Linkuri accesibilitate

Natalia Morari

Gata, ajunge!

Îmi este greu să scriu acest text pentru că știu la sigur că voi fi învinuită de partizanat politic și chiar știu de către cine. Însă sunt așa momente în viață profesională când ai de făcut o alegere, cu riscul că vei fi atacată. În condițiile actuale este greu să rămâi un jurnalist echidistant și să fii un observator neutru. Zilnic simt cum ma trec fiori când dau de o nouă minciună sau manipulare și văd cu câtă iscusință această minciună este promovată de oamenii, care au acasă mai mult decât cele patru canale din Holding. Și anume asta mă sperie. Nu atât faptul că ne-am împărțit în două tabere (e și ceva normal pentru un proces democratic), ci acel cinism conștient cu care unii promovează minciuna. Ințelegând foarte bine că acestea sunt niște falsuri crase, ei continuă să le promoveze, pentru că, știți cum, scopul scuză mijloacele и победителей не судят.

Pe mine, în calitate de cetățean, nu mă va deranja un președinte care va dori sa ne ducă în Uniunea Vamală, serios. E și firesc să avem oameni cu viziuni diferite, inclusiv în funcții cheie (la urma urmei, asta face parte dintr-un proces democratic și anume într-un proces democratic această idee trebuie dezbătută). Însă pe mine mă va deranja un președinte care va ajunge în funcție prin manipulări, minciuni, lovituri sub centură și mârșăvenii. Eu vreau un președinte care va trece printr-un test veritabil al democrației și nu va câștiga o partidă de cărți la o masă cu șulerii. Poate ajunge? Ajunge să turnați atâta gunoi peste oameni. Dacă măcar un pic vă pasă de noi, încetați să manipulați. Actuala campanie s-a transformat în aruncatul gunoiului în ventilator - gunoiul s-a răspândit prin toată țara și deja miroase insuportabil.

Pentru un președinte ar trebui să conteze cum el sau ea va ajunge în funcție. Nu cu orice preț. Oare e plăcut să știi că acele câteva procente, care ar putea face diferență în turul al doilea, au fost câștigate prin manipularea oamenilor ca a unei turme de oi? Să știi asta și să nu poți uita timp de patru ani de mandat? Uneori chiar îmi pare că cineva face experimente pe noi, iar noi cu zâmbetul pe față continuăm să mergem spre abator. Ni se spune de la televizoare că albul este negru și negrul este alb și noi parcă înțelegem că nu este așa, dar ne rușinăm să întrebăm și tot ne îndreptăm spre abator. Cu toate că, cum să nu ne așteptăm la experimente, când acum patru ani cu toții am fost supuși unui experiment, în care candidatura președintelui a ajuns să fie decisă într-o noapte de doi Vlazi ai națiunii.

Știu că inclusiv pentru aceasta postare voi fi învinuită că nu mi-am păstrat neutralitatea. Dar puteți să-mi spuneți cum poți rămâne neutru când vezi o nedreptate? Nedreptatea trebuie să fie numita nedreptate, iar minciuna trebuie să fie numită minciună. Aceasta este obligația mea de cetățean și apoi ca jurnalist. Atunci când vezi cum oamenii sunt linșați mediatic (și aici nu mă refer doar la campania prezidențială, vedeți, de exemplu, prin ce măcel trece acum avocata Ana Ursachi), cum ei sunt condamnați la ani de pușcărie în baza declarațiilor unor martori falși (poate și trebuie condamnați, însă de o justiție adevărată), cum mint unei națiuni întregi fără ca măcar să clipească - cum, în asemenea condiții, să-ți păstrezi neutralitate? Personal nu pot. Vreau să rămân neutră, dar, în același timp, vreau să-mi păstrez dreptul să spun că negrul este negru, iar albul este alb. Poate voi fi mai puțin jurnalist acum, dar vreau să rămân cetățean.

Opiniile exprimate în acest blog nu coincid neapărat cu opiniile Radio Europa Liberă.

Domnule Plahotniuc,

De mai multe ori am îcercat să vă invit la mine în emisiune, dar așa și n-am primit un răspuns. De aceea și mă adresez prin intermediul acestei scrisori deschise.

Vreau să vă mulțumesc. Nu e o ironie, deloc. Vă mulțumesc pentru că ați făcut un lucru incredibil, pe care, probabil, încă nu l-ați conștientizat pe deplin. Ați reușit ceea ce n-a făcut întreaga noastră clasă politică în cei 25 de ani de independență. Dumneavoastră - dar anume Dumneavoastră - ați reușit să uniți până și ultimii dușmani ideologici și geopolitici, care încă ieri se scuipau reciproc.

Nu mai contează cu ce se vor termina protestele. În cel mai bun caz pentru Dumneavostră, partenerii externi vor continua sa «înghită» sperietoarea despre «tancurile rusești», pe care o promovați atât de insistent pe la televiziunile care vă aparțin și vor arunca, ca un os, câte un tranș de finanțare - nu prea mare, doar ca să nu vă prăbușiți și întreaga Moldovă cu Dumneavostră. Însă niciodată - dar niciodată - nu veți mai avea acea legitimitate, pentru care ați depus atâtea eforturi prin campanii media plătite. Nu veți avea și gata. Punct. Acest lucru este clar pentru toți - proeuropeni, proruși, săraci, bogați, necăjiți, tineri sau batrâni. Veți fi, cum s-ar spune în rusă, «нерукопожатный». Nimeni niciodată nu va întinde mâna celuia care a avizat programul și componența guvernului în comisia de profil în doar 6 minute 47 secunde, a investit guvernul în doar 30 de minute fără dezbateri în plen, a depus jurământul, pe ascunselea, la miez de noapte, iar apoi, tot pe ascuns, a semnat propria declarație de integritate (nici măcar nu cea propusă de societatea civilă). Repet - 6 minute 47 secunde, fără dezbateri și întrebări - atât a durat procesul Dumneavostră democratic. Nu veți mai deveni niciodata cel care ați dorit să deveniți tot timpul - conducător legitim al Moldovei. Din umbră - da. Pe ascuns - da. Legitim - niciodată.

Dumneavostră credeți că sunteți soluția tuturor problemelor din Moldova, garantul stabilității. Un fel de Putin al Moldovei - dacă îl scoți din sistem, totul se ruinează. Așa e, corect? Anume aceasta idee încearcă să vă insufle toată armata Dumneavostră de oameni plătiți - «borsetci», politicieni, blogheri, trolli, experți și restul. Însă nu uitați că de viitorul Dumneavostră depind buzunarele lor, vacanțele lor, Porsche-urile lor, de aceea și sunt gata să vă cânte de dimineață până seară cât de frumos, inteligent și talentat sunteți, că mai bun manager nu poate fi găsit în întreagă lume. Pe Dumneavostră poate și v-au convins, nu și pe restul oamenilor.

Iesiți în stradă - mascat, pe ascunselea, ca nimeni să nu vă recunoască. Vorbiți cu oamenii - în stradă, la protest, în gară, în microbuz, la spital, în grădiniță, în magazin sau la piață - întrebați-i cine este de vină de acest dezastru, în care a ajuns înteaga țară. Veți auzi doar două cuvinte: Vlad Plahotniuc. Anume Dumneavostră sunteți acum perceput ca principalul pericol pentru oameni - pentru proeuropeni, proruși, năstași, dodoniști, vorbitori de română sau rusă - pentru toți. Unii din ei pot greși, nu și toți. Opriți-vă măcar pe o clipă și gândiți-vă la acest lucru.

Probabil, aveți deja și o strategie pregătită din timp cum veți ferici poporul: cu pâine socială, tarife micșorate, leul stabilizat, «vinovații» puși la perete - acest lucru este atât de previzibil. Dar nu ascultați doar ceea ce vă spun blogherii sau experții de curte, ascultați și oamenii - sunteți perceput ca drept cauza crizei, nu și soluția. Nimeni nu se mai gândește serios la Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Vladimir Voronin sau restul - ei nu mai sunt pericole, ei sunt doar niște instrumente (sau poate victime?) în mâinile celui mai mare «rău». Vă place? Nu cred.

Vă cunosc personal și știu că sunteți un om rațional și extrem de ambițios. Demonstrați acum întregii țări că sunteți în stare să faceți istorie și să plecați singur. Nu în glumă, nu pe o periodată de timp - serios și pentru totdeauna. Lumea ar mai putea să vă aplaude. Arătați că există, totuși, așa lideri în lume, care dețin toată puterea în mâini, dar sunt în stare să renunțe la ea și să plece. Ori serios credeți că ați putea aplica experimentul «Ilan Shor» în intreaga țară, facând Orhei din toată Moldova?

Credeți că mă plătește Mâna Moscovei ca să vă scriu această scrisoare? Sau pe protestatari să iasă în stradă? Sau presa liberă sa se consolideze în lupta cu manipularea și minciuna (pentru prima dată în ultimii ani, apropo)? Nu, domnule Plahotniuc, lăsați tancurile rusești blogherilor Dumneavostră. Acest protest nu este despre tancuri, nu este împotriva Europei sau pentru Rusia, poate nici măcar nu are cei mai buni lideri în față (alegerile îi vor judeca pe toți). Acest protest este despre un popor sărac, umilit și mințit de o gașcă de «borsetci», care a capturat statul, ascunzându-se după steagurile europene. Nu sunteți proeuropeni așa cum noi nu suntem elvețieni. Noi, însă, pas cu pas învățăm acum să fim cetățeni. Iar Dumneavostră ne ajutați - ne faceți să ne unim, în pofida tuturor diferențelor ideologice sau geopolitice.

Și pentru asta nu pot să nu vă mulțumesc.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG