Sorin ȘERB (n. 1961) la Bucureşti, corespondent al Europei Libere de la București (1991-2000). În 2000 devine redactor la BBC-România. A reluat colaborarea cu Europa Liberă în 2008.
Codul penal pe care ar vrea ministrul să-l schimbe a tot fost schimbat ultima dată în luna mai tot de Raluca Prună.
Partidul Mişcarea Populară îl va avea ca preşedinte pe Traian Băsescu.
Două cereri divergente în fața Curții Constituționale din România: căsătoria homosexuală și specificarea heterosexualității familiei în Constituție.
Ministrul Vlad Voiculescu este primul oficial care vorbeşte fără surdină despre corupţia din sistemul medical şi efectele acesteia.
România are aproximativ 60 de mii de copii instituţionalizaţi în servicii de tip rezidenţial şi familial şi există multe suspiciuni de abuzuri, mergând până la trafic şi sclavie.
O scrisoare deschisă adresată preşedintelui, premierului şi ministrului de Externe le cere să exprime o poziţie publică cu privire „la necesitatea respectării drepturilor omului și a principiilor statului de drept în procesul de stabilizarea a situației din Turcia.”
Sinteza săptămînii politice românești.
O afacere de asemenea proporţii ca timp şi întindere nu ar fi fost posibilă fără protecţie la nivel înalt.
Penitenciarele Giurgiu şi Rahova sunt suprapopulate, neventilate, mâncarea necomestibilă, deţinuţii agresaţi fizic şi psihic de gardieni.
Magazinele care au o cifră de afaceri mai mare de două milioane de euro sunt obligate să aibă la raft cel puţin 51% produse alimentare româneşti.
Contestaţiile la CC sunt subţiri şi făcute în grabă doar pentru a-i şicana pe parlamentari, un alt capitol din lupta dintre un guvern apolitic puternic influenţat de Cotroceni şi de PNL şi o majoritate care vrea să se asigure că există viaţă şi după moartea politică, atribuindu-şi diverse beneficii materiale.
Liviu Dragnea: „Guvernul Cioloş nu are nicio legitimitate ca guvern interimar ca să vândă vreo bucăţică, vreo piatră din România.”
Autorităţile de la Bucureşti şi-au pregătit agenda meticulos, de-a lungul mai multor luni care au presupus tatonări, contacte şi vizite oficiale.
Tema controlului presei este tot mai prezentă, mai ales de când s-a înteţit lupta pe accesul la intimitate. Tema controlului intimităţii în schimb este aproape absentă din presă
Curtea Constituţională a prezentat motivarea pentru decizia referitoare la abuzul în serviciu luată în unanimitate la mijlocul lunii trecute.
Schimbarea de echipă trădează slăbiciune şi dezorientare din partea unui premier care promitea să aducă în cabinet nume de marcă, selectate după criterii europene, ca la Bruxelles.
Proiectul de ţară şi uniunea naţională în jurul ideii europene a unor partide adversare crâncene sunt idei politice vechi, care şi-au consumat simbolismul şi puterea de seducţie încă de acum două decenii.
România are peste 3700 de dosare la CEDO şi anual trebuie să plătească daune consistente pentru malpraxis instituţional sau judiciar.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a dezvăluit numele a încă doi torţionari din închisorile comuniste.
Încarcă mai mult