Linkuri accesibilitate

Trump își încheie turneul asiatic în Coreea de Sud, unde îl va întâlni pe chinezul Xi


Președintele sud-coreean Lee Jae Myung îi oferă lui Donald Trump replica unei coroane purtate de regii din Silla, la Muzeul Național Gyeongju din Gyeongju, pe 29 octombrie 2025.
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung îi oferă lui Donald Trump replica unei coroane purtate de regii din Silla, la Muzeul Național Gyeongju din Gyeongju, pe 29 octombrie 2025.

Președintele SUA, Donald Trump, a început miercuri ultima etapă a călătoriei sale prin Asia în Coreea de Sud, optimist că va parafa un nou acord comercial cu președintele țării gazdă, Lee Jae Myung, și că va încheia un armistițiu în războiul comercial cu China.

Sosind din Tokyo la câteva ore după ce Coreea de Nord a testat o rachetă de croazieră cu capacitate nucleară, Trump a fost întâmpinat cu fast de Lee la Gyeongju, un oraș liniștit care găzduiește forumul Asia-Pacific Economic Cooperation din acest an.

Vorbind reporterilor la bordul Air Force One în drum spre Coreea de Sud, Trump a ignorat testul cu racheta nord-coreeană și a spus că se concentrează pe întâlnirea cu liderul celei de-a doua economii mondiale, președintele Xi Jinping.

„Cred că vom obține un rezultat foarte bun pentru țara noastră și, de fapt, pentru întreaga lume”, a declarat Trump.

El se așteaptă să reducă tarifele SUA aplicate produselor chinezești în schimbul angajamentului Beijingului de a limita exporturile de precursori chimici ai fentanilului. SUA ar putea reduce la jumătate taxele de 20% aplicate produselor chinezești pe care le percepe în prezent ca represalii pentru exportul acestor substanțe chimice, a relatat Wall Street Journal.

China a confirmat miercuri că întâlnirea Trump-Xi va avea loc joi la Busan, în Coreea de Sud, și s-a declarat gata să coopereze cu Washingtonul în problema cu fentanilul, invocată de liderul SUA.

Dolarul a crescut miercuri față de minimul săptămânal înregistrat față de principalele valute, pe fondul semnalelor că Statele Unite și China sunt pe cale să semneze un acord care ar suspenda tarifele mai severe impuse de SUA și restricțiile Chinei asupra exporturilor de metale rare.

În Coreea de Sud, președintele Trump a mai declarat miercuri că nu a reușit să stabilească momentul potrivit pentru a se întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe care spusese că este dispus să-l vadă din nou.

În cadrul întâlnirii cu președintele sud-coreean Lee Jae Myung, Trump a promis că va continua să încerce să „rezolve” conflictul din peninsulă.

Știre scrisă pe baza relatărilor Reuters.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG