Linkuri accesibilitate

Un cunoscut militant anti-gay din Statele Unite, în vizită în R. Moldova


Președintele Igor Dodon cu activistul anti-LGBT, Brian S. Brown, la Chișinău
Președintele Igor Dodon cu activistul anti-LGBT, Brian S. Brown, la Chișinău

În numele așa-numitei „familii naturale”, Brown și aliații lui se străduiesc să sprijine în diferite țări din lume o legislație care criminalizează avortul și relațiile homosexuale.

Un cunoscut activist anti-LGBT din Statele Unite, Brian S. Brown, a fost primit luni la Chișinău de președintele Igor Dodon în pregătirea ședinței Congresului Mondial al Familiilor, care ar urma să se țină la toamnă la Chișinău cu participarea Patriarhului Kiril al Rusiei.

În vârstă de 43 de ani, Brian S. Brown este co-fondatorul uneia din cele mai proeminente organizații anti-gay din Statele Unite, Organizația Națională pentru Căsătorie, iar de anul trecut conduce Congresul Mondial al Familiilor, o organizație-umbrelă anti-LGBT care își ține ședințele anuale în țări din estul Europei și din fostul spațiu sovietic.

De obicei asemenea organizații evită să se autodefinească drept anti-gay, punându-și în denumire cuvinte ca „familie”, „tradiție”, „libertate religioasă” etc.

Brown a fost foarte activ în toate marile campanii împotriva egalității conjugale din Statele Unite, inclusiv aceea din California, unde egalitatea a fost respinsă prin referendum, în 2008. După ce Curtea Supremă de Justiție a aprobat în 2015 căsătoriile între persoane de același sex la scară națională, el nu s-a împăcat cu ideea, sprijinind măcar diferitele încercări de a legitima discriminarea perechilor gay în spațiul public, din motive religioase.

Organizația sa s-a declarat fericită de victoria în alegeri a lui Donald Trump, considerat conservator, dar a fost cu atât mai dezamăgită când noul președinte a semnalat că nu are de gând să conteste în vreun fel decizia istorică din 2015 a Curții Supreme de Justiție.

Organizația Southern Poverty Law din Statele Unite se specializează în monitorizarea avocaților urii împotriva minorităților de tot felul. Anul trecut, pe site-ul său i-a consacrat un amplu articol lui Brian S. Brown, spunând că în ultimii ani el și-a „reorientat opoziția față de egalitatea conjugală peste hotare”. În numele așa-numitei „familii naturale”, Brown și aliații lui se străduiesc să sprijine în diferite țări din lume o legislație care criminalizează avortul și relațiile homosexuale.

Organizația Națională pentru Căsătorie a intrat în atenția presei inclusiv prin câteva scandaluri legate de netransparența surselor sale de finanțare, fiind amendată în 2014, din această cauză, în statul Maine.

Când egalitatea conjugală a devenit realitate în Statele Unite, Brown a început să fie mai activ peste hotare, colaborând cu grupările franceze opuse dreptului la căsătorii pentru toți, ca Manif Pour Tous.

În 2013 Brown a mers la Moscova să ajute la interzicerea adoptării copiilor ruși de către cupluri străine de același sex, fiind audiat pe această temă de o comisie din parlamentul rus.

Congresul Mondial al Familiilor – cel pe care președintele Igor Dodon vrea să-l aducă la toamnă la Chișinău – s-a implicat mult în activitățile anti-LGBT din Rusia. Un colaborator al lui Brown, Larry Jacobs, a calificat drept „o idee foarte bună” legea rusă care poate trimite pe cineva la închisoare dacă spune în fața unui minor că a fi gay este OK.

Southern Poverty Law mai notează că alt coleg de-al lui Brown la organizația curtată de Dodon, Dan Feder, a făcut nu doar numeroase declarații anti-gay, ci și rasiste și tipice pentru adepții teoriilor supremației albe.

Brown nu este nici pe departe primul activist anti-gay american care vizitează Chișinăul. Înaintea lui au venit Scott Lively, numit într-un film documentar „ambasadorul urii”, adeptul teoriei că liderii naziști au fost toți homosexuali, sau Paul Cameron, cel care în anii 1980, în timpul epidemiei SIDA, propunea închiderea bărbaților gay în lagăre de concentrare. Ambii au militat activ, dar fără succes, pentru respingerea de către R. Moldova a legii egalității șanselor.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG