Igor Cașu

Printre victimele represiunilor politice în primul an de ocupație a Basarabiei și Nordului Bucovinei se numără persoane executate, arestate sau deportate, dar și mobilizate forțat la muncă. Unele persoane au fost executate imediat sau în scurt timp de la intrarea Armatei Roșii. În total, între 28 iunie 1940 și iulie 1941 au fost condamnate la moarte cel puțin 136 de persoane. În Bucovina de Nord, numai în ceea ce a devenit cunoscut ca masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) sovieticii au executat cca. 50 de persoane care au dorit să plece în România, o mie de persoane din aceași categorie fiind deportate.

Au fost acuzați de „trădare”, întemnițați sau condamnați la gulag, în ciuda vârstei lor înaintate, numeroase personalități de vază ale vieții politice, membri ai guvernului basarabean sau foști deputați în Duma de Stat țaristă, dar și foști membri ai Sfatului Țării care au votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, cum ar fi Simeon Galețchi, Pantelimon Sinadino, Alexandru Baltaga, Constantin Bivol, Vladimir Bodescu, Ștefan Botnarciuc, Teodosie Cojocaru, Ion Codreanu, Luca Știrbeț, Vasile Gafencu, Ion Ignatiuc, Teodor Neaga, Emanuil Cateli, Nicolae Secară, Grigorie Turcuman, Teodor Uncu, Nicolae Bivol ș.a. Nici foști membri ai Sfatului Țării care au votat împotriva actului Unirii din 27 martie 1918, precum Ștefan Balamez, ucrainean, nu au fost cruțați. Au fost arestați și numeroși primari din Basarabia interbelică, precum Isidor Neguță din s. Piatra, Alexei Lisovschi din Peresecina, David Bujor din Susleni, Carp Cojocaru din Isacova, Vasile Moraru și Ion Negoiță din Pelinei, Victor Moșneaga și Simion Munteanu din Cucuruzeni, Efrem Grecu din Puțintei, Gheorghe Baractaru din Cimișeni ș.a. Numeroși ofițeri ai Armatei Române au fost arestați de sovietici la 28 iunie 1940 și în zilele următoare, trecând printr-o experiență carcerală umilitoare de câteva luni de zile.

Numărul total al celor considerați „dușmani ai puterii sovietice” în 1940-1941 și care au avut de suferit într-un fel sau altul, în Basarabia și Nordul Bucovinei, este de cca. 118 094 de persoane. Mai exact, este vorba despre 18 392 de persoane arestate sau deportate din RSSM în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941; de 11 844 de persoane arestate sau deportate, în același interval de timp, provenite din celelalte teritorii românești; la care se adaugă 1 122 de persoane arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, constituind funcționari ai statului român sau persoane suspectate de colaborare cu aceștia; restul – în jur de 2 000 de persoane – au fost oameni arestați în primele luni ale instaurării puterii sovietice în Basarabia, majoritatea acestora fiind angajați ai căilor ferate, suspectați de lipsă de loialitate față de regimul sovietic. Nu mai puțin de 136 de persoane au fost executate în perioada 28 iunie 1940 – 4 iulie 1941. La acest număr de 33 358 de persoane arestate, deportate sau executate se adaugă 84 600 de persoane, în special tineri, care au fost mobilizate forțat să lucreze la diferite întreprinderi din alte regiuni ale Uniunii Sovietice.

Raportată la populația totală a RSSM, care alcătuia, în decembrie 1940, 2 646 954 de persoane, proporția celor care au suferit de pe urma represiunilor politice ale autorităților sovietice constituie 4,5 %. Cca. jumătate din victimele terorii de stat în primul an de ocupație sovietică a Basarabiei și Nordului Bucovinei au fost etnici români, restul fiind ucraineni, evrei, ruși, bulgari, găgăuzi ș.a.

Al Doilea Război Mondial începe în data de 1 septembrie 1939 odată cu invazia Germaniei naziste asupra Poloniei, urmată de cea a Armatei Roșii în data de 17 septembrie.

România și-a declarat neutralitatea, dar a găzduit mii de soldați și ofițeri polonezi care ulterior în mare parte au emigrat în Marea Britanie și alte state vestice. Operațiile militare se extind asupra României la sfârșitul lunii iunie 1940, când Armata Roșie, în acord cu Germania nazistă (Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939) ocupă Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței (ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret din 23 august 1939).

Amenințat de pericolul dispariției ca stat, guvernul de la București a fost nevoit să accepte evacuarea Basarabiei și Nordului Bucovinei. La operaţia de „eliberare” a participat aproape întreg efectivul districtelor militare Kiev şi Odesa, adică 32 divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de avioane, 16 regimente de artilerie grea şi alte unităţi auxiliare.

Moscova a încercat să acrediteze oficial ideea că intrarea trupelor sale în provinciile estice ale României era determinată de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”.

Mențiunea din ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 adresat României, potrivit căruia Basarabia ar fi locuită în majoritate de ucraineni avea menirea să inducă în eroare opinia publică mondială și totodată a anticipat cedarea unei părți însemnate a sudului și nordului Basarabiei către RSS Ucraineană.

În realitate, URSS avea nevoie de Basarabia pentru a obține accesul la gurile Dunării și pentru a securiza Odesa, cel mai mare port sovietic la Marea Neagră (oarecum similar cu războiul Moscovei împotriva Finlandei a cărui scop minimal a fost asigurarea securității orașului Leningrad).

În noaptea spre 28 iunie a fost creat un comitet revoluţionar provizoriu din Basarabia, al cărui preşedinte a fost ales ucraineanul S. D. Burlacenko, președintele comitetului regional al Partidului Comunist din România. În ciuda acestui fapt, autoritățile sovietice nu au recunoscut meritele ilegaliștilor basarabeni și au extins prerogativele instituțiilor din RASSM asupra Basarabiei.

În ziua de 28 a urmat o adunare solemnă de „bun venit” cu pâine şi sare. Primul care a luat cuvântul a fost mareşalul Uniunii Sovietice, D.K. Timoşenko, originar din Basarabia, ceea ce avea o importanţă simbolică deosebită – biografia sa fiind tradusă în română şi difuzată gratis într-un tiraj de 270 000 exemplare. Şeful paradei militare a fost G. K. Jukov, comandantul Grupului „Sud” al Armatei Roşii.

Altă paradă militară, de data aceasta de proporţii, cu tancuri și altă tehnică militară sovietică a avut loc pe 4 iulie 1940.

În 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a adoptat legea despre crearea RSSM, cu statut de republică unională, dar care era îngloba doar aproximativ trei sferturi din teritoriul anexat de la România și doar 6 din cele 13 raioane ale fostei RASSM.