Linkuri accesibilitate

Vasile Mârzenco: „O să stăm în stradă până când putem să le dăruim tractoarele, să se ducă ei să lucreze pământurile”


Vasile Mârzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor
Vasile Mârzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor

200 de tractoare staționează la intrările în orașului Chișinău.

Agricultorii vor continua miercuri acțiunile de protest împotriva majorării TVA. Totodată, ei solicită compensațiile promise pentru culturile din grupa a doua, afectate de secetă. Președintele Federației Naționale a Fermierilor Vasile Mârzenco a declarat Europei Libere că protestatarii vor insista să discute cu premierul dar și cu deputații despre revendicările lor.

Vasile Mârzenco: Agricultorii nu vor avea în primăvară cu ce ieși în câmp
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:55 0:00
Link direct

Europa Liberă: Agricultorii vor să protesteze, pentru că ei staționează cu tehnica agricolă la intrarea în Chișinău și spun că se pornesc spre Piața Marii Adunări Naționale? De ce această revoltă a agricultorilor?

Vasile Mârzenco: „Miercuri, la ora 11, prima coloană pornește, pe urmă - a doua, mai pe urmă - a treia, și nu ne pornim toți odată, ca să nu blocăm transportul în oraș. Am coordonat această acțiune cu Inspectoratul Național de Securitate Publică și noi ne-am angajat să acționăm astfel încât să nu creăm incomodități, iar circulația internă în oraș să nu fie deranjată, să nu fie afectată în niciun fel. Am hotărât să protestăm în Piața Marii Adunări Naționale, deoarece noi ne-am adresat cu o solicitare dlui prim-ministru, ministrului agriculturii să avem o întrevedere cu ei și să le explicăm încă o dată situația în care ne aflăm, că nu credem că ei nu înțeleg, poate că ei și înțeleg, dar, nu știu de ce, cel puțin nu se întâlnesc cu noi, să ne explice care sunt posibilitățile. Și, totodată, noi avem propuneri cum am putea să descărcăm puțin această nervozitate a agricultorilor.”

Europa Liberă: Aveți câteva revendicări. Printre acestea, cereți să fie menținut TVA de 8%, cereți să fie creat un mecanism de restituire a accizelor la motorină și oferirea compensațiilor de 3.000 de lei la hectar pentru grupa a doua de culturi agricole.

Vasile Mârzenco: „Da...”

Europa Liberă: Aceste revendicări sunt cunoscute.

Vasile Mârzenco: „Dar răspunsul din partea autorităților pentru soluționarea lor lipsește, cu mare greu am reușit să convingem deputații din parlament din fracțiunea socialiștilor să se întâlnească cu noi. Ei se ghidează de unele obiective politice ale cuiva, și nu de problemele cu care ne confruntăm noi și de interesul ca să sprijinim sectorul agricol, ca el să-și poată reveni, fiindcă noi am intrat într-o stare nu de amorțire, dar aproape lamentabilă după seceta din anul acesta. Noi, cei care am suferit în urma secetei, nu vom avea în primăvară cu ce ieși în câmp și asta pe noi nu că ne îngrijorează, dar nici măcar nu ne putem imagina cum se va întâmpla asta.”

Europa Liberă: Cunoașteți și răspunsul premierului, și răspunsul altor autorități, care au spus că au făcut tot ce le stă în puteri să vină în ajutorarea celor care au avut de suferit de pe urma secetei?

Vasile Mârzenco: „Ei nu trebuie să spună că au făcut tot ce le-a stat în puteri, dar trebuie să spună altfel, că noi nu suntem în stare să soluționăm problemele grave cu care se confruntă sectorul agricol. Cine poate să fie de acord cu politica lor după un an așa de greu și știind situația în care se găsesc majoritatea absolută a fermierilor, să purceadă la majorarea taxei pe valoarea adăugată la producția agricolă? Și ei caută să ne demonstreze că albul este negru, iar Ministerul Finanțelor ne spune că asta este în beneficiul agricultorilor?

Tractoare la intrarea în Chișinău
Tractoare la intrarea în Chișinău

Asta este în beneficiul exportatorilor monopoliști, importatorilor monopoliști și industriei de procesare. Și noi nu spunem că nu trebuie sprijinite și aceste categorii de antreprenori care sunt pe lanțul nostru valoric, dar nu ne defavorizați pe noi, nu ne păgubiți pe noi, sprijinindu-i pe dânșii. Și noi avem propunerea: poate să fie și 20 la sută TVA-ul și ar fi mai bine să fie 20 la sută pe linie TVA-ul, pentru toți, dar pentru agricultori TVA-ul să rămână în contul lor, așa cum este în Ucraina, care ne invadează pe noi cu produsele sale.”

Europa Liberă: Știți că a existat și o inițiativă bună, ca 50 la sută din producția de pe tejghelele magazinelor să fie producție autohtonă?

Vasile Mârzenco: „Eu nu vreau să zic că această decizie nu este favorabilă pentru agricultori, dar cine va controla rafturile supermarketurilor? Și asta din punct de vedere cantitativ pe raft trebuie să se afle 50 la sută din producție, poate 70 la sută din lungimea raftului să fie ocupată de producție autohtonă, dar dacă din punctul de vedere al prețului producția noastră nu este competitivă cu cea din Ucraina sau din altă parte pusă pe un sfert de raft, o să se vândă acea străină. Încercăm și noi să facem fel de fel de tentative, dar nu aceasta-i calea cea justă prin care noi putem să supraviețuim și să ne dezvoltăm în continuare în acest domeniu.”

Europa Liberă: Autoritățile mai spun că și dvs. ați fi excesiv de politizați, pentru că ați fi de partea opoziției parlamentare, ați participat împreună la protestele din 6 decembrie în Piața Marii Adunări Naționale...

Vasile Mârzenco: „Eu întotdeauna am participat la proteste și întotdeauna am vorbit deschis și asta-i nu-i politica ceea pe care ei vor să ne-o bage pe gât, așa, și să facă agiotaj în societate, că, chipurile, noi suntem politizați. Dar faptul că noi, agricultorii, falimentăm unul după altul ori vom falimenta în curând în masă – asta-i politică? Dacă noi vrem să lucrăm la noi acasă, vrem să ne prelucrăm terenurile, vrem să producem, vrem să dăm locuri de muncă, da, îi politică, îi politică economică și socială, dar a lor e politică murdară, care poluează mințile oamenilor cu diferite minciuni, chestii și scornituri.”

Europa Liberă: Apropo, dvs. solicitați compensații promise pentru culturile din grupa a doua compromise de secetă?

Vasile Mârzenco: „Cheltuielile la un hectar de porumb sunt în jur de 6-7 mii de lei. Am cheltuit 6 mii de lei la un hectar de porumb și ei ne propun compensație 113 lei, dacă împărțim 60 de milioane de lei la 530 de mii de hectare de terenuri agricole afectate de secetă. Nu vor depune toți cereri, n-au să dea compensații, am înțeles de la AIPA, persoanelor fizice, lasă în jumătate să se micșoreze suprafața aceasta care va fi subvenționată, să fie 200-250 de lei pentru un hectar, dar 250 de lei față de 6 mii de lei este diferență? Acele 6 mii de lei pe care eu le-am cheltuit la hectarul de porumb sunt datorii pe care le am credite față de bănci, față de furnizori de îngrășăminte, pesticide și tot ceea ce am introdus în hectarul acesta. Și cine mie în primăvară o să-mi mai dea credit, dacă eu n-am întors creditul de anul acesta? Cine în primăvară o să-mi dea mie în avans îngrășăminte, pesticide, semințe, motorină ș.a.m.d.?”

Europa Liberă: Deci, pe moment, mai multe tractoare staționează la intrările în Chișinău...

Vasile Mârzenco: „Toate tractoarele care staționează la marginea Chișinăului, începând cu ora 11, le aducem în Piața Marii Adunări Naționale.”

Europa Liberă: Câte tractoare sunt?

Vasile Mârzenco: „În jur de 200 de tractoare.”

Europa Liberă: Altă dată vi s-a făcut observație că cu acea motorină care a fost cheltuită sau se cheltuiește pentru a ajunge în Piața Marii Adunări Naționale mai bine s-ar fi prelucrat terenurile agricole.

Vasile Mârzenco: „Asta spun oamenii care sunt limitați în gândire și nu cunosc nici situația agricultorului și nici nu cunosc ce înseamnă motorină, câtă motorină se cheltuiește ca să vii, să zicem, de la Căușeni la Chișinău și câtă motorină se cheltuiește ca să ari un hectar de teren sau să semeni un hectar de porumb, de floarea-soarelui sau de grâu. Noi, având milioane de lei datorii, dacă vom mai cheltui încă vreo câteva mii de lei în plus, ori cu ele, ori fără ele situația nu se schimbă. Noi vrem să schimbăm politica și atitudinea statului față de sectorul agricol.”

Europa Liberă: Dar se pare că timpul nu e potrivit când ați ales să protestați, pentru că e un început de criză politică, cunoașteți că și în parlament lucrurile nu stau chiar bine...

Vasile Mârzenco: „La noi a fost criză politică timp de 30 de ani, fiindcă întotdeauna au fost probleme și întotdeauna am fost trași pe sfoară. Aceea e tot politică când mințim poporul și mințim agricultorii, consumatorii și pensionarii – asta-i politica lor. Și nu numai a celor care sunt azi, să nu creadă că numai a lor, ci a tuturor celor care au fost până acum, toată tagma asta.”

Europa Liberă: Dar vi se sugerează să nu uitați că există pensionari, adică vârstnicii care trebuie să ridice pensii, medicii care în aceste condiții de pandemie de COVID-19 luptă și ei pentru a salva viața celor infectați, profesorii care au lecțiile online...

Vasile Mârzenco: „Și noi ce, le încurcăm să plătească pensii?”

Europa Liberă: Ei spun că nu au bani suficienți.

Vasile Mârzenco: „Dar de ce nu au bani? Unde-s banii care au fost furați și în 6 ani de zile n-au întors un leu din 30 de milioane de lei furați? Asta-i numai ceea ce știm, dar cât nu știm, cât s-a furat?”

Europa Liberă: Din care bani, din miliard...

Vasile Mârzenco: „Din miliardul furat, din miliardul furat! Noi zicem așa, convențional, miliardul furat, dar cine știe încă câte miliarde au fost furate și noi suntem îndrumați și învățați din Israel cum să ne gestionăm chestiunile, problemele în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Deci, Dvs. ziceți că deplasarea în centrul capitalei este organizată inclusiv de Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General de Poliție?

Vasile Mârzenco: „Da, noi ne-am adresat la inspectorat să ne acorde asistență pentru a traversa aceste străzi, drumuri de la marginea orașului până în Piață, ca să nu creăm ambuteiaje, să nu creăm accidente ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Și ce v-au spus cei care asigură ordinea publică?

Vasile Mârzenco: „Ei au încercat să ne convingă că nu trebuie, că nu ar fi bine, dar până la urmă, când am început să le explicăm care-i situația, dacă le mai vorbeam vreo 5 minute, aveau să înceapă a plânge acolo...”

Europa Liberă: Aveți consimțământul că ei vor fi...

Vasile Mârzenco: „Dar nu că..., ei sunt datori să accepte de-acum. Ei au văzut că noi nu dăm înapoi și noi nu venim cu gânduri rele, să facem stricăciuni, să facem nu știu ce... O să ne ducem de acolo atunci când au să vină și au să vorbească cu noi deschis, sincer, că dacă nu sunt bani acum pot să planifice bugetul în deficit și, cel puțin, să ne spună că au să fie bani peste un an, peste jumătate de an și noi lucrul acesta să-l spunem la bănci, și ei tot să intervină ca să convingă sectorul bancar, furnizorii noștri să aibă răbdare și să ne aștepte ca noi să ne revenim, să primim aceste compensații și să le direcționăm direct către compensarea datoriilor pe care le avem față de creditori.”

Europa Liberă: Dar la nivel național toți agricultorii au de suferit sau totuși sunteți împărțiți în două tabere – cei care protestați și cei care nu protestează?

Sunt o parte cărora le este bine așa, în dezordinea aceasta

Vasile Mârzenco: „Sunt o parte care nu protestează. Acei care au mii de hectare și au înșfăcat milioane sau zeci de milioane de lei subvenții de la stat până acum, lor nu le este a protesta; sunt o parte cărora le este bine așa, știți, în dezordinea aceasta, cei care comunică direct cu prim-ministrul, cu președintele țării, cu ministrul agriculturii, poate, cu deputați care le lobează interesele în instituțiile statului...”

Europa Liberă: Și dvs. o să insistați să vă întâlniți cu premierul, cu deputații?

Vasile Mârzenco: „Cu toți insistăm să ne întâlnim, să ne expunem situația noastră dureroasă și să-i vedem ce reacție au să aibă ei. Eu am rămas plăcut surprins de conducerea Inspectoratului Național de Securitate Publică. Când au văzut cât de mare ne este nouă obida pe care am colectat-o în perioada asta din vară și până acum de la autorități, ei ne-au sfătuit, ne-au consultat cum să ne organizăm astfel încât să nu perturbăm mișcarea, să ne comportăm frumos, să răspundem frumos la observațiile pe care ei au să ni le facă și chiar ale cetățenilor, fiindcă și participanți la trafic eu știu că au să fie mulți nemulțumiți. Și eu sunt unul din aceia când stai și te grăbești, iar în față îți stă o coloană de mașini, de tehnică care nu îți permite ca tu să ajungi la locul destinat atunci când ți-ai planificat, dar trebuie să avem răbdare, să ne tolerăm unii pe alții și să acționăm împreună pentru a soluționa problemele care sunt.”

Europa Liberă: Dar eu îmi amintesc că Dvs. ați mai discutat cu premierul Ion Chicu, cu alți reprezentanți ai guvernării nu demult, în vară.

Vasile Mârzenco: „Eu am aproape toată convingerea că ei nu vorbesc cu capul lor, nici ministrul agriculturii, nici prim-ministrul și nici alți miniștri și majoritatea absolută a funcționarilor de stat de care depinde soluționarea multor probleme. Ei slujesc unor interese politice străine interesului nostru național și, în cazul nostru, al fermierilor, al agriculturii. Ce înseamnă ministrul agriculturii să se scape cu vorba că acolo sunt beți, că nu știu ce, să bage intrigă între noi și pensionari, medici, pedagogi, că noi vrem subvenții? Noi le spunem: dacă nu puteți guverna și să asigurați buna funcționare a statului, nu aveți decât să vă strângeți ce aveți acolo și să dați locul la alții! Și dacă vor veni alții și vor fi tot așa, să se ducă și aceia, că ajunge 30 de ani de zile să fim duși de nas ba cu una, ba cu alta, iar ei să-și construiască vile prin Elveția și dracu’ știe pe unde; copiii lor învață aproape toți peste hotare, dar noi nu putem nici în sat într-un gimnaziu sau liceu să învețe copiii normal.”

Europa Liberă: Da, necazul e mare...

Vasile Mârzenco: „E din cale afară de mare, de-acum e peste măsură de mare, te presează și te face să mergi până la capăt cu riscul că orișice poate să se întâmple. Dacă ei vor avea în cap și vor servi un individ sau câțiva indivizi care urzesc să stârnească în Republica Moldova nevoia cea mare, n-au decât s-o facă, dar consecințele tot ei au să le corecteze la urmă, pentru că oricum dreptatea o să iasă la suprafață, mai devreme sau mai târziu.”

Europa Liberă: Și cât timp sunteți dispuși să rămâneți în Piață?

Vasile Mârzenco: „Ne întâlnim cu Comisia parlamentară pentru agricultură și o să vedem ce răspuns o să avem. Săptămâna acesta nu cred, dar săptămâna viitoare, nu știu când o să aibă loc ședința parlamentului, să revadă, poate întoarce bugetul înapoi zilele acestea în guvern să-l revadă, să ia în vedere unele propuneri de-ale noastre, dar dacă nu, o să stăm în stradă până când putem să le dăruim tractoarele, ca să se ducă ei să lucreze pământurile atunci.”

XS
SM
MD
LG