Aflaţi de pe portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigaţii Jurnalistice că autoritățile insistă pe depersonalizarea hotărârilor judecătoreşti, dar le propun jurnaliştilor şi altor categorii de profesioniști o soluţie: accesarea documentelor într-un registru separat, cu acte nedepersonalizate. Înainte ca să aibă acces la această bază de date, aceştia vor trebui să probeze interesul şi apoi, de fiecare dată, să introducă o adresă de e-mail şi o parolă. Unii jurişti sugerează că propunerea este riscantă pentru că, de exemplu, în cazul jurnaliştilor le-ar putea fi monitorizată activitatea. Experţii propun să fie preluată practica CEDO, adică persoana care a ajuns în instanţa de judecată să fie cea care solicită sau nu depersonalizarea hotărârii în care este vizată. O altă soluţie ar fi ca, din oficiu, angajaţii judecătoriilor să nu lase publice în documente date personale precum adrese sau IDNP-uri, cu excepţia numelor şi prenumelor. Subiectul a fost discutat la şedinţa Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie, în contextul elaborării unui nou regulament privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești.
La rubrica “Dosare de corupţie” citiţi că Vladimir Molojen, fostul ministru al Dezvoltării Informaționale în perioada 2005-2008, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea Supemă de Justiție. Molojen a fost pus sub acuzare pentru abuz de putere soldat cu urmări grave și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave. Pe portalul Anticoruptie.md găsiţi şi o anchetă la acest subiect.