Născută la 27 iulie 1978, la Dondușeni. A studiat regie de film la AMTAP, anterior a făcut Colegiul Pedagogic, învățământ primar. De câțiva ani îmbină armonios arta imaginii, regia de film și jurnalismul video. Produce Camerawoman la TV8, dar este implicată și în alte proiecte civice. Împreună cu Andrei Captarenco realizează serialul documentar „Dincolo de Nistru”, aducând în prim plan viața oamenilor din zona de securitate. Actualmente este corespondent de război, de mai mult timp aflându-se în Ucraina.
Luni
Războiul m-a prins în Odesa, la ora 6:00 dimineața, când a sunat telefonul. Era Andrei Captarenco din Mariupol. Mi-a zis: „Trebuie să ieși de acolo, vor fi bombardamente curând. La noi au început deja.” Mi-am strâns lucrurile și am ieșit să vedem ce se întâmplă. Deși soarele era abia la răsărit, în oraș a pornit o forfotă neobișnuită. Oamenii au început să facă cozi la magazine, la bănci, la benzinării. Nu i-am văzut speriați, doar triști și resemnați. Știau că va veni ziua asta, că acest război era inevitabil, atâta timp cât liderul de la Kremlin are toate semnele unui om avid de putere.
Marți
Noaptea am ajuns la Kiev, iar dimineața ne-am trezit la ora 07:15 de sunetul alarmelor și vocea din difuzor care anunța pericol de bombardamente. Ne-am evacuat în cinci minute din hotelul în care ne oprisem și am pornit la drum. Kievul arăta mai pustiu ca niciodată. Atât de sumbru nu l-am mai văzut. Noaptea am auzit explozii și am aflat că au nimerit în niște blocuri de locuit, la 15 km de centrul orașului. Imaginea de la fața locului arăta dezolant. Câteva case distruse, 150 de oameni evacuați, 8 răniți și nici un mort. Doar înjurături la adresa lui Putin… Peste câteva străzi, în zona rezidențială a orașului, am descoperit un avion militar care se prăbușise peste o casă. Rămășițele celor doi piloți aflați la bord le-am văzut la câțiva metri distanță. Când l-am întrebat pe proprietarul casei distruse cum s-au întâmplat lucrurile, a zis: „Vorbesc doar cu condiția că îi transmiteți acest video direct lui Putin. Să-l ia dracii”
Miercuri
Ziua ne-a prins pe drumuri. Am făcut 10 ore de la Kiev spre Vinița, intr-o coloană de mașini kilometrică. De două ori ne-au oprit la posturile de control, cu verificări „la sânge”. Fuseseră prinși niște spioni care se dădeau drept jurnaliști și transmiteau informații către armata rusă. Din acest motiv, oricine purta o legitimație de jurnalist era suspectat imediat. Prima verificare a fost ca un dus rece, când mașina poliției ucrainene ne-a tăiat calea, au ieșit trei milițieni înarmați și foarte supărați, cerându-ne acte, telefoane, aparate video la control. Când am văzut armele îndreptate spre noi, m-am gândit că vor trage, măcar să ne sperie. Am încercat să mă adun și mai întâi de toate să-l liniștesc pe polițistul furios. L-am rugat să avem o discuție calmă, fără nervi și emoții. I-am explicat că noi suntem aici pentru a informa oamenii corect, pentru că există prea multă dezinformare și aportul nostru este la fel de important, precum e prezența lor pe câmpul de luptă. Se pare că n-au putut să nu fie de acord și peste vreo jumătate de oră de ne-au eliberat. Am zis:„Slava Ucrainii” si am plecat. Însă ne-au atenționat să nu filmăm obiecte militare, mașini de război, avioane. După un drum lung și obositor, am ajuns în orașul Vinița, unde am reușit să ne cazăm într-un adăpost, la școala primară. Eram bucuroși să dormim măcar câteva ore, chiar dacă pe podea și înveliți cu hainele pe care le aveam la noi. Totuși oamenii la nevoie se ajută și sunt uniți. Am văzut speranța în ochii lor și o mobilizare totală, de la mic la mare.
Joi
Ne-am trezit la ora 06:30 de sunetul alarmei. Cu toții din adăpost am fugit spre subsol. Ne-am adăpostit timp de o oră și când pericolul a trecut, am ieșit la suprafață, dar deja pregătiți pentru un nou drum, spre Liov. A fost greu și anevoios pentru ca am făcut 230 km în 11 ore. Peste tot în țară nu mai funcționau rețelele telefonice și nici semnal nu mai era peste tot. Când am oprit la o benzinărie să bem cafea, iar colegii mei din România să transmită un live, au început iarăși să urle sirenele. Toată lumea s-a evacuat instantaneu și noi am urcat in mașină și am plecat cu viteză, doar să nu ne ajungă din urmă bombardamentele. Cina de război s-a luat din mers, nu-i timp și nici loc de oprit din drum. Nu se găsește pâine în vânzare și asta face diferența între pace și război. Lipsa pâinii nu înseamnă doar „să mănânci fără pâine.” #СлаваУкраини
Vineri
Alarmele au sunat și în Liovul matinal. N-am reușit să ne săturăm de somn, în schimb am luat un dejun „regesc”:) Toată ziua am fost în gară, împreună cu câteva mii de persoane care s-au pornit să se evacueze din țară spre Polonia. Abia după vreo 10 ore de așteptări a venit un singur tren în care n-a încăput nici un sfert dintre ei. Au plecat doar femei, copii și vârstnici, bărbații au rămas la arme. La ora 22:00 încă mai sunt sute de oameni în așteptarea Trenului Speranței. A nins frumos noaptea, doar că fulgii începuseră să cadă in ritmul alarmelor care au cuprins întreg orașul. Deși Liovul este considerat un loc sigur, oamenii au început să se pregătească de invazia cotropitorilor. Au făcut blocaje in fața instituțiilor publice, au baricadat tote intrările și ieșirile din oraș, au înfășurat in folie monumentele de artă și pe cele istorice și peste tot au înlocuit billboard-urile cu mesaje demotivaționale pentru „oaspeții” nepoftiți. #UcrainaRezistă #СлаваУкраини #Liov
