Linkuri accesibilitate

Zelenski: Ucraina a obținut trei sisteme Patriot și dorește încă șapte


FOTOGRAFIE DE ARHIVĂ: Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la un poligon din Germania unde militarii ucraineni învață să folosească sistemele Patriot.
FOTOGRAFIE DE ARHIVĂ: Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la un poligon din Germania unde militarii ucraineni învață să folosească sistemele Patriot.

Ucraina a primit confirmarea din partea partenerilor occidentali că îi vor furniza trei sisteme de apărare antirachetă Patriot și poartă discuții pentru a obține încă șapte, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Am primit confirmarea oficială din partea Germaniei pentru două sisteme, iar din partea Norvegiei pentru unul. În prezent lucrăm cu partenerii olandezi", a declarat Zelenski reporterilor vineri, potrivit Reuters.

Președintele Donald Trump a anunțat la începutul acestei luni că SUA vor trimite armament american în valoare de miliarde de dolari, inclusiv rachete Patriot, dar costul îl vor suporta alte țări din NATO. Acest anunț a declanșat negocieri cu privire la partenerii care ar putea contribui, cu bani, la programul de achiziționare de armament pentru Ucraina.

„Președintele Statelor Unite ne va transfera, ne va vinde aceste sisteme. Sarcina noastră este să găsim finanțare pentru toate cele 10 sisteme", a amintit vineri Zelenski.

Sistemele Patriot s-au dovedit printre cele mai eficiente în distrugerea rachetelor balistice rusești îndreptate spre orașele Ucrainei.

Pe lângă asigurarea livrărilor pentru apărarea antiaeriană, Ucraina trebuie să acopere un deficit de finanțare de 40 de miliarde de dolari anul viitor, a mai declarat Zelenski vineri, în remarci publicate de biroul său de presă.

O sumă suplimentară de 25 de miliarde de dolari va fi necesară pentru producția de rachete, drone și sisteme de război electronic, a adăugat el.

Zelenski a mai spus vineri că Washingtonul și Kievul au convenit asupra unui acord în valoare de 10-30 de miliarde de dolari pentru ca Ucraina să furnizeze drone Statelor Unite. Acest lucru ar reprezenta o abatere de la interdicția auto-asumată de Kiev de a nu exporta arme, pe timp de război.

„Am convenit cu America, cu președintele Trump, că vor cumpăra drone de la noi. Acest acord este în vigoare", a insistat Zelenski.

SUA vor drone mai ales pentru a supraveghea granița de la sud, cu Mexicul, pe fondul înăspririi politicii imigrației și azilului, sub noua administrație Trump.

Întâlnire cu Putin?

Negociatorii de la Moscova și Kiev au discutat posibilitatea unei întâlniri între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul rus Vladimir Putin în timpul discuțiilor lor de la Istanbul din această săptămână, a declarat Zelenski în comentariile sale publicate vineri.

Ucraina a făcut presiuni pentru o întâlnire între cei doi lideri și și-a exprimat speranța că președintele american Donald Trump, care a făcut presiuni pentru ca părțile beligerante să ajungă la un acord, ar putea, de asemenea, să participe.

Putin a declarat că este gata să se întâlnească cu Zelenski, dar numai în timpul unei „faze finale" a negocierilor privind încheierea războiului de trei ani.

Șeful delegației ucrainene, ministrul apărării, Rustem Umerov (stânga), la o conferință de presă după discuțiile cu delegația rusă, la Istanbul, pe 23 iulie.
Șeful delegației ucrainene, ministrul apărării, Rustem Umerov (stânga), la o conferință de presă după discuțiile cu delegația rusă, la Istanbul, pe 23 iulie.

„Avem nevoie de un sfârșit al războiului, care probabil începe cu o întâlnire a liderilor", a declarat Zelenski reporterilor, inclusiv AFP. „În discuțiile cu noi, ei (rușii) au început să vorbească despre asta. Acesta este deja un progres către un fel de format al reuniunii", a adăugat el.

În cadrul unei noi runde de discuții care a avut loc miercuri la Istanbul, negociatorul principal ucrainean, Rustem Umerov, a propus ca discuțiile să aibă loc înainte de sfârșitul lunii august.

AFP observă că acest calendar s-ar alinia aproximativ cu un termen limită stabilit de președintele american Trump; la începutul acestei luni, el a acordat Rusiei 50 de zile pentru a încheia un acord de pace cu Ucraina, amenințând în caz contrar cu sancțiuni severe.

Pe de altă parte, negociatorul rus Vladimir Medinski a minimalizat probabilitatea unei întâlniri iminente, la vârf.

„Întâlnirea trebuie să fie pregătită corespunzător. Numai atunci va avea sens", a declarat Medinski, citat de agenția rusă de presă de stat TASS.

În ciuda eforturilor diplomatice aflate în desfășurare, Rusia continuă să atace orașele ucrainene, noapte de noapte. În imagine: piața Privoz din Odesa, familiară și multor moldoveni, după atacul din noaptea de miercuri spre joi.
În ciuda eforturilor diplomatice aflate în desfășurare, Rusia continuă să atace orașele ucrainene, noapte de noapte. În imagine: piața Privoz din Odesa, familiară și multor moldoveni, după atacul din noaptea de miercuri spre joi.

Discuțiile privind încetarea conflictului au avut până în prezent puține rezultate, deoarece cele două părți au poziții radical diferite, iar Ucraina a reproșat Rusiei că trimite la întâlniri funcționari de rang inferior, fără putere decizională reală.

Rusia cere Ucrainei, printre altele, să se retragă efectiv din cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova susține că le-a anexat în septembrie 2022, o cerere pe care Kievul a calificat-o drept inacceptabilă.

Ucraina a exclus orice negocieri privind teritoriul până după o încetare a focului și afirmă că nu va recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra teritoriilor ocupate - inclusiv Crimeea, pe care Kremlinul a anexat-o ilegal în 2014.

Zelenski a mai declarat vineri că Rusia încearcă în continuare să avanseze pe mai multe părți ale frontului, fără să înregistreze progrese majore.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG