Linkuri accesibilitate

Zeci de mii de oameni au protestat la Praga, cerând demisia premierului


La Praga, zeci de mii de protestatari cer demisia premierului Babis
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00

La Praga, zeci de mii de protestatari cer demisia premierului Babis

Mare om de afaceri și propietar de presă, premierul Andrej Babis este acuzat de ani de zile că-și folosește influența poltică în sprijinul propriilor afaceri.

Zeci de mii de oameni au protestat marți, 4 iunie, la Praga, cerând demisia premierului Andrej Babiš, acuzat de fraudarea fondurilor europene și conflict de interese. Potrivit organizatorilor, în Piața Wenceslaw erau în jur de 120 de mii de persoane, ceea ce face din protestul de mați cea mai mare manifestație de la Revoluția de catifea, care în 1989 a dus la căderea regimului comunist din Cehoslovacia.

La sfârșitul lunii mai, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că premierul Cehiei, Andrej Babiš, se află în conflict de interese din cauza legăturilor cu firmele sale, a informat vineri un ziar de la Praga, citând raportul de audit predat de Bruxelles autorităților de la Praga. În același document s-ar spune că Uniunea Europeană dorește să-i fie înapoiate toate subvențiile primite de holdingul Agrofert, fondat de Babiš, în ultimul an.

Babiș a fost anchetat atât de poliția cehă, cât și de OLAF sub bănuiala că o firmă de-a sa a obținut în mod ilegal subvenții europene, pretinzând că nu face parte din holdingul lui Babiš.

În aprilie 2019, poliția cehă a recomandat într-un raport punerea sub acuzare a lui Babiš, pentru fraudă. Între timp, Babiš se judecă și cu autoritatea pentru dosarele fostei securități din Slovacia natală, care a constatat că a fost agent al poliției secrete, comuniste.

Babiš însuși a spus că nu a încălcat nicio lege, nici cehească, nici europeană.(I.G.)

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG