Liderii țărilor din flancul estic al Alianței Nord-Atlantice vor avea o abordare mai coordonată a ajutorării Ucrainei după ce președintele Ungariei a renunțat să meargă la summitul lor de la Riga, a spus marți președintele leton Edgar Rinkevics.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut marți încă un apel către aliații occidentali să pună la dispoziția forțelor armate ale țării sale sisteme de apărare antiaeriană, cerând totodată investiții susținute în economie.
Rezultatele preliminare ale alegerilor locale din România arată că Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal de la guvernare au câștigat majoritatea județelor și marilor orașe din țară. Excepție este București, unde a învins independentul susținut de Alianța Dreapta Unită, Nicușor Dan.
Biroul Național de Statistică a prezentat ultimele date (provizorii) despre numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova, la 1 ianuarie 2024.
Profesoara și activista antifascistă italiană Ilaria Salis se numără printre cei șase europarlamentari aleși pe listele Alianței Verzilor și Stângii din Italia, și ar putea scăpa astfel de pedeapsa pe care i-o pregătesc magistrații unguri.
Organizatorii elvețieni ai summitului de la sfârșitul săptămânii pe tema ajungerii la pace în Ucraina invadată de ruși au spus luni că vor participa 90 de țări.
Cel mai nou stat din Balcani, Kosovo, sărbătorește luni cea de-a 25-a aniversare a retragerii forțelor sârbe în urma unei campanii de bombardamente NATO de 78 de zile, care a deschis calea spre independența țării, nouă ani mai târziu.
Coaliția Civică, condusă de premierul polonez Donald Tusk, a obținut o victorie categorică în Polonia la alegerile pentru Parlamentul European.
Partidul Libertății de extremă-dreapta din Austria este probabil câștigătorul alegerilor pentru Parlamentul European, în timp ce în Germania exit-pollurile arată câștigătoare alianța conservatoare CDU/CSU.
Aproape 57 de mii de alegători moldoveni cu cetățenie română au votat în cele 52 de secții de votare deschise în Republica Moldova pentru alegerile europarlamentare românești, pe 9 iunie, arată date ale Autorității Electorale Permanente din România.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul francez), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de partidul lui Marine Le Pen.
Zeci de mii de cetățeni moldoveni care dețin și cetățenia română sau a altei țări din Uniunea Europeană sunt așteptați la urne pe 9 iunie, la alegerile pentru Parlamentul European, inclusiv la 52 de secții de votare deschise de România în Republica Moldova.
Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, pe 7 iunie seara, în centrul oraşului Copenhaga. Bărbatul a fost arestat de poliție, iar autoritățile încă nu au spus dacă prim-ministra este rănită.
La un tribunal din orașul Vladivostok, situat în Orientul Extrem al Rusiei, a început joi procesul unui soldat american arestat la începutul anului sub acuzația de furt.
Cel puțin 13 persoane au fost rănite în urma unei explozii puternice, urmată de un incendiu, produsă vineri dimineață în incinta magazinului de bricolaj Dedeman din Botoșani.
Confirmând așteptările, Comisia Europeană a transmis țărilor din UE că Ucraina și Moldova au îndeplinit condițiile necesare pentru începerea negocierilor de aderare, relatează editorul RFE/RL pe probleme europene Rikard Jozwiak.
Conturile de Facebook ale politicienilor moldoveni Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul au fost blocate, întrucât se încadrează în politica companiei americane Meta „cu privire la organizațiile și persoanele periculoase”.
Premierul ungur Viktor Orban a spus că Ungaria ar putea renunța să-l sprijine la șefia NATO pe președintele român Klaus Iohannis și îl va sprijini pe mai agreatul premier olandez Mark Rutte în anumite condiții.
Autoritățile de la Kiev au confirmat că două cetățence ucrainene sunt printre cele patru persoane decedate în urma ciocnirii produsă miercuri seară în gara din orașul Pardubice din Cehia între un tren de marfă și unul de pasageri.
Încarcă mai mult