Bucuria produsă de victoria categorică a PAS în alegerile parlamentare anticipate se preschimbă rapid în așteptări presante și speranțe cu termen limitat. Prea mari sunt problemele Republicii Moldova. Cetățenii mai versați într-ale politicii înțeleg că nu se vor produce schimbări peste noapte, dar sunt și moldoveni care, fără să fi votat noua putere, îi cer eficiență imediată.
Criticii de serviciu ai președintei Maia Sandu nu-și iau concediu. Foștii mercenari ai lui Plahotniuc, cu stagiu pasager la Dodon, se lamentează pe rețele, invocă eșecuri și dezastre iminente, ca în parabola drobului de sare, propagă neîncredere, trimit în ridicol orice intenție de reformă. Mai întâi au contestat dreptul PAS și al Maiei Sandu să acceadă la guvernare, acum depreciază capacitatea noii puteri de a-și implementa programul politic.
Vezi și reacții umorale ale unor oameni cu convingeri „de dreapta”, care au atacat PAS, la fel cum anul trecut, la prezidențiale, n-au slăbit-o din cătare pe Maia Sandu, pe motiv că ea și partidul care o susține nu sunt suficient de proeuropeni sau pro-români, că promovează „naționalismul civic moldovenesc”, că sunt chiar un „proiect rusesc”, foarte sofisticat, făcut să înșele vigilența moldovenilor. În presa din România, alături de comentarii favorabile, încrezătoare, pe marginea acestui succes fără precedent obținut de un partid proeuropean, o victorie ce oferă oportunități uriașe pentru relația București-Chișinău, găsești și reacții ale unora care proclamă, cu un fel de voluptate a eșecului, sfârșitul mișcării unioniste și falimentul politicii României în Republica Moldova.
E inutil să polemizezi cu cei care ignoră lucruri evidente, cum ar fi de pildă faptul că încercarea noii puteri de a consolida societatea moldoveană atât de dezbinată în jurul unor obiective firești – justiție, dezvoltare, eradicarea sărăciei etc. – nu contravine valorilor naționale, sau că reforma internă și statul de drept promis de PAS și Maia Sandu vor contribui la apropierea, nu la îndepărtarea celor două maluri ale Prutului.
Mai demne de atenție sunt argumentele unor cetățeni cu memorie, reacțiile unor moldoveni „pățiți” și intransigenți. „Am avut mari așteptări și 2009, spun ei, și cu ce ne-am ales? Regimul Voronin a fost debarcat, dar cei care ne promiteau integrare europeană, dreptate pentru tinerii maltratați la 7 aprilie, n-au făcut nimic: nici procese, nici sentințe definitive, dimpotrivă, i-i-au scos basma curată pe torționari și s-au oferit să îndrepte cravata ex-președintelui comunist. Apoi tot ei, „băieții noștri”, ne-au aruncat în captivitatea clanurilor mafiote. Ce garanții avem că nu se va întâmpla la fel?”
Mai întâi că cetățenii înșiși, prin implicarea lor, ar trebui să garanteze. Putem invoca la nesfârșit derivele trecutului pentru a decredibiliza o nouă guvernare democratică, dar cu ce folos? Mergând pe această logică fatalistă vom trage și concluzia că n-avem nevoie de alegeri, pentru că, nu-i așa, vor urma dezamăgiri inevitabile? Și atunci ce facem, renunțăm pe acest motiv (al slăbiciunii naturii umane, căci despre asta e vorba) la orice efort de a schimba ceva în viața noastră, în destinul țării? Renunțăm la vot, renunțăm la democrație? Abandonăm orice speranță, orice iluzie fertilă?
Doi. Noua putere încă nu și-a intrat în pâine, nu s-au epuizat procedurile post-electorale: vor trebui validate mandatele deputaților, alese structurile de conducere ale parlamentului și format noul guvern. Sperăm cât mai repede. Abia parcurse aceste etape vom putea porni cronometrul „vremurilor bune” anunțate de PAS în campania electorală.
