Linkuri accesibilitate

Violeta Ivanov (Partidul Șor): „Trebuie să investim în întreprinderi de stat, să suplinim bugetul statului”


Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor în alegerile prezidențiale, Chișinău, 17 octombrie 2020
Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor în alegerile prezidențiale, Chișinău, 17 octombrie 2020

Înscrisă a cincea pe lista CEC, candidata Partidului “Șor”, Violeta Ivanov, este invitata a emisiunii „Electorala 2020”.

Violete Ivanov s-a lansat în campanie, în prezența virtuală a lui Ilan Șor, care are un dosar pe rol, în plus lipsește din țară dar spune că acesta este acolo unde se rezolvă problemele. Programul electoral include patru componente și anume: infrastructura și dezvoltarea regională, agricultura, protecția socială și sănătatea și, desigur, lupta cu corupția. Să fie acestea atribuțiile președintelui?

Interviul electoral cu Violeta Ivanov (Partidul Șor)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:24:14 0:00
Link direct

Europa Liberă: Promiteți în programul electoral patru componente: infrastructură și dezvoltare regională, agricultură, protecție socială și sănătate și lupta anticorupție. Președintele trebuie să rezolve problemele acestea, pentru că, dacă ne uităm în Constituție, acolo împuternicirile sunt altele?

Președintele trebuie să fie acea persoană care (...) să se asigure că toate deciziile (...) sunt (...) în favoarea cetățeanului.

Violeta Ivanov: „În situația când președintele este ales de popor, el trebuie să slujească poporul și, conform Constituției, președintele trebuie să fie acea persoană care să monitorizeze activitatea atât a parlamentului, cât și a guvernului, cât și a celorlalte instituții de stat ca să se asigure că toate deciziile pe care le primesc instituțiile respective sunt pentru dezvoltarea Republicii Moldova și în favoarea cetățeanului. Anume de aceea am venit și cu probleme, cu priorități foarte clare în ceea ce ține și de infrastructură, și de dezvoltarea regională, cu proiecte concrete din domeniul protecției sociale și sume concrete, care știm cum să le atingem și cel mai…”

Europa Liberă: Vă întreb și de unde bani pentru a acoperi toate aceste nevoi?

Violeta Ivanov: „Practic la 80% toate aceste măsuri deja sunt testate acolo unde avem posibilitate, mă refer aici la Orhei, unde alegătorii ne-au votat cu 83% și nu regretă deloc, deoarece Dvs....”

Europa Liberă: Nivelul local e o treaptă, nivelul național cere mult mai multe eforturi și bani.

Intenționez să introduc monopolul la comercializarea alcoolului și a tutunului...

Violeta Ivanov: „Păi desigur am testat aceste inițiative frumoase pe care dorim să le extindem pe teritoriul întregii țări și, dacă mă întrebați de unde bani pentru pensii, deoarece ați văzut că da, într-adevăr, noi promitem către 2024 pensia minimă de 5.000 de lei, promitem indemnizații la nașterea primului copil de 16.000 de lei, la nașterea celui de-al doilea copil – 24.000 de lei. Promitem că vom face tot posibilul ca statul să deschidă un cont pentru fiecare copil nou-născut unde inițial se va pune un salariu mediu, ceea ce astăzi este aproape 8.000 de lei și lunar se va vărsa pe contul respectiv câte 2%, ceea ce este peste 300 de lei, sub 400 de lei, dar în situația când voi fi președinte sunt sigură că salariul mediu va fi mai mare, în așa mod ca atunci când copilul va atinge majoratul, vârsta de 18 ani, deja să aibă un buget cu ce să se pornească în viață. Cum vom face lucrul acesta? Intenționez să introduc monopolul la comercializarea alcoolului și a tutunului, deoarece am făcut un calcul preventiv și am văzut…”

Europa Liberă: Monopolul să-l dețină statul?

Violeta Ivanov: „Monopolul de stat și, în general, statul trebuie să-l întărim atât financiar, cât și economic, deoarece practic nu prea au rămas întreprinderi de stat.”

Europa Liberă: Dar într-o economie de piață monopolul parcă nu și-ar găsi locul?

Statul trebuie să-l întărim atât financiar, cât și economic.

Violeta Ivanov: „Eu văd rezultatele clare și concrete în urma implementării acțiunilor concrete în ceea ce ține inclusiv de monopol și de instituțiile de stat. Haideți să luăm un exemplu foarte simplu – cum am reușit în Orhei să construim drumuri? S-a creat o întreprindere municipală care efectuează aceste lucrări. Deoarece ce se întâmplă astăzi? Statul împrumută bani sub procente destul de mari, vine o companie străină care implementează proiectul respectiv, își aduce cetățenii din statul de unde vine... Așa e?”

Europa Liberă: Așa-i stipulat în contract...

Violeta Ivanov: „Deci își aduce din statul de unde vine și-i asigură cu locuri de muncă bine plătite pe cei din statul respectiv, toate impozitele se duc în statul respectiv, indiferent de stat și noi rămânem și fără drumuri, și fără bani, și fără locuri de muncă ș.a.m.d.

Violeta Ivanov pledează pentru „mai mult” stat în economie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:40:59 0:00

În situația când se vor crea întreprinderi de stat și aici mă refer și la domeniul infrastructurii, și la ceea ce ține de prelucrarea și procesarea fructelor și legumelor, și multe-multe altele. Intenționez să întreprind acțiuni concrete, mai ales că am alături de mine o echipă destul de puternică, care deja a implementat mai multe proiecte al căror rezultate deja le simt oamenii, chiar în Orhei, acum în Taraclia. După ce acolo s-au construit drumurile, vin investiții, vin investitori care doresc să construiască, care doresc să investească, se deschid locuri de muncă, se suplinește bugetul local, deci lucruri reale. Eu, în general, sunt categoric contra acestor împrumuturi care se fac pe procente destul de mari și împrumuturi pe care nimeni nu le înțelege unde se duc și unde se duc banii…”

Europa Liberă: Împrumuturile care vin din exterior?

Violeta Ivanov: „Da, desigur! Chiar vreau să mă refer la câteva împrumuturi care au fost recent votate de parlament, 50 de milioane sau 55 pentru modificare sau oarecare performanțe în domeniul educației, așa și nu am mai înțeles pentru ce banii aceștia s-au luat, deoarece am vrut…”

Europa Liberă: În educație niciodată nu ajung bani.

Violeta Ivanov: „Am pus o întrebare foarte concretă: spuneți, vă rog, ce aveți de gând să faceți cu aceste resurse? Dacă îmi spuneau că să aprovizionăm toate școlile de la sate cu sanitație sau să cumpărăm mese, sau altceva, eu poate și votam, dar în situația când mi s-a spus că vom face un studiu de fezabilitate pentru ceva, este clar că nimeni nu o să știe unde se duce creditul respectiv.

De asemenea, în ceea ce ține de problema gestionării deșeurilor, eu am făcut un calcul și sunt sume uriașe care s-au dus pentru studii de fezabilitate, anumite testări și am avut chiar răbdarea ca să citesc un studiu de fezabilitate de peste 400 de pagini unde nu am văzut niciun efect economic și nu am văzut nimic, dar bani grei s-au dus. De aceea cred că noi trebuie să ne dezvoltăm, să investim în întreprinderi de stat, să suplinim bugetul statului și doar din câteva acțiuni, conform unui calcul estimativ pe care l-am făcut, noi putem să acoperim acele pensii mizere care astăzi sunt, salarii care sunt sub minimumul existenței.”

Europa Liberă: Dar în cazul acesta ce fac investitorii, mai aduc capital în Republica Moldova, dacă se încearcă să se ajungă la monopolul statului?

