Poliția din Emiratele Arabe Unite (EAU) a arestat luni, 25 noiembrie, trei cetățeni uzbeci, care sunt suspectați de implicare în omorul rabinului moldo-israelian Zvi Kogan, caz care a atras reacții la nivel internațional.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a întâlnit cu șeful Gazprom, Aleksei Miller, pentru a discuta despre numirea unei noi conduceri la Moldovagaz și livrările de gaze rusești către regiunea transnistreană.
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, președintele Parlamentului, a îndemnat alegătorii români din Republica Moldova să sprijine în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, din 6-8 decembrie, candidata USR, Elena Lasconi.
Călin Georgescu, un candidat independent mai puțin cunoscut, cu vederi anti-occidentale și ultranaționaliste, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, din 24 noiembrie, cu 22,94% din voturi, într-o victorie pe care presa românească și internațională o numește „șocantă”.
Parlamentul georgian nou ales s-a întrunit luni în sesiune inaugurală. Parlamentarii opoziției și președinta țării n-au participat, iar mii de protestatari s-au adunat afară, acuzând din nou partidul de guvernământ de fraudarea votului sub influența Rusiei.
Un avion de marfă DHL s-a prăbușit la apropierea de un aeroport din capitala Lituaniei, Vilnius, și a lovit o casă luni dimineață, omorând un membru spaniol al echipajului. Cauza prăbușirii este în curs de investigare.
Comisia Europeană a cerut Chișinăului să pregătească toate planurile necesare înainte de așteptata oprire a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina spre regiunea transnistreană și a spus că este gata să ofere sprijin, dacă va fi nevoie, pentru a garanta securitatea energetică a R. Moldova.
Fosta jurnalistă Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România (USR), s-a situat pe primul loc, cu peste 56%, în preferințele alegătorilor români din R. Moldova, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
Călin Georgescu, un necunoscut pe scena politică din România, care și-a făcut campanie pe TikTok cu mesaje anti-occidentale, a câștigat primul tur al prezidențialelor, românești, urmând să-l întâlnească în turul doi fie pe premierul Marcel Ciolacu (PSD), fie pe Elena Lasconi (USR).
Politician eurosceptic și anti-occidental, Călin Georgescu, în vârstă de 62 de ani, a obținut un rezultat surprinzător de bun la prezidențialele din 24 noiembrie, câștigând primul tur de scrutin.
Astăzi s-au deschis secțiile de votare din diaspora, inclusiv din Republica Moldova, organizate pentru alegerea președintelui României.
China a anunțat că își va extinde regimul fără vize cu țări ca Bulgaria, România, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord, Malta, Letonia și Estonia, dar și Japonia, începând cu 30 noiembrie 2024 până la 31 decembrie 2025.
Rusia a furnizat rachete antiaeriene și petrol Coreei de Nord în schimbul trimiterii de trupe în războiul din Ucraina, a spus vineri, 22 noiembrie, un înalt oficial sud-coreean. SUA, Coreea de Sud, Ucraina și alte state spun că Phenianul a trimis peste 10.000 de soldați în Rusia.
Românii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale, al doilea tur urmând să aibă loc, dacă va fi nevoie, pe 8 decembrie. Între cele două tururi vor fi și alegeri parlamentare, la 1 decembrie.
Primele loturi de ouă moldovenești care au ajuns la 20 noiembrie pe rafturile consumatorilor europeni sunt ale unei ferme din comuna Bleșteni, raionul Edineț, care la începutul lunii octombrie a primit dreptul de a le exporta în UE.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian, Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării, Yoav Gallant, și conducerea organizației Hamas, considerată teroristă inclusiv de SUA și Uniunea Europeană.
Consiliul Europei a avertizat că barierele lingvistice, capacitatea școlară limitată și urmărirea dificilă a copiilor neșcolarizați sunt principalele provocări cu care se confruntă milioanele de copii din Ucraina care caută refugiu și acces la educație în Europa - precum și statele lor gazdă.
Ucraina susține că Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi o rachetă balistică intercontinentală asupra orașului Dnipro din estul zonei centrale a țării, ceea ce, dacă se confirmă, ar fi pentru prima dată când Moscova a folosit o astfel de rachetă în război, informează Associated Press.
Sechestre de peste 11,7 milioane de lei au fost aplicate asupra unor bunuri infracționale amplasate pe teritoriul R. Moldova, parte a schemei de corupție din dosarul denumit generic „Interpol”, a transmis Procuratura Anticorupție (PA), joi, 21 noiembrie, într-un comunicat de presă.
Procurorii și polițiștii au desfășurat joi, 21 noiembrie, percheziții în Găgăuzia, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, fiind vizați demnitari din conducerea autonomiei. Guvernatoarea Evghenia Guțul a calificat acțiunile drept „act de presiune politică”.
Încarcă mai mult