Linkuri accesibilitate

Vizită regală la Berlin


Regele Charles al III-lea la Berlin (captură video)
Regele Charles al III-lea la Berlin (captură video)

Regele Charles al III-lea cu soţia încheie astăzi o vizită oficială de stat de trei zile, în Germania

Charles al III-lea a fost primul rege care a vorbit în Bundestag, parlamentul federal german. Cuvântarea monarhului constituie punctul culminant al vizitei de trei zile făcută în Germania de Charles şi soţia sa, Camilla.

Vizită regală la Berlin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:13 0:00

În alocuţiunea sa, rostită parţial în engleză, parţial în germană, regele Regatului Unit a ţinut să sublinieze relaţiile bune anglo-germane, parteneriatul în domeniul socio-economic şi colaborarea politică.

Faptul de a vorbi în Bundestag constituie un gest de consideraţie deosebită. „Am venit în Germania”, a continuat regele, „pentru a reînnoi prietenia între Regatul Unit şi Germania”.

Palatul Bellevue, Berlin
Palatul Bellevue, Berlin

După o incursiune în istoria clădirii Reichstagului, în care se află astăzi parlamentul federal, evocând ultimul război mondial şi eliberarea Germaniei de regimul dictatorial nazist, Charlea al III-lea s-a referit, pe larg, la interferenţele literar-culturale anglo-germane.

Nu au lipsit din această cuvântare nici trimiterile la situaţia actuală din Ucraina. Invazia rusă a readus războiul în Europa. Germania şi Marea Britanie joacă un rol conducător în ceea ce priveşte sprijinul ţării atacate, a declarat regele, afirmînd textual:

„Suntem şocaţi de distrugerile groaznice. Unitatea noastră ne dă curaj de a apăra Ucraina, pacea şi libertatea.”

Agenda vizitei regale a cuprins, de altfel, şi o deplasare în centrul de primire a refugiaţilor ucraineni din aeroportul vest-berlinez dezafectat Tegel.

În linii mari, regele a reluat în cuvântarea sa câteva idei şi teme, abordate miercuri seara, într-un toast rostit în cursul unui banchet de stat, care a avut loc în palatul prezidenţial Bellevue, din Berlin.

Charles, supranumit şi „regele verde”, datorită interesului său pentru agricultură şi protecţia mediului, a mai făcut şi un popas într-o mică localitate din landul Brandenburg pentru a vedea o întreprindere producătoare de „brânză ecologică”.

Vineri, în ultima zi a vizitei, Charles al III-lea cu soţia, însoţiţi de preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier, au plecat la Hamburg.

Presa germană a comentat pe larg această vizită, reliefând faptul că Charles a venit într-o misiune politică, încercând să refacă legăturile cu Uniunea Europeană, afectate după Brexit. Viitorul Regatului Unit, notează optimist un comentator, este în Europa.

XS
SM
MD
LG