Sorin ȘERB (n. 1961) la Bucureşti, corespondent al Europei Libere de la București (1991-2000). În 2000 devine redactor la BBC-România. A reluat colaborarea cu Europa Liberă în 2008.
Din cei 32 de europarlamentari români actuali, circa două treimi nu se mai pot desprinde de valorile europene.
O scrisoare trimisă preşedintelui Băsescu cerându-i să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu susţinerea politică primită de miniştrii penali ai cabinetului Ponta.
Victor Ponta şi tovarăşii lui de drum duc pe noi culmi revoluţia continuă.
Într-o simetrie aproape artistică, forţele care au dat naştere USL sunt şi cele care i-au adus moartea.
Totul sub înaltul patronaj al lumii interlope interpartinice...
Schimbările de culoare politică, arbitraj, memorie, direcţie şi viitor se fac prin ordonanţă de urgenţă sau prin decret prezidenţial, la vedere.
Inspirat de viaţa bună a muzelor aflate la guvernare, omul de rând vrea să trăiască visul românesc la el acasă, chiar dacă din somnul paradoxal al opiniei publice se nasc tot soiul de monştri.
Vremea a primit denumirea unor coduri militare de alertă, iar autorităţile le-au declarat război total oamenilor de zăpadă.
„Nu putem face noi reformele voastre, schimbarea vine din interior”, avertiza unul dintre oficialii europeni după prezentarea raportului Comisiei Europene.
Anticorupţia a ajuns doar un război de uzură în care toată lumea pierde în mod egal.
Ideea de justiţie independentă a devenit o glumă proastă pe o scenă politică unde corupţia şi anticorupţia nu sunt, de multe ori, decât pretextele unei lupte pentru putere, cu tot mai puţine reguli.
Ipoteticul val de români şi bulgari migratori a întunecat orizontul mintal al multora.
Cei care au pe piele cicatricele ultimelor decenii de proteste s-au învăţat să nu ridiculizeze nicio nemulţumire iar strigătele venite din stradă, la Pungeşti, de pildă, merită toată atenţia.
Singura mişcare pe scena politică este descompunerea.
Noile prevederi ale Codului Penal protejează jungla politică cu un cordon sanitar greu penetrabil.
Rădăcinile istorice ale cuvântului „ventriloc” dau noi sensuri demagogiei şi corupţiei: ventrilocii sunt „cei care vorbesc din burtă”.
Preşedintele Băsescu ţinteşte cu dopul de şampanie o provincie istorică, premierul Ponta are nevoie de o ţară cât un continent.
Eterna reformă a instituţiilor publice nu scoate pe linie moartă decât pensionarii sau pe cei lipsiţi de spate politic.
E sigur că banii nu sunt deturnaţi de oamenii simpli, ca băiatul de 12 ani, pianist de excepţie, care a primit zilele trecute un avertisment de la fisc să plătească pentru cei 400 de lei primiţi la un spectacol.
Românii, după cum o demonstrează tirajele tabloidelor sau vânzările fabuloase ale hipermarketurilor, sunt mari consumatori de minciuni, falsuri, aditivi, Salmonella şi mărfuri expirate.
Încarcă mai mult