Linkuri accesibilitate

Trump și Statele Unite în apărarea democrației din Hong Kong


Protestele pro-democrație din Hong Kong au degenerat des în ciocniri cu poliția locală.
Protestele pro-democrație din Hong Kong au degenerat des în ciocniri cu poliția locală.

După ce a ezitat să se pronunțe luni de zile, președintele Trump a semnat o lege în favoarea democrației în Hong Kong. Ce prevede această lege?

Trump și sprijinul pentru mișcarea pro-democrație din Hong Kong
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:57 0:00
Link direct

Presedintele Trump a semnat Actul pentru Democrație și Drepturile Omului în Hong Kong, reafirmând sprijinul American pentru autonomia orașului, care face acum parte din Republica Populară Chineză, după luni de zile de proteste ale militanților pro-democrație. Textul legislativ respectiv fusese anterior aprobat cu majoritați covârșitoare atât în Camera Reprezentanților cât și în Senat.

Actul vine într-un moment delicat, când cele două țări sunt angajate în negocieri, menite să pună capăt razboiului comercial în care sunt angajate. Beijing-ul a avertizat că va lua măsuri punitive, dacă legea este adoptată și semnată de președinte. Cum se explică decizia președintelui Trump, ținând cont de faptul că ezitările de până acum erau cauzate de dorința de a nu supăraț, pentru a obtine acordul comercial?

Chiar daca presedintele s-ar fi opus prin veto, Congresul ar fi oricum avut voturile necesare pentru a adopata legea. Trump spusese că anumite prevederi ale legii contravin prerogativelor sale constituționale, dar totuși a semnat-o. Î

n anunțul său, șeful executivului american a spus că semnează legea din respect pentru presedintele Xi, China și pentru populația Hong Kong-ului. Trump și-a exprimat speranța că lideri chinezi și reprezentanți din Hong Kong vor găsi căi pașnice de rezolvare a problemelor.

Recent, candidați pro-democrație au câștigat alegeri locale în majoritatea circumscripțiilor din Hong Kong, pe fondul unei prezențe masive la urne. După decizia președintelui de a semna legea, senatorul republican de Florida, Marco Rubio l-a elogiat pe Trump spunând că acum America dispune de mijloace de a influența și diminua amestecul Chinei în afacerile interne ale Hong Kongului.

XS
SM
MD
LG