Linkuri accesibilitate

Un avocat, un comentator politic și o profesoară – alți trei pretendenți la Primăria Chișinău


De la stânga la dreapta: Roman Mihăeș, Cristina Vulpe, Ștefan Gligor, candidați la funcția de primar al mun. Chișinău
De la stânga la dreapta: Roman Mihăeș, Cristina Vulpe, Ștefan Gligor, candidați la funcția de primar al mun. Chișinău

Partidul Schimbării a anunțat că l-a desemnat pe avocatul Ștefan Gligor, liderul formațiunii, candidat la postul de primar al Chișinăului, Partidul Național Liberal (PNL) – pe comentatorul politic Roman Mihăeș, iar Partidul „Șansă” – pe Cristina Vulpe.

Candidatura avocatului Ștefan Gligor a fost desemnată la congresul extraordinar de sâmbătă al Partidului Schimbării. Formațiunea a mai spus că va avea 75 de candidați la primăriile de toate nivelurile, inclusiv pentru suburbii ale Capitalei.

Comentatorul politic Roman Mihăeș va fi candidatul PNL, potrivit unei decizii luate sâmbătă la conferința Organizației Chișinău a formațiunii.

Duminică, în cadrul unui eveniment, organizat cu fast în centrul Capitalei de Partidul „Șansă”, a fost anunțată candidatura profesoarei Cristina Vulpe la Primăria Chișinău. Ea a spus, între altele, în discursul său, că l-a învățat limba română pe Ilan Șor. Partidul „Șansă”, formațiune asociată cu oligarhul Ilan Șor, i-a prezentat și pe candidații pentru suburbiile Chișinăului și Consiliul Municipal Chișinău.

Mai bine de 20 de persoane și-au anunțat până acum intenția de a candida la funcția de edil al Chișinăului. Primii câțiva candidați deja și-au depus dosarele la autoritatea electorală pentru a fi înregistrați.

Alegerile locale generale vor avea loc în R. Moldova la 5 noiembrie și vor costa în jur de 180 de milioane de lei.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

XS
SM
MD
LG