Violeta Ivanov: „Dar de ce să nu investească? Atunci când sunt condiții bune de dezvoltare a businessului, desigur sunt mulți doritori care vor să investească, de exemplu, în domeniul agricol. Noi ne considerăm republică agrară, avem soluri foarte bune, fertile, cu o bonitate ridicată, dar când intrați în orice supermarket vedeți pe rafturile magazinelor roșii din Turcia, castraveți de prin Olanda, usturoi de prin Polonia ș.a.m.d. și nu prea vedeți producție moldovenească, producția noastră moldovenească este pierdută pe dealuri sau noi stăm și ne închinăm la Est sau la Vest ca să ne-o cumpere.

Statul să devină principalul consumator al producției autohtone,

Ar trebui ca statul să subvenționeze această latură și statul să devină principalul consumator al producției autohtone, adică nu se reglementează atât importul, cât și exportul și politica de reglementare a prețurilor, de asemenea, trebuie aici o reformă totală.”

Europa Liberă: Dar forma de guvernare în Republica Moldova rămâne a fi cea parlamentară...

Violeta Ivanov: „Noi venim cu reforme în domeniul justiției unde venim și aici cu propuneri foarte clare, încât să le acordăm cetățenilor dreptul ca ei să-și aleagă procurorii, judecătorii, chiar instituirea Curții de jurați în acest scrutin.”

Europa Liberă: Constituția o să vreți să o modificați la mai multe capitole?

Violeta Ivanov: „Eu cred că Constituția ar trebui să fie sfântă și nu ar trebui fiecare partid care vine la guvernare să înceapă cu modificarea Constituției, eu nu susțin modificarea Constituției.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult în spațiul public că ar putea să se reconfigureze forțele politice în parlament. Sunteți deputat, există un scenariu care s-ar plămădi acum cum să fie alcătuită o nouă majoritate parlamentară, pentru că se zice că socialiștii cu deputații din fracțiunea Partidului „Șor” ar putea să adune suficiente voturi pentru a crea o nouă majoritate?

Violeta Ivanov: „Nu sunt vicepreședinte al fracțiunii și nu pot să confirm aceste zvonuri, eu nu știu de ce, dar parlamentul nu se convoacă deja o lună.”

Europa Liberă: Dar de ce nu știți de ce nu se convoacă parlamentul?

Violeta Ivanov: „Nu cunosc. Noi am avut un șir de adresări și liderul nostru, dl președinte al fracțiunii, dl Ilan Șor a venit cu o adresare în scris. Deci nu se convoacă Biroul permanent, în pofida faptului că sunt foarte multe inițiative, inițiative sociale, inițiative care…”

Europa Liberă: Cum vă explicați Dvs. neconvocarea ședințelor parlamentului?

Violeta Ivanov: „Este și o iresponsabilitate, și poate o frică oarecare, inițiativele care stau pe rafturile parlamentului din luna iunie-iulie, aici mă refer la vârsta de pensionare, inițiativă pe care deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „Șor” au înaintat-o încă la finele lunii iunie, micșorarea vârstei de pensionare, ea nici măcar nu a fost admisă ca să fie discutată și alți concurenți electorali vin acum cu inițiativele plagiate, dar nu înțeleg de ce nu le-au votat atunci când s-a propus să fie dezbătută inițiativa aceasta.

O altă inițiativă care este indemnizația unică la nașterea copilului, capitalul matern, este înregistrată în parlament de către fracțiunea noastră și iarăși o vedeți acum în campanie vociferată, dar nu înțeleg de ce nu a fost votată. Deci, chiar am fost undeva învinuiți de populism. De ce nu se convoacă? Probabil trebuie să puneți această întrebare doamnei președintă a parlamentului.”

Europa Liberă: Și totuși, admiteți că ar putea să se reconfigureze forțele și să fie o nouă majoritate parlamentară formată din deputații socialiști și cei din fracțiunea Partidului Politic „Șor”?

Violeta Ivanov: „Eu nu știu cu cine noi am putea, în principiu, noi avem o agendă foarte clar definită și noi vom fi foarte fericiți dacă cei din Partidul Socialiștilor sau de la ACUM, sau de la PAS vor vota, sau de la „Pro Moldova” vor vota inițiativele noastre.”

Europa Liberă: Eu vorbesc de constituirea unei noi majorități în parlament.

Nu văd cum ar fi posibil de constituit o nouă majoritate în parlament.

Violeta Ivanov: „Nu văd cum ar fi posibil de constituit o nouă majoritate în parlament atâta timp cât inițiativele bune care sunt așteptate de către cetățeni nu se votează. De ce constituire de majoritate putem vorbi dacă 20 de inițiative așteptate de cetățeni nu sunt susținute, nici măcar nu au fost admise ca să fie votate?”

Europa Liberă: Și să admitem că socialiștii zic că susțin aceste inițiative pe care le aveți Dvs. acolo pe policioară...

Violeta Ivanov: „Susținerea inițiativelor, aceasta nu înseamnă crearea unei alianțe, aceasta înseamnă că probabil vor fi conștienți că mai ales acum în urma întâlnirilor cu alegătorii care probabil admit că le au, înțeleg că ele sunt într-adevăr foarte utile și le vor vota, noi vom fi foarte fericiți.”

Europa Liberă: Guvernul Chicu ar trebui să-și continue mandatul?

Violeta Ivanov: „Noi chiar am votat moțiunea. Nu știu dacă aș mai putea spune ceva la acest capitol, ne-am pronunțat practic pe toate compartimentele de ce am votat atunci, fiindcă într-adevăr dezastrul în care se află Republica Moldova astăzi și din punct de vedere economic, și această criză pandemică vedeți cât de slab a fost gestionată, monitorizată, încât situația a ieșit de sub control și nu se cunosc consecințele.”

Europa Liberă: Atunci aproape că s-ar fi adunat voturi suficiente, dar subit doi deputați de la Dvs. din fracțiune au fost confirmați pozitiv.

Violeta Ivanov: „Nu, eu nu cred. Da, s-au îmbolnăvit, am avut doi colegi care s-au îmbolnăvit de COVID, dar nu înțeleg de ce s-a convocat atunci ședința, deoarece altă dată când au fost bolnavi alți deputați din Partidul Socialiștilor sau din altă fracțiune parlamentul a fost închis două săptămâni sau chiar mai bine, dar în situația când au fost doi deputați din partea fracțiunii parlamentare a Partidului Politic „Șor” s-a considerat că este totul OK și s-a desfășurat acea ședință de zece sau nu mai țin minte câte ore.”

Europa Liberă: Alegerile vor avea loc în condiții dificile, pe timp de pandemie de COVID-19, Dvs. continuați să vă întâlniți cu alegătorii. Apropo, dacă e să concluzionați, ce ne puteți spune despre felul cum este gestionată criza sanitară în Republica Moldova?

Violeta Ivanov: „Referitor la criza sanitară, probabil ați văzut Hramul orașului cum a fost sărbătorit și cum au participat activ autoritățile și ce exemplu au dat societății întregi. Este un lucru care ne pune în gardă pe toți, dar, într-adevăr, acesta este un impediment, dar la toate întrevederile solicit ca toți cetățenii să poarte mască, ca să fie dezinfectant și toate ședințele au loc în spații deschise.”

Europa Liberă: N-ați rezolvat problema deblocării contului?

Nu am acces nici eu, nici partidul, conturile ne sunt blocate, cu încălcarea gravă a legislației naționale și chiar a Constituției.

Violeta Ivanov: „Un caz fără precedent, aș considera în general în Republica Moldova. Faptul că eu astăzi, candidatul la funcția de președinte înregistrat oficial și Partidul „Șor”, nu am acces nici eu, nici partidul, conturile ne sunt blocate, cu încălcarea gravă a legislației naționale și chiar a Constituției, statul nu se implică absolut deloc în soluționarea acestei probleme.”

Europa Liberă: Dar Dvs. aveți o decizie a...

Violeta Ivanov: „...instanțelor de judecată care obligă banca să ne deschidă contul. Banca Națională, cea care monitorizează și gestionează tot procesul spune că ea nu are dreptul să oblige celelalte bănci ca ele să respecte decizia de judecată. Noi ne-am adresat la CEC, deci, ei abia după ce colegii mei au ieșit într-un briefing și au anunțat despre această problemă, s-au adresat la bancă, iată așa un ping-pong.

Până astăzi nu este soluționată problema, cel mai grav este că ar putea crea un precedent nu numai cu partidul pe care-l reprezint eu, dar cu orice alt partid și la orice alte alegeri, e anticonstituțional.”

Europa Liberă: Dar dacă nu aveți cont, cum gestionați banii pentru electorală?

Violeta Ivanov: „Avem foarte mulți susținători care doresc schimbarea în Republica Moldova, care doresc ca lucrurile bune pe care le-a făcut deja echipa care-mi este alături să se extindă pe întreg teritoriul țării și donațiile pot fi făcute nu doar în bani, dar și în bunuri, ceea ce ține de ziare, arenda billboard-urilor și multe altele și deocamdată ne descurcăm, suntem foarte transparenți, toate dările de seamă le puteți vedea pe site-ul Comisiei Electorale Centrale.”

Europa Liberă: Pentru billboard-uri cât ați cheltuit?

Violeta Ivanov: „Eu nu pot să vă spun, deoarece este departamentul care se ocupă cu aceste probleme.”

Europa Liberă: Votul din Transnistria, aveți de gând să ajungeți la alegătorul din partea stângă a Nistrului?

Violeta Ivanov: „Statul trebuie să ofere fiecărui cetățean dreptul de a se pronunța. Referitor la faptul cum trebuie și câte secții de votare, și unde fac această votare…”

Europa Liberă: Sunt 42 de secții de votare deschise de CEC.

Violeta Ivanov: „În situația cu Transnistria eu mi-aș dori foarte mult ca și cetățenii de acolo să aibă dreptul să se expună, deoarece îmi doresc foarte mult o țară reintegrată și am de gând să creez, în primul rând, aici condiții bune de trai în așa mod ca să dispară aceste posturi automat atunci când cetățenii din cealaltă parte a Nistrului vor vedea cât e de bine în partea aceasta.”

Europa Liberă: Ce statut ar merita regiunea transnistreană?

Noi am putea dezvolta un statut similar cu Găgăuzia.

Violeta Ivanov: „Noi am putea dezvolta un statut similar cu Găgăuzia, am putea discuta, am putea dezvolta chiar așa o formă de reintegrare, deoarece sunt și comisii chiar și la nivel de parlament, și la nivel de guvern cu participarea partenerilor de dezvoltare, diferitelor instituții internaționale unde se discută cum am putea să soluționăm conflictul respectiv, dar eu mi-aș dori foarte mult, mai ales ținând cont de faptul că bunica mea a trăit acolo și acolo a rămas și o căsuță pe malul Nistrului unde noi, nepoții, toți nepoții veneam.”

Europa Liberă: În ce localitate?

Violeta Ivanov: „În Grigoriopol, Delacău, mergeam la mormântul bunicii și deja de mulți ani nu pot să merg încolo. Deci, aici încă mai este o chestiune la mijloc pe care o cunoaște toată lumea, acele scheme care sunt, chiar le-aș considera destul de dubioase, care îi aranjează și pe cei de la Chișinău, și pe cei de la Tiraspol. Păi iată atunci când aceste scheme vor fi tăiate, rupte, eu cred că situația mai repede o să se soluționeze.”

Europa Liberă: Unde ați întreprinde prima vizită în caz că câștigați mandatul?

Violeta Ivanov: „Primele vizite vor fi în nordul țării, în sudul țării...”

Europa Liberă: Pe interior, dar în exterior?

Violeta Ivanov: „Mai întâi cred că vom începe cu vecinii noștri.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că a fost înghețat dialogul la nivel înalt între Chișinău și Kiev, între Chișinău și București?

