Linkuri accesibilitate

„Trump a fost o reacţie la excesele liberale stângiste”(Al. Lăzescu/Ziarul de Iași)


Revista presei românești

Clivajul din societatea americană nu poate dispărea odată cu plecarea de la Casa Albă a lui Donald Trump, ba chiar s-ar putea accentua, arată Alexandru Lăzescu în analiza publicată în Ziarul de Iași. Temerea sa se leagă de ipoteza că democrații vor încerca să-i „pedepsească exemplar” pe Donald Trump şi pe simpatizanţii săi, adică pe republicani. Mai e și opinia, destul de răspândită și foarte simplistă că, odată eliminați liderii populiști de tipul Trump, Marine Le Pen, Nigel Farage, democrația s-ar însănătoși automat. Un cunoscut jurnalist american, care îi scria discursurile fostului președinte George W. Bush, e citat de Lăzescu drept contraargument: „Populiştii, scrie analistul merican, au succes nu pentru că spun lucruri neadevărate, ci pentru că spun lucruri adevărate ignorate de către ceilalţi”. În Statele Unite, problemele acestui ultim scrutin electoral au fost tratate „cu aroganță” de democrați și de mass media aproape încolonată anti-Trump. Dar, spune Lăzescu, „Trump nu este cauza tensiunilor din America, ci un efect al unor evoluţii de lungă durată, cum ar fi externalizarea producţiei, mai ales în China, care au avut un impact devastator asupra unor largi categorii ale populaţiei. La fel, Trump a fost o reacţie la excesele liberale stângiste, amplificate masiv în perioada Obama, şi a confiscării ideologice a mediului universitar de către neo-marxişti”. Numărul foarte mare de voturi pe care l-a obținut totuși Trump în alegeri, în ciuda caracterului său, vorbește despre o anume „disperare a unei jumătăţi din societatea americană care priveşte ca o ameninţare existenţială valul revoluţionar în creştere, devenit în 2020 un adevărat tsunami, prin protestele violente Black Lives Matter şi Antifa, cu victime, (…)jafuri, (…) cereri de desfiinţare a poliţiei şi intoleranţa în creştere faţă de orice abatere de la normele corectitudinii politice”.

Populismul tocmai tehnocrația a atacat-o, prin acuzațiile de corupție, de fals profesionalism și minciună

Pe platforma contributors.ro, Valentin Naumescu reamintește și el că democrația e mai demult slăbită. Și cu cât mergi mai mult către Est, coaliția dintre „puterile active la nivelul oricărei societăți” își schimbă componența. Dacă în Vest s-a menținut de bine de rău colaborarea politică dintre popor și tehnocrație (adică intelectuali, clase educate, finanțe, cercetare, tehnologie), spre Est tehnocrația e tot mai mult pusă între paranteze și intră în joc Biserica și Forța militară. Or populismul tocmai tehnocrația a atacat-o, prin acuzațiile de corupție, de fals profesionalism și minciună, semănând neîncrederea populației în structurile democrației de tip liberal, arată Naumescu.

Unul dintre comentatorii ziarului Libertatea, Costi Rogozanu, a publicat un text furibund la adresa „centrismului” tot mai des invocat după „evenimentele de la Capitoliu” : „Tocmai acest «centrism extremist» a produs, prin indiferență și isterie în același timp (priviți numai câte fonfleuri și aberații au apărut în ziarele de prim rang ale globului), un val enorm de neîncredere populară, nu doar printre fanii Trump. Fact-checking se face numai când e stânga la putere. Nu poți la nesfârșit să negi problemele care agită popoarele doar cu mișto-uri și cu (cică) lupta cu fake-news. Lupta anti fake-news nu a produs decât o industrie paralelă de produs gândire-pe-linie și de supt fonduri publice”.

XS
SM
MD
LG