Linkuri accesibilitate

Trump îl numește pe Zelenski „dictator”, pe fundalul unei escaladări de retorică dramatică


Volodimir Zelenski și Donald Trump, la o întrevedere la new York, pe 27 septembrie 2024
Volodimir Zelenski și Donald Trump, la o întrevedere la new York, pe 27 septembrie 2024

Președintele SUA, Donald Trump, l-a numit pe Volodimir Zelenski „un dictator fără alegeri”. Într-un schimb de declarații pe fundalul răcirii dramatice a relațiilor, Trump l-a avertizat pe președintele Ucrainei că „ar face bine să se miște repede” în privința alegerilor „sau nu va mai avea o țară”.

Declarația lui Trump, miercuri seara, a venit la câteva ore după ce Zelenski a respins sugestia acestuia că Ucraina ar fi de vină pentru invazia pe scară largă a Rusiei din 2022, afirmând că președintele american este prins într-un „spațiu al dezinformării” rusești.

„Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște rapid, altfel nu va mai avea o țară”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, pe 19 februarie.

Într-o primă reacție, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiha, a scris pe rețeaua X că nimeni nu poate forța Ucraina să cedeze în fața Rusiei și că ucrainenii își vor „apăra dreptul la existență”.

Mandatul de cinci ani al lui Zelenski ar fi trebuit să se încheie în mai 2024, însă constituția Ucrainei spune că alegerile prezidențiale și parlamentare nu pot fi organizate în condițiile legii marțială, care a fost instituită pe teritoriul țării în februarie 2022 ca răspuns la invazia rusească.

Schimbul tensionat de declarații

Zelenski s-a întâlnit miercuri la Kiev cu emisarul preșledintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, iar într-o conferință de presă ulterioară a spus că și-ar dori ca echipa președintelui american să cunoască „mai mult adevăr” despre Ucraina.

El a părut să reacționeze astfel afirmației făcute cu o zi mai devreme de Trump că Ucraina „nu ar fi trebuit niciodată să înceapă” conflictul cu Rusia.

„Ieri a existat un indiciu că Rusia este o victimă, ceea ce este ceva nou”, a spus Zelenski.

Emisarul președintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, a mers la Kiev cu trenul, din Polonia
Emisarul președintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, a mers la Kiev cu trenul, din Polonia

Schimbul aspru de declarații a început după ce, pe 18 februarie, secretarul de stat american, Marc Rubio, s-a întâlnit, la Riad, cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru relansarea relațiilor ruso-americane și discuții despre oprirea războiului în Ucraina, fără ca Ucraina să fie invitată.

Zelenski a spus că întâlnirea a avut ca scop „scoaterea lui Putin din izolare” și ar putea duce la o schimbare în dinamica geopolitică a Ucrainei, cu implicații de securitate pentru Ucraina.

„Statele Unite l-au ajutat pe Putin să iasă dintr-o izolare de mai mulți ani. Putin și rușii sunt foarte fericiți acum”, a spus Zelenski.

Liderul ucrainean a respins, de asemenea, afirmația lui Trump conform căreia rata de popularitate a lui Zelenski ar fi de doar 4%, adăugând că orice încercare de a-l înlătura ar eșua.

Cel mai recent sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, la începutul lunii februarie, arată că 57% dintre ucraineni au încredere în Zelenski.

Dar liderul de la Casa Albă și-a reluat tirul spunând că, Zelenski „este foarte jos în sondajele ucrainene și singurul lucru la care s-a priceput a fost să-l manipuleze pe Biden”, o sugestie al lui Trump la ajutoarele americane primite de Ucraina în mandatul predecesorului său.

Întâlnire Trump - Putin?

La mai puțin de o lună de la revenirea sa în funcție, Trump a răsturnat politica SUA privind Ucraina și Rusia, punând capăt eforturilor Washingtonului de a izola Moscova din cauza invaziei Ucrainei, remarcă agenția Reuters.

Mai întâi, Trump a avut o convorbire telefonică cu Putin, la 12 februarie, declarând și că este posibil să se întâlnească cu liderul de la Kremlin luna aceasta.

Într-o declarație televizată, Putin a spus miercuri că discuțiile dintre Rusia și SUA privind încheierea războiului din Ucraina vor necesita timp, adăugând că o întâlnire cu Trump trebuie să fie pregătită cu atenție.

Vladimir Putin a vorbit într-o declarația televizată pe 19 februarie, în timpul unei vizite la o fabrică de drone, „Radar”, din St. Petersburg
Vladimir Putin a vorbit într-o declarația televizată pe 19 februarie, în timpul unei vizite la o fabrică de drone, „Radar”, din St. Petersburg

„Dar suntem într-o situație în care nu este suficient doar să ne întâlnim pentru a bea ceai sau cafea și să discutăm despre viitor”, a spus Putin.

El a mai afirmat că Ucraina nu va fi exclusă din negocierile de pace și că nu există motive pentru o reacție „isterică” la discuțiile dintre ruso-americane.

Țările europene și Ucraina nu au fost invitate la discuțiile de marți între Rusia și SUA desfășurate în capitala Arabiei Saudite, ceea ce a amplificat temerile acestora că Rusia și SUA ar putea ajunge la o înțelegere care să ignore interesele lor esențiale de securitate.

Liderii ucraineni și europeni sunt îngrijorați de faptul că Trump ar putea încheia o înțelegere pripită cu Moscova, care să ignore interesele lor de securitate, să recompenseze Rusia pentru invadarea vecinului său și să-l lase pe Putin liber să amenințe Ucraina sau alte țări în viitor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG