Am chemat un taxi şi am urcat în el şi… am avut o uşoară decepţie. Taximetristul nu avea mască de protecţie. Eu aveam, pe cînd el nu avea. Dar decepţia mea uşoară avea să se transforme în curînd într-o decepţie foarte mare.
Rugămintea mea, aceea ca el să-şi pună o mască, l-a cam iritat pe şofer şi l-a împins spre nişte reflecţii ciudate, din care reieşea că virusul acesta nu e foarte periculos, că e un soi de conspiraţie mondială, că el e sănătos şi nu e obligat să poarte mască. Fireşte, m-am simţit expus pericolului, am încercat să-i explic omului că lucrurile nu trebuie tratate cu frivolitate şi i-am cerut să-şi pună mască. Cu greu, am reuşit să-l conving după o vreme, dar nu a renunţat la ideea că el are dreptate.
Decepţia mea a fost atît de cruntă, încît i-am spus că nu-l mai chemam dacă ştiam că nu poartă mască. Iar răspunsul omului e de reţinut: „Dacă ştiam că vrei să port mască, nu mai veneam!”
Vasăzică, guvernanţii ne asigură că în locurile publice, în spaţiile închise, lumea e obligată să poarte măşti, dar în realitate fiecare face ce-i doreşte muşchiul. În taxiul în care urc, şoferul n-o are şi încearcă să mă convingă că totul e OK, în frizeria în care mă duc să mă tund, unii au mască, alţii n-o au. Şi atunci îmi trece prin minte iată ce. Nu cumva această delăsare e şi opera indiferenţei şi şovăielilor autorităţilor? Sau important e numai un lucru, să se mişte economia?