Trei. Cum bine știm, există mereu un ecart, o distanță între promisiunile electorale ale învingătorilor și realitatea îndeplinirii lor. Nu neapărat din cauza că promisiunile au fost false (deși așa s-a întâmplat în mai toate alegerile din Moldova), ci pentru că voința de schimbare, bunele intenții se ciocnesc de obstacole mai mari decât cele prevăzute.
Totuși, PAS este conștient de numeroasele provocări care îi stau în față, știe că sistemul se va opune din răsputeri. Și există semne că de această dată lucrurile vor curge în altă albie.
Cel mai important indiciu este agitația, graba, ca să nu spunem panica din interiorul diferitor instituții de stat. Acum câteva zile a făcut vâlvă știrea că la Curtea de Conturi au fost sparte niște servere, cineva a vrut să distrugă rezultatele unor investigații incriminatorii. Au picat și calculatoarele Serviciului Vamal. Apoi s-a relatat despre un incendiu la subsolul agenției Poșta Moldovei. Presa a presupus că s-au ars niște documente. „Mafia șterge urmele!” – bubuiau rețelele de socializare.
Dar cel mai important indiciu că s-ar putea să avem o adevărată „curățenie în țară” (apud Maia Sandu) este că infractorii încearcă să spele putina. Fuga controversatului Veaceslav Platon cu avionul spre Praga, via Londra, a stârnit un val de reacții de indignare. Un condamnat, Platon, exonerat de orice vină de procuratura dlui Stoianoglo, dar cu mai multe acuzații și dosare nefinalizate deasupra capului, asalta până mai ieri studiourile TV ca reprezentant al unui candidat independent în alegeri. Era volubil, ironic, arogant, agresiv. Acum „evadarea” lui Platon pune în evidență relația cordială dintre procuratura generală și tot felul de indivizi dubioși (ca să nu spunem „iluștri devalizatori de bănci și jefuitori de active ale statului”).
Încrengături mafiote, cuplate cu instituții de stat, au căpușat Republica Moldova vreme de 30 de ani. Sunt „grajdurile lui Augias”, pe care noua putere va trebui să le curețe.
I s-a reproșat frecvent Maiei Sandu că a renunțat la geopolitică de dragul anticorupției. Participarea șefei statului la trilaterala de la Batumi, alături de liderii Georgiei și Ucrainei și de președintele Consiliului European, reușește să mai înmoaie aceste suspiciuni. Declarația comună de la sfârșitul reuniunii afirmă răspicat obiectivul de integrare europeană al celor trei state post-sovietice și avertizează asupra „războiului hibrid” pe care îl desfășoară Rusia împotriva acestora.
Să abandonezi obiectivul integrării europene și în același timp, nu știu cum, să reînnozi relațiile cu instituțiile occidentale, să faci vizite la Bruxelles, Kiev, Paris, Berlin, Roma, Varșovia, se te întâlnești cu președintele Klaus Iohannis la Chișinău și cu premierul Florin Câțu la București. Și, iată, să participi și la reuniunea pro-Vest de la Batumi. Nu e o contradicție?
Pentru unii, probabil, mai convingătoare sunt declarațiile, nu faptele. Uităm însă că am avut un potop de declarații de fidelitate față de Uniunea Europeană în intervalul 2009-2019 (exact zece ani!) și pe plan intern se produceau abuzuri în serie: hoții monstruoase din avutul public, persecuții, încălcări ale drepturilor omului. Un regim cleptocratic ce ne tracta nu spre civilizația apuseană, ci spre Estul despotic și totalitarist.
Republica Moldova se află din nou în grațiile Uniunii Europene, însă după noianul de minciuni și simulacre cu care l-au îmbrobodit administrațiile precedente putem fi siguri că Occidentul și-a învățat lecția. De acest lucru este conștientă și noua guvernare de la Chișinău, care nu are altă opțiune decât să răspundă așteptărilor populare. Nu mai e loc de amânări, relativizări, formalisme și atitudini ambigui.
