Linkuri accesibilitate

„Ziua Comemorării” în loc de „Ziua Victoriei” | Sancțiunile europene și liderii regimului de la Tiraspol


Guvernarea intenționează să înlocuiască Ziua Victoriei, marcată pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care ar urma să aibă loc pe 8 mai
Guvernarea intenționează să înlocuiască Ziua Victoriei, marcată pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care ar urma să aibă loc pe 8 mai

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Rise.md a aflat că Tirex Petrol, una dintre cele mai mari companii petroliere locale, se confruntă cu grave probleme financiare şi a acumulat datorii de peste 7 milioane lei la bugetul de stat, fiind nevoită să suspende activitatea celor aproximativ 80 de benzinării deţinute. Acum doi ani, Rise a scris că această firmă câștigaseră contractul cu statul pentru depozitarea şi distribuirea motorinei donate de România pentru agricultorii din republică. Contactat de RISE Moldova, Alec Ignat, unul dintre beneficiari, dar şi administrator al Tirex Petrol, dă vina pe autorităţile statului pentru situaţia creată, invocând plafonul la preţul de comercializare a carburanţilor stabilit de ANRE (prețul maxim de referință la produsele petroliere), în urma cărora compania a ajuns să nu mai obţină profit şi să achite salariile angajaţilor.
  • Jurnal.md scrie că un proiect de lege care prevede înlocuirea Zilei Victoriei, marcată pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care ar urma să aibă loc pe 8 mai, va fi examinat joi, 25 mai, în Parlament. „Acest proiect de lege se impune având în vedere confuzia care încă persistă între data reală (8 mai) de încheiere a celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european, pe de o parte, și cea de 9 mai, impusă de Stalin și de URSS în lagărul socialist – pentru a-și revendica un rol primordial în victoria împotriva foștilor aliați naziști”, se arată în proiectul de lege elaborat de deputații PAS.
  • Wizz Air nu va veni degrabă la Chișinău, scrie portalul mold-street.com. Compania aeriana low-cost ar putea reveni în R. Moldova doar după ce Guvernul moldovean va îndeplini condițiile de securitate necesare, a declarat ministrul de externe maghiar, Péter Szijjártó. Autoritățile de la Chișinău susțin că decizia companiei de a pleca din R. Moldova s-a bazat pe motive economice.
  • Radiochisinau.md relatează că militarii ruși care staționează în zona transnistreană nu pot fi numiți pacificatori, această misiune a fost impusă R. Moldova în contextul războiului din 1992, iar prezența acesteia are scopul de a menține regimul separatist pro rus de la Tiraspol, consideră avocatul Vadim Vieru, de la Asociația Promo Lex, organizație care urmărește de mai mulți ani procesele din stânga Nistrului.
  • Zonadesecuritate.md scrie că Uniunea Europeană ar trebui să includă pe lista sancțiunilor și pe liderii regimului de la Tiraspol. Directorul executiv al asociației „PROMO-LEX”, Ion Manole, a precizat pentru Zona de Securitate că în lista sancțiunilor occidentale ar trebui să se regăsească inclusiv persoanele din mediul influent economic și financiar din regiunea transnistreană, mai cu seamă că activitățile pe care le practică au conexiuni directe cu state europene.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Potrivit CrowdTangle, printre cele mai populare postări de pe Facebook a fost reportajul Europei Libere despre noul pod plutitor peste Prut. Astfel, în sudul R. Moldova a mai apărut un punct de trecere a frontierei cu România. Autoritățile speră că astfel va fi degajat traficul din cel mai solicitat punct de trecere a frontierei, Albița-Leușeni, aflat la 40 km distanță.
  • Pe Instagram, TV8 a scris că președinta Republicii Moldova a fost omagiată miercuri, 24 mai. Maia Sandu a împlinit 51 de ani. Sandu a fost și ministru al Educației din 2012 până în 2015, iar din iunie 2019 până în noiembrie același an, Maia Sandu a fost prim-ministră. Din decembrie 2021, este prima femeie președinte pe care a avut-o vreodată Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG