Știrile presei moldovene
- Ziarul de Gardă scrie că autoritățile de la București anunță că în urma verificărilor la adresele de domiciliu declarate de cetățenii R. Moldova, „au fost anulate câteva sute de cereri de obținere a actelor românești, dar nu există acte de identitate reținute spre anulare”. Declarația a fost făcută pentru StopFals, în contextul informațiilor publicate în ultima perioadă în presa din R. Moldova precum că „moldovenii cu cetățenie română sunt limitați în dreptul de a-și perfecta buletin de identitate românesc”.
- Pericolele la adresa securității Republicii Moldova se înmulțesc, după ce în ultimele săptămânii Chișinăul a primit confirmări din partea Kievului, dar și din partea partenerilor săi occidentali, că Rusia și-a actualizat planurile de destabilizare a Republicii Moldova, odată cu începerea ofensivei de primăvăra din Ucraina, se arată într-o analiză a portalului G4media, transmite TVR Moldova.
- Rusia ar putea fi tentată să atace Republica Moldova pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, se arată într-o analiză publicată de The Washington Post. Potrivit publicației, Kremlinul ar folosi victoria pentru „spălarea imaginii” armatei sale, transmite jurnal.md.
- Jurnaliștii de la newsmaker.md s-au întrebat „cum unim Moldova, în timp ce Ucraina luptă cu Rusia?”, astfel încât regiunea transnistreană să fie reintegrată. Autorii cred că după începerea războiului în Ucraina, a apărut o șansă unică pentru reunirea celor două maluri ale Nistrului, iar întrebarea este dacă Chișinăul și partenerii R. Moldova vor reuși să ofere un plan realist. Detalii, în analiza publicată de newsmaker.md.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, populare au fost postările despre întâlnirea președintei R. Moldova, Maia Sandu, cu președintele american, Joe Biden, la Varșovia. Europa Liberă a scris că Biden a reafirmat sprijinul puternic pentru suveranitatea R. Moldova în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu președinta moldoveană Maia Sandu, după discursul pe care liderul de la Casa Albă l-a ținut la Varșovia, la un an de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
- Pe Instagram, TV8 a scris despre manipulările din mediul online cu privire la ordinele de chemare a cetățenilor la exerciții și antrenamente de mobilizare. Ministerul Apărării precizează că nu a expediat solicitări de prezentare a persoanelor fizice la centrele militar-teritoriale din țară în aceste scopuri.