Linkuri accesibilitate

Vladislav Gribincea: „Judecătorii nu pot să activeze independent, dacă nu există un sistem previzibil și bazat pe merite”


Interviul dimineții cu directorul Centrului pentru Resurse Juridice de la Chişinău.

Când a făcut săptămâna trecută un bilanţ de trei ani de mandat în Parlament, premierul Pavel Filip a menţionat, printre multiplele „succese” invocate, o singură problemă – justiţia. „Am aprobat o serie de legi importante, dar recentele evoluţii ne-au arătat că acesta este un domeniu în care mai avem mult de muncit”, a spus Filip. La distanţă de doar câteva ore, majoritatea parlamentară avea să încheie, într-o manieră la fel de netransparentă precum începuse, procesul de completare a Curţii Constituţionale, numind-o magistrată la Curte pe deputata democrată Raisa Apolschi. Ce spune aceasta, - ca şi alte două numiri precedente la CC (a deputatului Artul Reşetnicov şi a fostului procuror general Corneliu Gurin) - despre credibilitatea şi determinarea autorităţilor de a reforma justiţia? Este doar una din întrebările pe care i le punem astăzi directorului Centrului pentru Resurse Juridice de la Chişinău, Vladislav Gribincea.

Interviul dimineții: cu Vladilav Gribincea (CRJ)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:47 0:00
Link direct

Europa Liberă: Aş vrea să ascultăm, întâi de toate, ce spunea despre justiţie premierul Pavel Filip vinerea trecută în Parlament, apoi începem discuția.

Pavel Filip: „Avem și domenii în care ne-am fi dorit să ne mișcăm mai repede. În domeniul justiției și anticorupției am aprobat o serie de legi importante – Legea procuraturii, Legea integrității, Strategia națională de integritate și anticorupție, Legea cu privire la ANI, Legea privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, „Mica reformă” în justiție. Toate aceste acțiuni coordonate cu partenerii de dezvoltare ne-au permis să urcăm patru poziții în clasamentul privind indicele integrității publice și să îmbunătățim în sondaje percepția privind justiția. Cu toate acestea, recentele evoluții ne-au arătat că acesta este un domeniu la care mai avem încă mult de muncit. Urmează să facem analize serioase împreună cu partenerii de dezvoltare și experții din domeniu pentru a înțelege de ce toate modificările legislative importante pe care le-am făcut nu au încă efectul așteptat.”

Europa Liberă: Pavel Filip vinerea trecută în Parlament. Până la aceste analize, dle Gribincea, dacă vor exista ele, concluzia Dvs. care este: de ce nu dă semne de îmbunătăţire justiţia?

Vladislav Gribincea în studioul Europei Libere la Chișinău
Vladislav Gribincea în studioul Europei Libere la Chișinău

Vladislav Gribincea: „Justiţia este un domeniu în care activează oameni, iar oamenii înțeleg destul de bine intuitiv ce se întâmplă în țară. Atunci când în lege scrie una, iar în practică se întâmplă altceva, de obicei se întâmplă ceea ce se întâmplă.”

Europa Liberă: La ce vă referiți?

Vladislav Gribincea: „Mă refer la faptul că atunci când judecătorii înțeleg că da, au garanții în lege, dar nimeni n-o să-i protejeze când au să aibă o problemă sau atunci când procurorii pun presiuni pe ei se pot pomeni cu dosar penal dacă nu execută indicațiile, atunci lucrurile în justiție nu vor merge. Asta-i unu.

