Leonid Litra

Vorbind pe înţelesul tuturor, cam 50 de mii de lei trebuie să dea fiecare cetăţean pentru a satisface pofta lui Igor Dodon de a plăti datoria regiunii transnistrene pentru gazul consumat. Bineînţeles, este un calcul primitiv, pentru că suma ar putea fi şi mai mare. Dar suma nu contează, pentru că aproape nimeni nu va fi de acord să plătească datoria unor companii care au tocat miliarde de dolari în toţi aceşti ani cînd s-a acumulat datoria.

Cvazi-majoritatea cetăţenilor din Moldova nu va fi de acord să plătească datoria lui Dodon. Poate Igor Dodon nu ştie, dar o bună parte din populaţia Moldovei nu a ţinut niciodată în mână o suma atît de mare. E ridicol să pui pe umerii oamenilor un miliard din banii furaţi din bănci şi încă șase miliarde aparţinînd altor entităţi. Pînă la urmă, de ce ar trebui să plătească oamenii o datorie odioasă? O datorie care a fost creată intenţionat pentru a submina şi mai mult independenţa Moldovei dar şi pentru a finanţa indirect regimul separatist de la Tiraspol.

Mai mult că atît, din cîte cunosc, majoritatea oamenilor din stînga Nistrului au plătit atît cît li s-a cerut, iar faptul că aceşti bani nu au ajuns pe contul Gazprom reprezintă o acţiune deliberată a Rusiei prin care a sponsorizat existenţa regimului de la Tiraspol. Şi la urma urmei, datoriile Moldovagaz (dintre care mai mult de 90% sunt ale Tiraspoltransgaz) care este deţinută în mare parte de Gazprom, sunt o datorie a unei subsidiare către compania mamă – să se lămurească ei între ei.

Din punct de vedere politic, Igor Dodon a primit a doua bilă neagră, după cea primită ca urmare a declaraţiilor de la Moscova. Dar de această dată, bila neagră este una mult mai grea, pentru că atentează, chiar dacă teoretic, la banii cetăţenilor, inclusiv a simpatizanţilor lui Igor Dodon. Imaginaţi-vă cîţi din membrii Partidului Socialist sunt gata să plătească datoria odioasă a Tiraspolului către Gazprom? Sau şi mai bine, să rămână membri de partid cei care sunt gata să plătească. Va pot spune sigur că rămâne partidul fără membri.

Dar nu e intenţia mea să mă preocup de soarta Partidului Socialist. Pe mine mă deranjează că un politcian care nu ştiu din ce cauza ocupă şi funcţia de preşedinte, îşi permite să vîndă ţară, şi încă cu aşa o viteză şi atît de deschis. Licitaţia încă nu a fost anunţată, dar el a început deja să vîndă. Iar asta înseamnă că dacă pînă acum ratingul lui şi al partidului creştea, după aceste declaraţii va începe să scadă.

Chiar dacă anul încă nu s-a terminat, putem spune cu voce tare că 2016 a fost unul plin de provocări şi şocuri politice. Un an care a demarat sezonul cu referendumul din Olanda privind Acordul de Asociere UE-Ucraina, urmat de Brexit-ul britanic şi, bineînţeles, de alegerile din SUA. În toate aceste trei evenimente politice de mare însemnătate există o legătură – în toate trei populismul a cîştigat în faţa raţiunii, vorbind mai simplu - „urechile au învins asupra creierului”, iertată să-mi fie generalizarea.

Dar între cele trei evenimente politice mai există o axă care pare a fi destul de importantă în contextul scrutinului care urmează să aibă loc duminică în Moldova. În Olanda, Regatul Unit şi SUA, în toate trei cazuri sondajele au arătat un alt rezultat decît cel real. În Olanda participarea era estimată sub 30% - respectiv referendumul era să fie invalidat. În Regatul Unit susţinătorii Brexit-ului pierdeau, conform sondajelor. Iar în SUA, Clinton era favorită. Staff-ul ei de campanie a pregătit chiar şi focuri de artificii pentru a sărbători victoria.

În toate cele trei cazuri de mai sus cifrele au arătat un alt rezultat pentru că există un grup de suporteri taciţi (silent supporters), care preferă să nu-şi declare opţiunea politică, dar să meargă la vot. Respectiv, experienţa acumulată în urma celor trei evenimente trebuie să motiveze susţinătorii Maiei Sandu să participe la vot, şi să nu se lase influenţaţi de estimările opiniei publice. Pînă la urmă, poţi să ai dreptate şi să pierzi, pentru că cîştigă acel care participa, nu neapărat acel care are dreptate.

În fine, atît alegerea lui Trump, referendumul din Olanda cît şi Brexit-ul au avut loc pentru că mulţi oameni nu credeau niciodată că ceea ce s-a întîmplat poate avea loc. Ei nu-şi puteau imagina că ceea ce pare absurd se poate întîmpla cu adevărat. Acum, mulţi regretă că n-au participat şi simt că ţara lor a avut de pierdut în urma neparticipării lor la vot. Cineva spunea că sunt două forţe care unesc oamenii – frica şi interesul. În cazul scrutinului de duminică avem interesul să participăm, altfel s-ar putea să ne fie frică de ceea ce ne rezervă viitorul.