Violeta Ivanov: „Îmi pare foarte rău, din cauza lipsei negocierilor, eu am de gând să duc un dialog sănătos atât cu vecinii noștri, și cu România, și cu Ucraina, un dialog sănătos cu Federația Rusă, deoarece avem foarte mulți cetățeni care locuiesc acolo, care muncesc acolo și absolut deloc nu ne pasă de soarta lor și consider că trebuie să avem un dialog bun, un dialog sănătos cu partenerii de dezvoltare, cu țările din Uniunea Europeană.

Principalul este nu să faci relații bune cu Estul contra Vestului și cu Vestul contra Estului.

Principalul este nu să faci relații bune cu Estul contra Vestului și cu Vestul contra Estului. Vedeți care sunt consecințele acestei geopolitici, să spun, nesănătoase, vedeți ce se întâmplă în regiune? Eu mi-aș dori un dialog cu toate țările în favoarea și pentru dezvoltarea statului Republica Moldova și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Republica Moldova are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, și-a asumat și angajamente ca să fie promovate reformele. O să continuați acest lucru?

Violeta Ivanov: „Da, desigur, trebuie de promovat și de implementat reforme, doar că trebuie foarte minuțios de văzut cum implementăm aceste reforme.”

Europa Liberă: Cine este concurentul de temut pentru Violeta Ivanov?

Violeta Ivanov: „Poate nu este modest din partea mea, dar nu văd care concurent ar fi de temut pentru mine, fiecare are programul său, eu nu atac pe nimeni, nici nu laud, că nu am de ce să laud. Cetățeanul singur trebuie să decidă care program și care concurent electoral deja a fost și a avut posibilitatea să se manifeste într-o funcție sau alta și vede care este rezultatul acestor manifestări. Principalul meu concurent eu cred că este sărăcia la care a ajuns Republica Moldova, dezastrul în care ne aflăm acum atât economic, cât și social, acele pensii mizere care sunt astăzi.

Până acum am vizitat deja 25 de raioane, am zilnic câte opt, zece, chiar și 12 întrevederi cu cetățenii și vreau să vă spun că este o diferență foarte mare de la ceea ce era cu câțiva ani în urmă, deoarece pe cetățean deja nu-l mai interesează geopoliticul, cetățenii s-au săturat că timp de aproape 30 de ani i-au divizat în „ai noștri” și „ai voștri”, ei vor o bucată de pâine pe masă, ei vor ca copiii lor să meargă la grădiniță în sat, la școală în sat, un loc de muncă bine plătit și lucruri reale în țara lor.”

Europa Liberă: Dar în campanie electorală foarte mulți cetățeni întreabă concurenții direct sau indirect: cu ce ați venit la noi? Pe cei săraci îi poți cumpăra cu pomeni electorale?

Violeta Ivanov: „Tot timpul le răspund cetățenilor că am venit cu un program realizabil, mergeți în peste 60 de localități unde deja avem posibilitatea să ne manifestăm, deoarece sunt primarii noștri și vedeți ce lucruri concrete s-au făcut și dacă dvs. doriți să trăiți mai bine, să trăiți așa ca cei din Taraclia, ca cei din Orhei, să aveți aceleași condiții, copiii dvs. să meargă la grădinițe așa cum sunt acolo unde ne-au votat masiv, atunci ne susțineți. În caz contrar, dacă doriți să prelungiți așa cum este, nu aveți decât, doar că eu rog cetățenii să înțeleagă foarte bine că puterea în mâinile cetățeanului se află un timp foarte-foarte scurt, atât timp cât ia buletinul de pe masa de vot și se duce la urna de vot, dacă i-a dat drumul, deja patru ani se gândește: Doamne, ce am făcut!

Europa Liberă: Contracandidații Dvs. au spus, inclusiv aici, în studioul Europei Libere, că în anumite localități împart ziare și în ziar e pusă 100-200 de lei pentru alegător din partea partidului Dvs.

