității noastre. Nu putem fi simplii observatori, trebuie să acționăm” a declarat Tauber.

(...) În timpul asediului de la Sarajevo eram jurnalistă la cotidianul „Oslbodjenje”. Zilnic ne întrebam dacă am făcut poate ultimul număr. Redacția era într-o construcție modernă de la periferia orașului, care a fost distrusă de bombardamentele sârbești. Ne-am mutat într-un bunker, și am încercat să facem cumva față lipsei de electricitate, de hârtie sau alimente.

Îmi aduc aminte de un coleg, fotograf, Salko Hondo. Ieșise la pensie chiar înainte să înceapă asediul și s-a întors imediat în redacție. Evita însă linia frontului, prefera reportajele în centru, unde era „mai sigur”.

În vara lui 92 au primit informația că un om descoperise o sursă de apă potabilă în curtea casei, chiar lângă piața Ciglane. Mulți locuitori din Sarajevo și-au luat canistrele și au plecat spre noul izvor iar Salko s-a oferit să facă un reportaj. Când se întorcea la redacție a fost surprins într-un schimb de focuri. Salko a murit pe loc, împușcat, pe 16 iulie 1992.

Am reușit să recuperam aparatul de fotografiat. A doua zi, pe prima pagina, „Oslbodjenje” publica un articol în memoria lui Salko. Și ultima lui fotografie: oameni fericiți, umplându-și canistrele cu apă.

Mă uit la poze de la Alep și îmi aduc mereu aminte de timpurile asediului, când nu exista loc sigur și te simțeai abandonat de toată lumea. Alep este foarte aproape de Sarajevo.

Referendumul de duminică, 25 septembrie despre ziua națională a Republici Srpska ar putea fi primul pas spre secesiune, ceea ce ar putea redeschide cutia Pandorei într-o regine instabilă. Curtea Constituțională din Bosnia a cerut Republici Srpska să caute altă zi națională pentru că data de 9 ianuarie, care reamintește de proclamarea Republicii Sârbe din Bosnia în 1992 este o dată care-i exclude pe croați sau musulmani. Decizie ignorată de președintele Milorad Dodik.

Numai că tema referendumului, în zile care au precedat votul, a fost umbrit – cel puțin în presă - de declarațiile unui fost comandant bosniac, Sefer Halilovic, astăzi un personaj politic marginal. Comentând referendumul, Halilovic a declarat că liderii Republicii Srpska ar trebui să nu uite „că nici armata iugoslavă nu mai există, nici Serbia nu-i mai poate ajuta” și a amenințat că „nu va permite nimănui să pericliteze integritatea Bosniei-Herțegovina”. Declarațiile inflamate ale unui fost comandant.

Cu toate acestea, ministerul de externe de la Belgrad a crezut de cuviință că trebuie să dea o atenție deosebită acestor declarații. Mai mult, premierul sârb Alexander Vucic se gândea chiar sa-și întrerupă vizita la New York, unde se afla pentru Adunarea Generală ONU.

În opinia profesorului Enver Kazaz, această „furtună într-un pahar cu apă” nu face decât să expună o clasă politică „imatură și incapabilă să promoveze o viziune a păcii și să sprijine instituționalizarea practicilor democratice”.

Vucic, pe de altă parte, a declarat într-un interviu cu „B92” că la New York ar fi fost interpelat de mai multe figuri politice importante în legătură cu declarațiile inflamatorii făcute de Halilovic, declarații care nu pot fi ignorare, crede premierul sârb, pentru că „sunt mulți care gândesc ca el”. Și, a adăugat Vucic: „Serbia respectă integritatea Bosniei-Herțegovina, dar nu va permite nimănui să distrugă Republica Srpska”.

O declarație la fel de amenințătoare ca cea făcută anterior de Halilovic.

Atmosfera a fost tensionată și mai mult de controversatul regizor Emir Kusturica care l-a acuzat pe reprezentantul musulmanilor în conducerea tripartită a Bosniei-Herțegovina, Bakir Izetbegovic că nu ar face decât să urmeze drumul trasat de tatăl său, Alija, președintele Bosniei în timpul războiului interetnic. Kurturica l-a acuzat din nou pe Alija Izetbegovic că ar fi provocat războiul din anii 90 prin faptul că, la îndemnul Statelor Unite, ar fi respins planul de la Lisabona care în 1992 propunea împărțirea Bosniei în trei entități pe baze etnice. „Bakir Izetbegovic face acum același lucru”, a susținut Kusturica, care i-a îndemnat pe sârbi să participe masiv la referendumul de duminică, 25 septembrie.

Jumătățile de adevăr sunt de multe ori mai nocive decât o minciună. Kusturica nu a spus că deși Izetbegovic a respins planul de la Lisabona, războiul din 1992 a fost declanșat de sârbii bosniaci, conduși de Radovan Karadzic și Ratko Mladic cu sprijinul armatei iugoslave. Kusturica a trecut sub tăcere și faptul că pe 2 mai 1992, când Izetbegovic s-a întors de la o nouă rundă de negocieri de pace de la Lisabona, a fost luat ostatic de sârbi pe aeroportul din Sarajevo. Orașul a fost împresurat, iar armata iugoslavă a lansat atacul asupra orașului.

Kusturica s-a născut la Sarajevo și era un regizor admirat acolo. Când însă și-a declarat sprijinul pentru Milosevic, scenaristul Abdulah Sidra trăia la Sarajevo sub asediul sârbesc. Atunci a refuzat să comenteze poziția lui Kusturica, dar mai tîrziu, când s-a aflat că regizorul a primit de la Milosevic o vilă în Muntenegru, Sidra a declarat „a câștigat o vilă, dar a pierdut un oraș întreg”.

Tot scandalul provocat de declarațiile fostului comandant Halilovic este artificial, referendumul de duminică este însă o realitate care va adânci si mai mult suspiciunile și tensiunile între grupurile etnice din Bosnia-Herțegovina.