Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.
Misiunea de observare „Promo-Lex” a raportat Comisiei Electorale Centrale 1.145 de incidente de la alegerile locale din 5 noiembrie. Printre încălcările semnalate se numără persoane decedate pe listele electorală, fotografierea buletinelor de vot, transportarea organizată și coruperea alegătorilor.
Toți cei șapte locuitori ai satului Pojarna din raionul Ungheni au votat la locale. Pentru a ajunge la secția de votare din centrul de comună, Sinești, sătenii au mers 2 km pe jos, prin pădure, și încă 23 – cu mașina. Ei așteaptă de la viitorul primar să le facă în sat măcar un drum de piatră.
De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 50 de preoți parohi din R. Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. O parte din acești parohi au fost caterisiți săptămâna trecută de către Mitropolia Moldovei, acțiune calificată de către preoți drept „o răzbunare”.
La alegerile locale generale, pentru prima dată, candidează 14 persoane cu vârsta de 23 de ani. Într-un sat din Fălești, atât soțul, cât și soția au decis să candideze pentru această funcție, în timp ce o altă familie candidează în orașe diferite, soțul în Râșcani, iar soția la Drochia.
În mai puțin de o săptămână, în R. Moldova vor avea loc alegerile locale generale, când urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11.000 de consilieri locali. Alegătorii din diaspora, care au votat masiv la ultimul scrutin (parlamentarele din 2021) vor putea participa doar dacă se întorc acasă.
Mihai Buciucci (31 de ani), un tânăr cu Sindromul Down din Chișinău, cântă la nai și basfligorn de aproape 10 ani și participă la concursuri și festivaluri naționale și internaționale. De 2 ani, are și un post de muncă: se trezește zilnic la 05:00 și merge la Președinție, unde îngrijește teritoriul.
O parte din populație nu știa despre recensământul de probă și a refuzat să participe, chestionarul conținea prea multe întrebări, iar unii respondenți nu au vrut să ofere date personale. Sunt câteva dintre problemele întâlnite de recenzori în timpul simulării, care s-a încheiat pe 10 octombrie.
Zeci de femei din satele Sărata Nouă și Cazangic, raionul Leova, au aflat ce este discriminarea și cum pot depune o plângere dacă li se încalcă drepturile. Instruirile vor avea loc timp de o lună în 10 localități din Moldova și sunt organizate de rețeaua HelpAge și Consiliul pentru Egalitate.
Aurelia Fachirov are 52 de ani și înălțimea de 130 de cm. Are studii medicale, a fost asistentă la centrul de sănătate din Cahul, iar acum este felcer protezist și ajută sute de persoane cu nevoi speciale din raion. Ea spune că oamenii cu nanism pot fi de folos societății, la fel ceilalți.
Recenzorii care au făcut recensământul de probă spun că au avut multe cazuri când nu au găsit oamenii acasă, când au fost refuzați sau chiar agresați. Biroul Național de Statistică susține că va găsi soluții pentru a îmbunătăți procesul pentru recensământul populației și locuințelor din 2024.
Tatiana Tănase are 61 de ani și de 22 este asistentă parentală profesionistă. Chiar dacă e deja la pensie, ia în continuare copii în plasament.
Procedura de „restructurare accelerată” a operatorului național Air Moldova bate pasul pe loc. Între timp, compania are milioane de euro datorii față de pasageri, o singură navă, aflată în reparație mai bine de jumătate de an, și certificatul de operator aerian suspendat.
Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Ce s-a schimbat în ultimii ani în localitățile R. Moldova? Europa Liberă și-a propus să vadă cum stau lucrurile la capitole importante ca sănătatea, educația, salariile, numărul populației și al alegătorilor.
În atelierul Ninei Manea din satul Căinarii Vechi, raionul Soroca, încă se mai învață țesutul covoarelor. Într-un program al Organizației Internaționale a Muncii, două tinere șomere au deprins acest meșteșug, au scris un plan de afaceri și acum își vând lucrările online și la expoziții.
Vârstnicii care pe parcursul anului s-au remarcat prin realizări în domeniile știință, pedagogie, cultură, artă și sport au fost premiați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Cei 14 câștigători ai concursului „Pentru o viață activă la orice vârstă” au primit diplome și premii bănești.
Peste 20 de seniori din satul Cajba, raionul Glodeni, au format un grup numit „Vârsta de argint”, pentru a promova îmbătrânirea activă. De câteva ori pe săptămână, își dau întâlnire la casa de cultură, unde cântă și dansează, sau merg la bătrânii neputincioși și îi ajută prin gospodărie.
„Eu tot sunt de etnie romă. Haideți împreună să facem carte”, le spune Cristina Cibotaru celor 20 de copii romi de la centrul pentru refugiați din Glodeni, pe care-i învață să scrie și să citească în română. Vine aici zilnic de la Râșcani, unde este profesoară de 10 ani la Colegiul Agroindustrial.
În 20 de ani, populația satului Serghieni din raionul Glodeni, s-a redus de patru ori și numără acum doar nouă oameni. Nu au punct medical sau magazin, dar nu se plâng. Consumă ceea ce produc, iar cea mai importantă sursă de venit este laptele, pe care-l duc la punctul de colectare din satul vecin.
Locuitorii din satul Opaci, raionul Căușeni, s-au ocupat dintotdeauna cu oieritul. Pe lângă laptele și lâna obținute de la oi, sătenii foloseau bălegarul pentru foc și ca îngrășământ. Tradiția s-a păstrat, iar de când lemnele și cărbunii s-au scumpit, oamenii fac tizic în cantități mai mari.
Europa Liberă a întrebat mai mulți locuitori ai capitalei ce-și amintesc despre primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, care s-a stins din viață pe 13 septembrie, la vârsta de 83 de ani.
Încarcă mai mult