Recapitulând titlurile cărţilor lui Petru Cărare, la modul imaginar, dar şi în realitate (pentru că dispun de cele mai multe volume) şi poezie, şi dramaturgie, şi traduceri, mai puţin proză şi literatură pentru copii, m-am surprins, la un moment dat, că... Mi-am amintit de, cel puţin, două subiecte, ca să nu le zic: nuvelete orale (anume orale, pentru că le-am memorizat auzite din chiar gura lui!), adevărate parabole, care reprezintă, ca într-o imensă oglindă, perioade cruciale din istoria noastră de după cel de-al doilea război mondial: ocupaţia ruso-sovietică şi... deportările ţărănimii basarabene. Vizează aspecte tragice prin esenţa lor, dar într-o expunere marcată de un ales talent şi impregnate de vervă, ele apar ca strălucite perle artistice.
(Vă prezint doar... trama).
1. Find deportat în timpul colectivizării forţate staliniste într-o localitate de dincoace de munţii Ural (poate chiar în regiunea Sverdlovsc, în Ivdel lag, unde erau plasaţi mulţi dintre ai noştri), un ţăran gospodar cum era din fire, a robit la muncile silnice la care a fost pus, dar... În câţiva ani a reuşit să-şi ridice o casă destul de arătoasă, apoi şi-a procurat ceva vite, a crescut păsări... Într-un cuvânt, s-a făcut gospodar, precum a fost la satul şi casa lui...
Când au văzut autorităţile locale una ca asta, şi-au zis: „El are să-i îndemne şi pe alţii să facă tot aşa şi... Atunci de ce ni l-au mai adus? Ca să-l dezveţe de apucături... individualiste!”
Şi ce-au hotărât?
Să-l mai deporteze o dată. Unde? Dincolo de Urali.
Şi l-au deportat.
Acolo gospodarul nostru iar, în câţiva ani, şi-a durat o casă frumuşică... Şi-a crescut o văcuţă... A prins la păsări...
Mai marii locului de aici s-au alarmat şi ei, că le dă un exemplu rău celorlalţi... Şi iar l-au deportat. Unde?
În adâncul Siberiei.
Tot aşa, dus şi iar dus, a ajuns omul nostru la marginea marelui Imperiu al Răului, la Oceanul Pacific...
Şi? Şi încheia Cărare povestea Omului Gospodar aşa: „Neavând unde-l duce mai departe, i-au dat drumul... ACASĂ!”
2. Pe la sfârşitul anilor „40-începutul anilor '50 ruşii încă nu puseseră gard de sârmă ghimpată la graniţa de pe Prut, aşa că într-o seară de Ajun de An Nou... un puştan dintr-un sat de pe malul basarabean, după ce şi-a urat rudele, a trecut pe gheaţă să ureze şi neamurile din celălalt sat... Că taman erau faţă-n faţă, satele, şi purtau acelaşi... nume.
A mers la o casă. S-a ales cu daruri.
A mers la alta, iarăşi...
Când colo, hop, că-l dibuie grănicerii români şi: „Mă ţică, tu de unde eşti?”
„De colo!” arată flăcăiandrul nostru spre satul... lui.
„Ia tunde-o iute acasă. Fuga!”
O ia el din loc repejor, să nu i se întâmple ceva mai rău.
Dar, de unde?
Numai cât a călcat pe malul... „rusesc”: „Stoi! Kto... idiot? Streleati budu!”
Gata. L-au arestat. L-au dus la pichet. Cercetat: cine este? Pentru ce a venit de dincolo? Spion! Diversant!
Cum părinţii erau duşi de acasă în ospeţie, s-au lămurit abia a treia zi ce-i cu el ...
10 februarie 2015
P.S. În ceea ce priveşte paza frontierei de pe Prut, în acei ani, partea română nu se prea îngrijea de ea: „Să şi-o păzească ruşii, că-i graniţa lor!”
P.P.S. Dar şi după ce a fost trasă brazdă lată şi ridicat gard de sârmă ghimpată, localnicii din zonă ştiau să comunice peste apă, ba chair mai mult. Un coleg, scriitor de limbă rusă, participant la război, a mers la o întâlnire cu cititorii la un pichet de grăniceri pe Prut. L-a dus şeful pichetului la mal şi, arătându-i spre acoperişul unei case de aici şi spre acoperişul altei case de pe malul opus, a zis aşa: „Vezi că sunt la fel? Acoperite cu ardezie! De aceeaşi formă şi... culoare”. Şi, în concluzie, cu mare indignare: „Cum, mama dracului, a reuşit acesta să-i treacă peste râu lui frate-său... şiferul (po-russki!)”.
V.B.