O vizită la țară, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, îți oferă șansa de a mai discuta cu oamenii veniți să-și viziteze rudele și să-i pomenească, de Blajini, pe cei plecați într-o altă lume, de presupus mai bună, mai clementă…
Și astfel, printre consătenii tăi împrăștiați prin Europa și alături de „cei rămași la plug, de cei rămași acasă”, poți afla cât din ceea ce te preocupă, cât din știrile difuzate, din opiniile exprimate în presă se regăsește în viața și în grijile lor de peste zi, de peste o săptămână, de peste o lună. Ba nu, o lună deja e prea mult, când stai să măsori intensitatea cu care trăim conectați la fluxul informațional. Este adevărat că cercul de convorbitori, unde se întâmplă să fii martor, reprezintă un mic eșantion din specia folclorică numită „moldoveanul de sărbători”, însă subiectele discutate îți creează o imagine asupra interesului conaționalilor tăi pentru viața politică, te ajută să înțelegi disponibilitatea lor pentru chestiuni de interes public, adică pentru Moldova acestor vremuri.
Există câteva teme generice, oarecum banalizate, cum ar fi miliardul furat, sărăcia, șomajul, prețurile la benzină („Au scumpit benzina taman de Paști, când se circulă mai mult cu mașina, ca să se îmbogățească, să mai scoată o piele de pe noi!”) sau exodul – pe unde mai hălăduiește un văr, un frate, o soră sau un părinte, prin ce Italii și prin ce Rusii... Dar sunt și ultimele noutăți și scandaluri, comentate cu sârg. Unul dintre ele, încărcat de ironii și de o sinceră nedumerire, este isprava Silviei Radu, primărița interimară a Chișinăului, care a cheltuit 1,8 milioane de lei pe un covor de flori sădit în parcul Catedralei.
Noi numărăm fiecare bănuț, să arunci pe fereastră o grămadă de bani pe un răzor de flori! Doar ca să-ți faci o poză și să te lauzi că așa-i în Europa, când ai atâtea gropi în asfalt...
„Domnule, cum se poate, aud în preajma mea, într-o țară așa de săracă, când noi numărăm fiecare bănuț, să arunci pe fereastră o grămadă de bani pe un răzor de flori! Doar ca să-ți faci o poză și să te lauzi că așa-i în Europa, când ai atâtea gropi în asfalt, când e întuneric pe străzile din Chișinău și în curțile oamenilor!” Și mai departe: „E numai interimară, intrată pe ușa din dos la primărie, dar ce va face dacă o ajută Partidul Democrat al lui Plahotniuc să ajungă primar?!” „Dar cine dintre primarii de dinainte a făcut altfel? Noi nu măturăm casa, dar punem la intrare o glastră cu flori, să fie frumos!”
Vin apoi replicile acide, mărturisind o dezamăgire, pe seama îmbulzelii candidaților pe dreapta la alegerile din Chișinău. „Moldoveanul nu se dezminte. Fiecare partid crede că omul lui e mai deștept, mai șmecher, mai cu moț. Și nu le pasă de scopul comun: să nu cedăm Chișinăul lui Dodon.”
Chestiunea care se dezbate intens este dacă Maia Sandu, cu susținerea ei atât de mare în toată Moldova, având și cei mai mulți adepți la Chișinău, dacă ea și-a îndemnat alegătorii să-l voteze pe Andrei Năstase, de ce s-au repezit alți pro-români și pro-europeni cu favoriții lor? „De ce se bagă liberalii, băiatul acela din partidul lui Ghimpu? Acum sunt certați cu Plahotniuc, dar mai înainte l-au propus prim-ministru. Chiar cred ei că lumea a uitat?”
„Dar și sfada asta dintre unioniștii lui Ghimpu și ai lui Băsescu, cum s-o înțelegi? Domnul Băsescu a făcut atâta pentru basarabeni, ne-a dat cetățenie, pe mulți poți să zici că i-a salvat, c-au putut să plece oamenii la lucru peste hotare cu pașaport românesc și să trimită niște bani acasă. Numai că acum, nu știu de ce, a propus și el un candidat la primărie. E proastă treaba! Se vor bate între ei unioniștii și proeuropenii, o să fărâmițeze voturile și-o să-i aștearnă covor roșu lui Ion Ceban și Silvia Radu în turul doi!”
Urmează discuții mai delicate, în care interlocutorii se întrec în a descifra dedesubturile unor manipulări. „E suspect unionismul acesta, din ultima vreme, cu voie de la Plahotniuc. Numai naivii pot crede că Plahotniuc o să facă Unirea.” „Și poate chiar o s-o facă, de ce nu, care-i problema? se aude o replică pe un ton care pare mai mult o zădărâre. Nu sfinții și îngerii vor face Unirea, ci tot dintre oamenii care au mai rămas în Moldova. Și la urma urmei, în toate țările oamenii iștia cu putere au avut o biografie așa, mai întunecată, cu lucruri care n-au fost în regulă.” „Ei, las-o mai moale! Ce spui tu e aiureală curată. Cum să voteze Plahotniuc pentru Europa și pentru România, dacă pentru dânsul legea și justiția corectă înseamnă să-și piardă banii, puterea și chiar libertatea?”
Spontaneitatea replicilor sugerează că moldovenii se mai informează, știu, le pasă, au opinii...
Un alt subiect de discuție – isprăvile lui Șor. „Deschide magazine pentru bătrâni din miliardul pe care tot de la noi l-o furat. Asta-i justiție? Adică Filat a intrat la pușcărie că a luat mită de la Șor, da’ Șor care i-a dat mită lui Filat este erou? L-au ales primar la Orhei și acum vrea să fie deputat!” „Și ce, n-o să fie? Numai hoții au condus în țara asta de când mă țin minte!…”
Însă nimic din acest „bestiar” sau „teatru” politic nu se compară cu patimile în jurul lui Dodon. Câte unul mai sare să-i ia apărarea. „Omul n-are atribuții, ce vreți, el încearcă, dar îl suspendă Plahotniuc, la noi e republică parlamentară. Eh, dac-ar avea Dodon mai multă putere…” „Și ce-a face cu mai multă putere, o să-i ocupe locul lui Plahotniuc? Ca să facă federalizarea? Nu ne trebuie nouă asta!”
Notele critice la adresa socialistului se aglomerează. „Ați auzit ce-a zis Dodon de România, de unde atâta ură? Și noi am învățat la ruși că suntem „moldoveni” și că vorbim „moldovenește”, nu românește, dar slavă Domnului, am avut destul timp să ne lămurim și ce-i cu limba, și ce-i cu țara asta ba ocupată, ba eliberată, ocupată, eliberată… De ce înjură România? Măcar să se gândească la studenții care pleacă la studii peste Prut – eu am trei nepoți acolo! –, să se gândească la grădinițe, la autobuzele pentru școli, la pensiile pe care le plătesc românii la atâția bătrâni de la noi! Nu degeaba oamenii din Sadova, satul lui Dodon, au votat pentru Unire, nici măcar consătenii lui nu-l mai susțin…”
„Da’ uită-te cum se milogește pe lângă Putin și încă mai spune că apără mândria moldovenilor! Iaca, s-o apucat acum de America, de Franța și Anglia, c-au bombardat în Siria, unde dictatorul acela își omoară poporul cu arme chimice. Pe Dodon nimeni nu-l bagă în seamă, nimeni nu-l invită, dar se vâră el în vorbă, așa, ca să-i facă plăcere lui Putin… Stai și te uiți ce spune Dodon și mai să crezi că acuși-acuși o să declare război Statelor Unite!” Altul: „Da’ chiar las-să declare, s-avem și noi o eliberare în stil american!”
Gluma de la final, amintind un banc mai vechi cu Radio Erevan, trage linia unei discuții presărată cu destulă amărăciune. Totuși, spontaneitatea replicilor sugerează că moldovenii se mai informează, știu, le pasă, au opinii. Această repriză convivială, la țară, recunosc, m-a încurajat, mi-a dat senzația că în „Basarabia profundă” situația nu e cu totul deznădăjduită. E drept, asta până la proba adevărului, până la urna de vot. Atunci vom vedea dacă niște sporovăieli ca-n „poiana lui Iocan”, din Moromeții lui Marin Preda, înseamnă o autentică deșteptare, ori sunt doar ornamente verbale, care și-au pierdut de mult farmecul și puterea de a mai schimba ceva.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
