Parlamentul a ratificat în prima lectură pe 18 iulie, în urma unei dezbateri aprinse, acordul prin care terenul fostului Stadion Republican din Chișinău va putea fi vândut guvernului Statelor Unite pentru construcția unui nou sediu al ambasadei americane în R. Moldova.
Plantațiile de porumb din sudul R. Moldova au fost compromise de secetă în proporție 70-100%, iar cele de floarea-soarelui - în proporție de 60-80%, a anunțat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, care cere agricultorilor din zonele secetoase să aleagă mai bine culturile pe care le seamănă.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat joi că în septembrie va deveni operațional un centru de comandă care va coordona ajutorul militar pentru Ucraina, inclusiv instrucția pentru forțele ei armate.
Parlamentul a ratificat un amendament la acordul de cooperare în domeniul militar cu România pentru a permite militarilor din cele două țări să se sprijine reciproc în timpul unor misiuni și operații multinaționale.
Guvernul de la Chișinău a dezmințit că ar vrea să supună privatizării RED-Nord, după ce premierul român, Marcel Ciolacu, a spus că țara sa ia în considerare posibilitatea de a achiziționa rețelele electrice de distribuție din nordul R. Moldova pentru a-și echilibra sistemul energetic.
Fosta jurnalistă, Natalia Morari, a anunțat că intenționează să candideze ca independentă la președinție, pe 20 octombrie, spunând că vrea să transforme R. Moldova într-un „nou miracol economic”, despre care lumea va „vorbi cu admirație”.
26 de sportivi vor reprezenta R. Moldova la Jocurile Olimpice (JO) de la Paris, care se vor desfășura în perioada 26 iulie – 11 august. Ei vor concura în zece discipline sportive, dintre care două în premieră – tenis de masă și echitație.
La Palatul Blenheim, din sud-estul Angliei, are loc al patrulea summit al Comunității Politice Europene, un for consultativ apărut din inițiativa Franței după invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Un cetățean georgian de 21 de ani, reținut pe aeroportul din Chișinău la începutul lunii, a fost inculpat de un juriu federal în Statele Unite sub acuzația că planifica atacuri în masă și crime motivate de ură împotriva comunității evreiești și altor minorități etnice, la New York.
Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru a relansa programul de credite garantate de stat „Prima Casă” destinat în special tinerilor. Programul a devenit neatractiv, pe fundalul scumpirii locuințelor și a împrumuturilor bancare, cu numai 60 de asemenea credite acordate în 2023.
Reunit în prima ședință plenară la Strasbourg, noul Parlament European a adoptat miercuri o rezoluție în care, printre altele, condamnă întâlnirea premierului maghiar Viktor Orbán cu președintele rus Vladimir Putin la Kremlin.
Guvernul și-a dat avizul pozitiv pentru Strategia națională de apărare pentru următorii 10 ani, în care se spune că „politica agresivă a Federației Ruse” reprezintă principala amenințare, în timp ce NATO „este pilonul central stabilizator, în asigurarea securității și stabilității în regiune”.
Forul fotbalistic mondial, FIFA, a anunțat miercuri că va deschide o anchetă după ce jucătorii naționalei Argentinei au apărut într-o postare pe net intonând un „cântec” jignitor la adresa jucătorilor de culoare din echipa Franței.
Fosta guvernatoare a autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a anunțat că va candida și ea la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Vlah, care și-a chemat susținătorii să voteze „nu” la referendumul privind integrarea europeană, mărește numărul celor care vor să candideze contra președintei Maia Sandu.
Guvernul a aprobat alocații bănești pentru părinții cu elevi în școli mici, care își înscriu copiii la școli mai mari, în altă localitate. Motivația bănească pentru părinți se adaugă altor înlesniri oferite prin intermediul ministerului Educației pentru a „crește accesul la studii de calitate”.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, spune că dacă va fi ales președinte al SUA, Donald Trump va fi gata să acționeze „imediat” ca mediator de pace în războiul dintre Rusia și Ucraina.
Politicienii din România au aprobat la 15 iulie măsuri care permit împușcarea mai multor urși, inclusiv de către vânători amatori, ca răspuns la decesul intens mediatizat al unei turiste în Munții Bucegi.
Autoritățile albaneze i-au permis unui fost primar grec, încarcerat în închisoare, unde execută o condamnare la doi ani pentru corupție, să părăsească penitenciarul pentru cinci zile. Ales eurodeputat, el va asista la ședința de deschidere a noii legislaturi a Parlamentului European.
Un tribunal din Moscova a pronunțat luni o pedeapsă de 8 ani de închisoare împotriva lui Masha Gessen, unul din cei mai cunoscuți critici ai lui Vladimir Putin din presa internațională.
Autoritățile Ucrainei au informat luni că un soldat ucrainean care încerca să fugă din regiunea Odesei spre Republica Moldova a fost împușcat mortal de un grănicer ucrainean, după ce fusese reținut.
Încarcă mai mult