Doi: atunci când politicienii vor să schimbe ceva în justiție, lucrurile îs simple: să nu dea indicații. Și atunci, lucrurile se vor schimba. Atât timp cât adoptăm legi pe de o parte, iar pe de altă parte, politicienii vor să aibă un control mai mare asupra justiției, lucrurile se întâmplă exact așa cum au loc astăzi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dle Gribincea, aceste declaraţii ale premierului se făceau, cum bine știți, exact în ziua în care Parlamentul a încheiat procesul de numire a unor noi magistrați la Curtea Constituţională. Dacă aceste declarații ale premierului Filip nu ar fi fost făcute chiar în acel moment când Parlamentul o numea la Curte pe Raisa Apolschi, deputat al majorității parlamentare, după ce numise și un alt deputat al majorităţii acolo, Artur Reşetnicov, şi pe fostul procuror general Corneliu Gurin, într-un proces despre care ați spus și dvs. alături de alte organizații că a fost extrem de netransparent. Dacă nu se întâmpla asta, ați vi avut, poate, o altă atitudine?

Vladislav Gribincea: „Eu cred că aceste numiri sunt parte a unui proces mai complex, care nu s-a început ieri și nici săptămâna trecută. Judecătorii sunt chemați să stăvilească din tendințele impropriii ale Executivului sau Legislativului. Curtea Constituţională este cea mai înaltă autoritate, care este chemată să asigure, cum se numește la americani, contrabalanțele din sistemul democrației. În momentul în care Executivul și Legislativul...”

Europa Liberă: E limpede asta, dar ce semnal dau niște autorități care zic că vor să schimbe lucrurile, iar când se trece la practică acționează așa cum acționează?

Vladislav Gribincea: „Se creează impresia că se dorește crearea unei impresii de lumi paralele în care, prin intermediul televiziunii, să implanteze oamenilor în gândire că lucrurile nu sunt așa de proaste cum sunt în realitate. O fi poate asta o soluție, dar în perspectivă lungă este extrem de periculos, căci operăm cu lucruri care sunt false de fapt.”

Europa Liberă: Dincolo de lipsa unui concurs, cel puţin în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, unde, dacă nu obligă legea, cel puţin experiențele anterioare erau de așa natură că lumea se obișnuise cu concursuri, da? Aceste numiri sunt criticate, inclusiv de organizaţia dvs., pentru afilierea politică evidentă a cel puţin doi din cei proaspăt ajunşi la Curtea Constituţională. Apoi a existat și această poveste cu demisii în lanț acolo a celor care erau pe final de mandat. Acest subiect, al controlului politic asupra justiţiei, cum a evaluat în 2018, din punctul Dvs. de vedere: spre control mai mare, mai mic?

Vladislav Gribincea: „Justiția n-a fost o excepție de la celelalte procese care se întâmplă în societate. Au fost dosare împotriva judecătorilor, au fost nominalizări făcute în justiție în circumstanțe pe care nimeni nu le putea anticipa sau măcar estima

Judecătorii nu pot să activeze independent, dacă nu există un sistem previzibil și bazat pe merite ...

anterior. Da, ceea ce pot spune este că dacă controlul administrativ s-a intensificat, același lucru nu se poate spune că nu s-a întâmplat în justiție.

Numirile din justiție, judecătorii nu pot să activeze independent, dacă nu există un sistem previzibil și bazat pe merite, numiri și promovări ale judecătorilor. În momentul în care autoritățile spun că ei vor să promoveze meritocrația și bunul-simț în justiție, dar de fapt numesc oameni pe criterii exclusiv de loialitate, fără măcar ca ceilalți să cunoască că există concurs, asta nu poate nicidecum să contribuie la o mai bună stare în justiție.”

Europa Liberă: Dar există o problemă și legală, iată, legat de asta că foști deputați, adică până ieri deputat și mâine judecător la Curte?

Vladislav Gribincea: „Formal nu a fost încălcată procedura, fiindcă ea nu este scrisă, dar dacă vrem să facem lucrurile cu adevărat bine, nu trebuie să urmăm numai litera legii, trebuie să urmăm și spiritul legii, iar spiritul legii sugerează că cei de la Curtea Constituţională trebuie să fie în măsură să

Curtea Constituţională ca o instituție autonomă va acționa bine doar atunci când judecătorii care sunt acolo vor lua decizii în funcție de cum le dictează conștiința juridică și morala...

stăvilească abaterile antidemocratice ale Executivului sau Legislativului în orice circumstanțe, că asta nu este doar pentru binele opoziției sau al unei părți a societății, este pentru binele întregii societăți.

Nimeni nu câștigă din faptul că Curtea Constituţională este capturată sau nu activează decât atunci când i se spune. Din contra, Curtea Constituţională ca o instituție autonomă va acționa bine doar atunci când judecătorii care sunt acolo vor lua decizii nu în funcție de trecutul lor politic, ci în funcție de cum le dictează conștiința juridică și morala. Cu astfel de numiri este puțin spațiu pentru abordări sănătoase la Curtea Constituţională.”

Europa Liberă: Schimbăm un pic registrul. „Recentele evoluţii”, îl citez acum pe dl Filip, „ne-au arătat că acesta este un domeniu în care mai avem mult de muncit”. Cum înțelegeți Dvs., personal, iată această declarație? Aluzia e la invalidarea alegerilor din capitală. Dar cum e de înțeles: recunoaște premierul că a fost o problemă mare cu această invalidare?

Vladislav Gribincea: „Eu nu cred că în justiție lucrurile se întâmplă de la sine. Tot ce se întâmplă în justiție are o explicație foarte pragmatică. Dacă ceva nu se întâmplă în justiție la nivel sistemic, asta nu este din cauza doar a justiției.”

Europa Liberă: V-aș întreba: explicația în cazul invalidării pentru Dvs. care este?

Vladislav Gribincea: „Un judecător independent nu putea pur și simplu să dea astfel de hotărâri. În mod miraculos această invalidare foarte bine pliază intereselor guvernării.”

Europa Liberă: Ce v-ați fi așteptat să întreprindă niște autorități după această invalidare?

Vladislav Gribincea: „După care, după invalidarea alegerilor?”

Europa Liberă: Alegerilor din capitală, da, că de aici pornisem.

Vladislav Gribincea: „În primul rând, într-o democrație funcțională, invalidarea respectivă nu putea avea loc. Cum putea fi redresată situația, e greu de spus cum prin mijloace democratice putem lucra într-un sistem în care regulile democratice sunt greu aplicate.”

Europa Liberă: Ce alte exemple poate aţi invoca Dvs., personal, ca să exemplificaţi problemele din justiţie, nu știu, din acest an?

Vladislav Gribincea: „Eu cred că cel mai bun indicator al faptului că justiția lucrează este atunci când oamenii de la guvernare se confruntă cu dosare penale pentru corupție, că de obicei corupție există

Cel mai bun indicator al faptului că justiția lucrează este atunci când oamenii de la guvernare se confruntă cu dosare penale pentru corupție...

oriunde și sunt condamnați în momentul în care ei sunt încă la guvernare. Dacă astfel de cauze nu există, acesta este un indicator, cel mai bun, că de fapt justiția nu-și face treaba. Vă rog să vă uitați în urmă și să analizați câte din persoanele sus-puse din actuala guvernare, care se știe și presa a scris de mult că nu-și pot justifica averile sau că au comis chestii foarte grave, au fost ulterior anchetate și condamnate. Dacă lucrurile acestea nu există, atunci justiția nu funcționează așa cum trebuie.”

Europa Liberă: Pentru 2019, în eventualitatea în care veți fi chemați să analizați împreună cu Guvernul, cu partenerii ce-i de făcut, ce sugestii ați avea?

Vladislav Gribincea: „Da, sunt două mari probleme pe care le-aș nuanța. Prima este integritatea din

Dacă dăm justiției mai multă independență și eradicăm corupția din justiție, lucrurile se pot schimba...

justiție și a doua este independența. Dacă dăm justiției mai multă independență și eradicăm corupția din justiție, lucrurile se pot schimba. Dacă nu, orișicare măsuri tehnice nu vor aduce niciun impact. Asta-i opinia mea personală și sunt ferm convins că anume așa va fi. Asta a fost și experiența tuturor țărilor din regiune.”

XS
SM
MD
LG