Sîrskîi nu a precizat în ce sectoare au avut loc aceste succese, însă a afirmat că, în mai multe zone ale frontului, forțele ucrainene continuă să dețină inițiativa și să obțină câștiguri teritoriale.
Potrivit lui, situația de pe front rămâne complexă și dinamică. Forțele rusești nu renunță la tentativele de ofensivă în estul și sudul Ucrainei, iar numărul confruntărilor armate a crescut semnificativ. Cele mai intense lupte au loc - la fel ca în ultimele luni - pe direcțiile Pokrovsk, Aleksandrovsk și Huliaipole.
Potrivit portalului de monitorizare Deep Strike, apropiat de forțele ucrainene, Kievul a reușit să lovească 111 obiective ale industriei militare, energetice și infrastructurii de combustibil din Rusia.
Generalul Sîrski a reamintit că, în luna mai, forțele ucrainene au reușit pentru prima dată să lovească mai multe obiective din complexul militar-industrial și cel energetic din capitala rusă și regiunea Moscovei.
Un depozit petrolier strategic din Caucaz, lovit din nou de drone ucrainene
Forțele de operațiuni speciale și cele de sisteme fără pilot ale Ucrainei au anunțat luni că au atacat baza petrolieră de tranzit „Grușovaia” din orașul Novorossiisk, regiunea Krasnodar, din Rusia.
Autoritățile din Krasnodar au confirmat atacul, în urma căruia a izbucnit un incendiu, dar care n-a făcut victime. Guvernatorul regiunii, Andrei Bocearov, a scris pe Telegram că peste 130 de oameni și aproape 40 de unități de tehnică participă la stingerea incendiului.
Este al doilea atac ucrainean cunoscut asupra bazei „Grușovaia”. În urma atacului din 25 mai 2026, au luat foc cel puțin două rezervoare petroliere.
„Grușovaia” este cea mai mare bază petrolieră din Caucaz, aparținând companiei Transneft. Pe teritoriul acesteia se află rezervoare subterane și de suprafață cu o capacitate totală de până la 1,24 milioane de tone.
Pe timp de pace, principala funcție a bazei este recepția, depozitarea și transbordarea petrolului și a produselor petroliere care sosesc prin conductele magistrale pentru a fi apoi expediate spre portul Novorossiisk, principalul nod rusesc de la Marea Neagră pentru exportul de țiței și produse petroliere.
Funcționarea complexului asigură venituri semnificative bugetului Rusiei, care sunt utilizate pentru finanțarea agresiunii armate împotriva Ucrainei, a declarat Statul Major de la Kiev.
UE va permite navelor militare să rețină petrolierele rusești
Țările Uniunii Europene vor permite navelor lor militare să rețină petrolierele străine suspectate că transportă petrol rusesc eludând sancțiunile. Este vorba despre navele europene care se află în Marea Mediterană în cadrul operațiunii forțelor navale ale UE, IRINI. Anunțul l-a făcut șefa diplomației UE, Kaya Kallas, cu ocazia unei întâlniri informale a miniștrilor apărării din țările Uniunii Europene.
„Operațiunea noastră IRINI a modificat regulile de angajare în luptă și va începe acum să rețină navele”, a spus ea, referindu-se la navele așa-numitei flote fantomă a Rusiei - navele care transportă petrol rusesc sub pavilioane ale unor țări terțe, încălcând adesea regimul de sancțiuni și neavând asigurările și documentele necesare.
Operațiunea IRINI a fost lansată de statele europene în Marea Mediterană în martie 2020 pentru a asigura respectarea embargoului ONU asupra livrărilor de arme către Libia, unde se desfășura un război civil.
Mai multe petroliere din flota fantomă a Rusiei au fost reținute, între altele, de Suedia, Franța și Marea Britane. De regulă, după achitarea amenzilor, navele erau eliberate.
Bloomberg: Rusia a exportat cantități record de petrol în luna mai
Exporturile rusești de petrol au crescut semnificativ de la începutul anului 2026, în pofida atacurilor sistematice lansate de Ucraina asupra infrastructurii petroliere ruse.
Potrivit Bloomberg, care citează date privind transporturile maritime, livrările de țiței rusesc au atins, în medie, 3,46 milioane de barili pe zi, cu aproximativ 120.000 de barili mai mult decât în 2025 și peste nivelurile medii anuale înregistrate în perioada 2022-2024.
Agenția apreciază că majorarea exporturilor este, în mod paradoxal, o consecință a loviturilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești. La sfârșitul lunii mai, Reuters relata că aproape toate marile rafinării din centrul Rusiei au fost nevoite să oprească sau să reducă producția după atacurile cu drone ucrainene.
Din cauza dificultăților de procesare a țițeiului pe plan intern, companiile petroliere ruse au fost nevoite să direcționeze volume mai mari către piețele externe.
În același timp, cantitatea de petrol rusesc aflată la bordul tancurilor petroliere pe mare a ajuns la 124 de milioane de barili. Datele de monitorizare a transporturilor indică faptul că aproape întreaga cantitate se află în tranzit către destinații de export și nu era stocată temporar în larg.
Printre cumpărătorii activi ai petrolului rusesc se numără India, care și-a majorat în luna mai importurile de țiței din Rusia cu 63% față de nivelul din februarie. Creșterea a avut loc pe fondul relaxării unor restricții americane privind achiziția de petrol rusesc.
Totodată, conflictul militar din Orientul Mijlociu și scumpirea petrolului pe piețele internaționale au dus la o creștere semnificativă a veniturilor Rusiei din exporturile de țiței. Potrivit calculelor Bloomberg, la începutul anului 2026 Moscova încasa aproximativ 1-1,2 miliarde de dolari pe săptămână din vânzările de petrol. Până în luna mai, această sumă a urcat la 2-2,5 miliarde de dolari săptămânal.
Nivelul actual al încasărilor reprezintă cel mai ridicat prag atins de Rusia din momentul declanșării invaziei pe scară largă în Ucraina.
Cu informații de la serviciile ucrainean și rusesc ale RFE/RL, Reuters și BBC
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te