Vara anului 2021 în Republica Moldova s-a încheiat pe o notă optimistă. Prezența celor trei președinți – ai României, Poloniei și Ucrainei la Chișinău, de Ziua Independenței – a avut o puternică încărcătură simbolică, încununând, într-un fel, salba de speranțe și așteptări față de noua guvernare de la Chișinău.
Președinta Maia Sandu își poate trece în palmares un mare succes diplomatic, care subliniază o dată în plus contrastul dintre noua deschidere pro-europeană a Republicii Moldova și izolarea glacială în care o plasase socialistul Dodon, bătând un record absolut al slugărniciei față de Moscova.
„Klaus Johannis, Andrzej Duda și Volodimir Zelenski alături de Maia Sandu – așa da! În sfârșit Moldova e la locul ei, înconjurată de prieteni!”, comentau cetățenii veniți la festivitățile din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Se vorbește deja despre un nou format regional – România, Polonia, Ucraina și Republica Moldova –, care să însemne mai mult decât o întâlnire protocolară de Ziua Independenței la Chișinău, ci un semnal, un mesaj privind comunitatea de aspirații și interese a acestor state, mai ales că întâlnirea celor patru președinți avea loc după lansarea „Platformei Crimeea”, unde a participat și președinta Republicii Moldova. Și cumva, la figurat vorbind, ceața de deasupra Chișinăului, pe care au înfruntat-o președinții Johannis și Zelenski, pentru a ajunge de Ziua Independenței în Moldova, părea să fi fost „convocată” tocmai pentru a sugera această determinare.
Conclavul diplomatic de la Chișinău, privit cu respect și aprobare de majoritatea moldovenilor, a provocat și destule cârteli...
Unii au acuzat organizarea paradei militare („Pe cine vrem să impresionăm? Moldova, iaca, mare putere imperialistă!”); alții – socialiștii și comuniștii – au avertizat asupra consecințelor pe care le-am putea suporta din partea Rusiei, care vede această „alianță în patru”, cristalizată după „reuniunea antirusească de la Kiev” (cum a definit Moscova „Platforma Crimeea”), drept o provocare care ne va costa scump.
Sunt reproșuri lipsite de temei. Noua putere nu face decât să echilibreze balanța. Relații bune, excelente cu vecinii, în conformitate cu interesul național, nu înseamnă neapărat conflict cu Rusia, doar că în nesfârșitele mandate Putin Federația Rusă a avut talentul să și-i facă inamici pe toți vecinii care se vor liberi.
Actuala guvernare de la Chișinău a declarat război corupției, a proclamat dreptate pentru toți cetățenii, a promis relansarea economică, ridicarea satelor, creșterea veniturilor populației, pe scurt: o renaștere a Moldovei. Toate acestea nu sunt străine de geopolitică, ci au o legătură directă cu aceasta.
Este adevărat că termenul „geopolitică” la noi e destul de compromis, pentru că sub regimul Plahotniuc a justificat cele mai mari abuzuri antidemocratice și a „acoperit” o nemaivăzută spoliere a avutului public. De aceea, mai potrivit ar fi poate să folosim o altă sintagmă, una mai relevantă pentru moldoveni. Și anume: spațiu valoric. Spațiul valoric pe care îl vom găsi mai degrabă în Vestul european, decât în Estul post-sovietic, adică: democrație, drepturi ale omului, stat de drept, libertate de exprimare, pluralism politic, alegeri libere și corecte ș.a.m.d.
În politica externă însă când vrei s-o scoți pe ușă afară, vorba unor analiști de la București, geopolitica îți intră pe fereastră...
După ce ai câștigat puterea pe un discurs anticorupție, la care moldovenii s-au arătat foarte sensibili, pentru că vizează problemele cu care se confruntă ei zi de zi, accederea la guvernare îți oferă o perspectivă mai amplă asupra lucrurilor, un tablou mai complex și mai nuanțat. Pentru că participi, volens-nolens, într-un joc mai mare decât cel al mizelor interne.