Violeta Ivanov: „Nu știu, poate... Păi și eu pot să spun multe, dar dumnealui sau dumneaei care a fost, a venit cu un ziar cu 100 de lei să vă arate că acest lucru este, aceste sunt niște lucruri așa…”

Europa Liberă: Analiștii, observatorii spun că Violeta Ivanov ar putea în turul doi să cheme lumea să voteze pentru un anumit candidat. Dvs. știți pentru cine ați putea să dați voturile în caz că nu ajungeți, pentru că sondajele nu vă arată printre primii doi câștigători?

Violeta Ivanov: „Eu cred că testul cel mai bun pentru sondaje vor fi alegerile. Eu personal nu cred în aceste sondaje, deoarece mă întâlnesc zilnic cu sute de cetățeni, mă uit în ochii lor, văd problemele pe care le abordează și chiar mi-i foarte straniu de ce au apărut aceste sondaje.

Cinstit să vă spun, îmi pare rău, dar undeva mă gândesc că ele sunt impuse poate din exterior, impuse poate din interior în așa mod ca cetățenilor să li se creeze o impresie că sunt doar doi candidați – unul de dreapta și unul de stânga.

Ar fi foarte periculos dacă ar fi și acesta un joc geopolitic, deoarece cunoașteți care sunt consecințele, în regiune mă refer, la aceste lupte. Eu văd cu totul alt tablou și testul pentru sondaje va fi destul de puternic.”

Europa Liberă: Nu ne spuneți pentru cine ați vota în turul doi?

Violeta Ivanov: „Dar eu m-am lansat în această campanie nu pentru a bifa că m-am lansat, după 30 de ani de activitate, după studiile pe care le am atât în Uniunea Sovietică, cât și în Uniunea Europeană, după ce am făcut doctoratul într-un domeniu foarte necesar agriculturii a fost pentru mine o decizie foarte complicată, și pentru mine, și pentru familia mea, și m-am lansat în această campanie alături de o echipă puternică cu care sunt sigură că voi ajunge în turul doi…”

Europa Liberă: Dar o să acceptați și înfrângerea?

Violeta Ivanov: „Ce înseamnă „o să acceptați înfrângerea”? O să vedem, foarte mult vreau ca votul să fie democrat și să fie cinstit, indiferent care va fi rezultatul. Este măria sa alegătorul care alege.”

Europa Liberă: Cât de frecvent măria sa alegătorul vă întreabă unde este Ilan Șor și ce-i răspundeți?

Violeta Ivanov: „Le spun că Ilan Șor este acolo unde se dezvoltă probleme de infrastructură, unde se construiesc drumuri, iluminat stradal...”

Europa Liberă: Fizic unde este?

Violeta Ivanov: „…unde se fac grădinițe, terenuri de joacă, acolo este Ilan Șor, unde se fac lucruri concrete, nu unde se dezbat de dimineață până seara probleme care deja, știți, în teritoriu îmi spun cetățenii că noi deja ne-am săturat să ne uităm la politicieni care de dimineață până seara se sfădesc și, cu părere de rău, nu la nivel de idei, dar la alt nivel care nu-i acceptabil.”

Europa Liberă: Ilan Șor are mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în legislativ el nu apare...

Violeta Ivanov: „O să-l invitați pe d-lui și o să discutați...”

Europa Liberă: Acesta e răspunsul pe care-l auzim a doua oară aici, în studioul Europei Libere de la Chișinău de la Dvs., l-am auzit și de la dna Tauber. Ce nu vă doriți să se întâmple în această campanie electorală?

Violeta Ivanov: „Nu doresc să se întâmple ceea ce se întâmplă în alte țări din regiune. Îmi iubesc prea mult țara ca să nu mă gândesc la așa ceva.”

Europa Liberă: Aveți îngrijorarea că pot fi fraudate alegerile?

Eu nu vreau să vorbesc de fraudarea alegerilor.

Violeta Ivanov: „Eu nu vreau să vorbesc de fraudarea alegerilor, am semnat și un cod de etică. Eu, semnând codul respectiv de etică, care a fost elaborat de Comisia Electorală Centrală, nu vreau să fac unele presupuneri, am spus ceea ce mă doare foarte mult – condițiile inegale în care sunt puse partidele și candidații.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG