Vladimir Beşleagă

Pe 16 mai curent, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc un miting al „Acțiunii 2012”, după care a urmat un Marş al Unirii.

Am fost prezent la această acţiune istorică.

Magnifică.

Emoţionantă.

Ideile enunțate de tineri de la tribună:

1. Vectorul european al RM este compromis.

2. Sărăcia, mizeria, furturile, corupţia, hoția se amplifică. Pe acest fundal suntem traşi-împinşi în îmbrățișarea monstrului din răsărit.

3. Singura soluţie ce ne mai rămâne este revenirea la Patria-Mamă România...

„Unire! Unire! Unire!” au scandat în repetate rânduri demonstranţii adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La fel şi alte, tot alte cereri şi nevoi şi revolte ale populaţiei au răsunat la acel miting...

A urmat Marşul propriu zis.

Am mers şi eu, împreună cu toată lumea, pe tot parcursul lui.

Am fost cu adevărat entuziasmat, că tinerii, acei tineri care şi-au exprimat indignarea pe 7 aprilie 2009, s-au mişcat, în sfârşit, şi realizează această manifestare politică, comportând o profundă semnificație istorică.

Despre traseul Marşului şi ce s-a strigat în anumite momente.

1. La Casa Guvernului: „Hoţii! Hoţii! Hoţii!” Şi: „Jos Mafia!”
2. La Ambasada Rusiei: „Armata rusă afară!” Şi: „Rusia nu uita: Basarabia nu-i a ta!”
3. La Curtea Constituţională: „Ruşine!”
4. La Ministerul Justiţiei: „Ruşine!”
5. La hotelul Dacia, unde ieșiseră diplomaţi străini: „Unire!” Şi: „Jos Mafia!”
6. La Ambasada României: „Unire! Unire! Unire!” Şi: „Deșteaptă-te, române!”

Apropo, pe tot parcursul s-au făcut auzite şi multe alte chemări, enunțuri, printre care şi: „Noi suntem români!” Şi: „Limba română - singura stăpână!”...

17 mai 2015

P.S. Şi discursurile de la tribună, şi traseul Marşului au fost bine rostite şi gândite, dar am şi unele observații, care, pe viitor, ar putea fi de folos pentru asemenea manifestaţii de amploare.

1. Urcând în sus, spre Mateevici, unde se află Fostul Sediul al Sfatului Ţării, cel care a realizat Unirea din 1918, nu s-a făcut auzită nicio vorbă, la fel şi în trecere pe lângă ambasada SUA.

2. Lumea a mers şi pe lângă sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar tot în tăcere sau cu alte aclamații. S-a uitat că... anume scriitorii au fost cei care au demarat Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională la sfârşitul anilor '80 ai secolului trecut.

3. La sediul ambasadei României s-a produs un moment de jenă, organizatorii îndemnând mulţimea să intoneze imnul naţional al românilor, ceea ce nu s-a reuşit, dat fiind că... ş.a.m.d. Mai nimerit ar fi fost să fie intonat Imnul prin Radio.

Şi un P.P.S. Pe tot drumul Marşului am văzut prea puţini intelectuali, iar dintre oameni de creaţie şi mai şi! Ce să mai zic de... scriitori? Mă uitam atent la coloana ce înainta majestuos, pe o distanţă considerabilă, doar-doar voi descoperi vreo faţă cunoscută de coleg, dar, vai! nu a fost să fie. Abia spre finală, la o intersecție, ceva mai sus de Ambasada României, l-am detectat pe domnul Vasile Nedelciuc şi m-am bucurat că nu sunt singurul care să-mi reprezint breasla! E şi domnia lui prezent în Agenda Scriitorilor!

Iar în finală mi-am amintit că chiar ceva mai sus de Ambasada României un personaj cu o înfățișare de loc observabilă, dar cu un aparat foto la gât ne-a fixat pe mine şi pe istoricul Gheorghe Negru în memoria lui digitală. Şi nu o singură dată, ci de câteva ori! La care colegul meu Gheorghe zice: „Acesta-i un ...agent. Îl cunosc bine: am discutat cu el... Îşi face datoria... Dar e un băiat bun...”

Şi eu, la rândul meu: „Toţi agenţii sunt băieţi buni... Îi cunosc destul bine de decenii bune...”

Şi o ADDENDA.

Am avut surprize plăcute şi mai puţin plăcute. Am fost observat de mai mulţi participanţi la demonstraţie, dintre care menţionez două cazuri. O doamnă în etate m-a acostat în dreptul sediului Preşedinţiei şi m-a însoţit până pe aproape de cel al SIS-ului, făcându-mi reproșuri, că... de ce am vorbit la mitingul din 3 mai, că aceia nu sunt pentru Unire! Şi de ce am zis că liderii DA vor fi deputaţi, că... acolo figurează persoane compromise... Că eu trebuie să pledez pentru Unire... La care i-am răspuns: Doamnă, noi, scriitorii, demult am realizat Unirea... Acum a venit rândul Tinerilor s-o facă... Celălalt caz: o tânără mamă, cu pruncul în braţe, a dorit să facem o poză împreună... „Cu plăcere!” După ce am făcut şi una cu camera mea, am întrebat-o cum se numeşte dulcea copilă?

„Lenuţa!” La care am exclamat: „Iată că şi Ileana Cosânzeana a participat la Marele şi Sfântul Marş al Unirii din 16 mai 2015!”.

V.B.

Cred că cel mai frumos omagiu în memoria celui care a fost Valeriu Babansky va fi să citez următoarele rânduri din cartea „Mojud”:

„Fă-mă Doamne unealta păcii tale./Acolo unde este ură lasă-mă să semăn iubire./Unde este umilinţă – iertare,/Unde este îndoială – încredere,/Unde este disperare – speranţă,/Unde este întuneric – lumină,/Unde este tristeţe – bucurie./Fă-mă Doamne mai mult s-o caut decât s-o găsesc,/Mai mult să înţeleg decât să fiu înţeles,/Mai mult să iubesc decât să fiu iubit./Căci prin dăruire primim./Prin iertare suntem iertaţi/Şi prin moarte ne naştem la viaţă veşnică”.
Cred că aceste rânduri cuprind întregul destin al lui Valeriu Babansky.

Aş putea să mă opresc la acestea, pentru că nu am prea multe de adăugat, dar, cu îngăduinţa dumneavoastră, odată ce ne-am adunat aici şi sunt prezenţi mulţi tineri, care ar vrea să ştie cine a fost acest autor? ce a fost ? ce a vrut el? ce a căutat? ce a găsit şi ce n-a găsit? am să relatez câteva momente.

Valeriu Babansky vine dintr-o zonă aparte a românimii, din sud, din Bugeac, dintr-o localitate care se numeşte Babele, situată pe malul unui lac, cu sonoritate bizară: Ialpug.

A intrat în literatură debutând cu versuri.

A scris apoi nuvele.

În proza ultimelor decenii Valeriu Babansky se plasează alături de Nicolae Vieru. Nicolae Vieru, un scriitor care a plecat de timpuriu din viaţă. Au fost amândoi prieteni buni. Ca şi cum un singur suflet. Deşi între ei existau şi divergenţe. Eram adesea martor la discuţiile lor şi totdeauna mă impresiona modul cum vorbeau despre artă, despre creaţie, despre lume, despre viaţă.

Nicolae Vieru a plecat subit din viaţă. Seara a lucrat la un manuscris, a ascultat muzică bună, s-a culcat, iar dimineaţă a fost găsit mort în pat.
Valeriu Babansky a lucrat la această ultimă carte a sa cu toată dăruirea, cu tot sufletul lui.

Când a pus punct la ultimul rând, la ultima pagină, s-a întâmplat cea ce s-a întâmplat: a plecat şi el din viaţă.

Nu a fost un om care să zacă, să chinuie pe cineva, să facă greutăţi celor apropiaţi. Aceasta ar mai fi o paralela între cei doi.

Cred că acuma stau împreună în ceruri şi discută ceea ce n-au reuşit să clarifice aici, pe pământ.

Dar mai stau amândoi şi ascultă ce spunem noi despre dânşii...