Poți elimina geopolitica dintr-un discurs de campanie electorală, dar nu o poți scoate de pe agenda statului în fruntea căruia ai ajuns. Republica Moldova ocupă un anumit loc pe harta lumii, este dependentă de contextul regional nu doar din punct de vedere al dezvoltării sale generale, ci și prin prisma conflictului separatist din Transnistria – „ghiuleaua” care împiedică avansarea rapidă a statului moldovean pe calea democratizării și modernizării. Rezolvarea acestei probleme nu depinde doar de voința autorităților noastre, ci și de diverse aranjamente internaționale.
Dacă vorbim despre ce poate face Chișinăul, întrebarea este cum să găsești soluția optimă prin care să reușești să menții stabilitatea internă, atât de necesară pentru reformarea și întărirea statului și pentru siguranța națională și, în același timp, să marchezi o schimbare calitativă pe dosarul transnistrean, una care să excludă păguboasa strategie a „pașilor mici”, convenabilă exclusiv administrației separatiste și Moscovei? Rusia înțelege foarte bine fragilitatea, lipsa de experiență a noilor autorități de la Chișinău, și va căuta să profite, în stilul ei caracteristic, întinzând capcane.
Geopolitica, în dubla sa semnificație, de spațiu valoric și politici externe, are legătură directă cu identitatea acestui stat, cu opțiunea sa de civilizație. Solidul sprijin parlamentar de care se bucură actuala guvernare a ridicat ștacheta așteptărilor din partea societății civile, cea care a votat masiv PAS și Maia Sandu, cu privire la înlăturarea unor relicve staliniste din documentele fondatoare ale Republicii Moldova.
Foruri culturale și academice au cerut noii puteri de la Chișinău să corecteze Articolul 13 din Constituție, acolo unde încă mai tronează „limba moldovenească”. Adică să legalizeze Limba Română, în conformitate cu Declarația de independență din 27 august 1991 și cu Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.
Pentru a corecta Articolul 13 actuala majoritate, pe lângă cele 63 de voturi de care dispune, mai are nevoie de cel puțin 4...
Aceste 4 voturi dacă nu vor veni de la blocul comunist-socialist, unde există deputați cu cetățenie română (dar cine să pună temei pe aceștia?), i-ar putea livra gruparea penalului fugar Shor. Bineînțeles, contra cost, contra unor favoruri legate de exonerarea sa în dosarul fraudei bancare.
Or, un deal cu Shor, fie și în numele unui „scop nobil”, cum e Limba Română, ar însemna să-ți demolezi discursul anti-corupție cu care ai câștigat alegerile. Un precedent de acest fel va readuce corupția, negocierea politică în miezul actului de justiție, exact ceea ce a ruinat Republica Moldova.
Altfel spus, dilema unei guvernări bine intenționate sună așa: dacă ceea ce este legitim și necesar, ca reparație istorică, este întotdeauna posibil și oportun, deopotrivă moral și politic?
Desigur, poți încerca să schimbi Articolul 13 din Constituție neavând siguranța că se vor aduna voturi suficiente, adică fără a intra în negocieri infamante, dar cu ce preț? Are dreptate Igor Grosu, președintele Parlamentului, să spună că un asemenea gest nu-l faci doar pentru „a bifa” o promisiune, doar pentru „a da bine” la electorat, ca apoi să te justifici că, uite, noi am vrut, dar alții ne-au sabotat.
Povestea cu reintroducerea limbii române în Constituția Republicii Moldova seamănă pe undeva cu situația în care ai depune cerere de aderare la UE fără să te asiguri că aceasta va fi acceptată. Vei cauza un prejudiciu mult mai mare cauzei pentru care lupți, decât dacă n-ai fi avut această tentativă. Eforturile însă trebuie continuate.
Între dilemele și provocările Republicii Moldova, actul de guvernare seamănă cu mersul pe o sârmă întinsă deasupra hăului. Îți trebuie nu doar tenacitate, dar și abilitate și un deosebit simț al echilibrului ca să ajungi la celălalt mal.
