Dacă vă gândiţi la cineva care se mută cu traiul în altă țară, vă imaginaţi un morman de valize în care să încapă agoniseala cea mai de preț. Sandu Bălan, un tânăr de 27 de ani, cu care am stat de vorbă la Aeroportul Chișinău, a demolat acest stereotip pentru ca avea cu el un rucsac și o valiză mică, din cele folosite pentru vacanța de câteva zile.
„Am încercat să iau doar esențialul”, îmi explică Sandu, văzându-mă oarecum descumpănită. El spune că și-a făcut valiza în seara din ajunul plecării, chiar dacă decizia să emigreze în Marea Britanie o luase mai demult.
„E normal în viața asta să te detașezi, să lași multe în urmă. Ești ca o rachetă și-ți cade o parte, alta... Până la urmă, ajungi cu ceea ce este cel mai important. Clar lucru că las familie, las persoane apropiate. Las aceleași locuri. Eu foarte mult iubesc să merg pe jos. Închipuie-ți că voi merge în Londra și voi fi nevoit să caut locuri la care va trebui să merg des, pe jos. Iată asta îmi pare foarte dificil.”
În câțiva a rămas acasă, a schimbat mai multe locuri de muncă, dar salariul nu era destul...
Sandu Bălan știe cum e viața printre străini. A locuit o vreme în Germania după absolvirea liceului, și cunoaște că nicăieri nu e uns cu miere. Dar eforturile depuse chit că au randament. A ales Londra chiar dacă Brexitul a produs o mulțime de incertitudini. În câțiva ani cât a rămas acasă a schimbat mai multe locuri de muncă, dar salariul nu era destul ca să pună bani deoparte, și nici nu vedea perspectiva dezvoltării profesionale. A ajuns cuțitul la os, zice Sandu cu un gen de emoție consumată ca jăratecul stins.
Tânărul despre care vă povestesc a ajuns în vizorul public în iunie anul trecut, când a participat la protestul împotriva deciziei de invalidare a alegerilor pentru fotoliul primarului capitalei. El a ieșit cu o pancartă pe care era scris un mesaj tăios, în limbaj considerat indecent, dar extrem de expresiv.
Nu mi se întoarce limba să-l repet literalmente și-l întreb pe Sandu ce însemna acel „m-am săturat”, eufemistic vorbind.
„Eu mă simțeam prostit. Mie nu-mi place să fiu prostit. Asta era unica motivație. De ce eu aș fi obligat să dau careva taxe și impozite la niște oameni care pe mine mă prostesc. Ce, eu fac donații, caritate, pentru niște oameni răi? Nu.”
Decizia de a emigra este nota pe care o dă Sandu guvernării, acelei guvernări care a recunoscut în repetate rânduri că trebuie să ia măsuri de stăvilire a exodului intelectual. O listă de mijloace prin care autoritățile și-ar dori să determine tinerii să renunțe la plecarea din Moldova se conține în Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012-2020. În aparență acolo găsim cuvinte bine ticluite - valorificarea remitențelor, gestionarea migrației, stimularea antreprenorilor începători, credite ipotecare ieftine.
Pentru Sandu Bălan toate aceste promisiuni nu au fost suficient de convingătoare. L-am întrebat ce ar trebui să se întâmple, ca să revină în țară.
„Să se schimbe Guvernul. Vreau să se schimbe toți judecătorii, toți procurorii. Vreau ca din toate instituțiile publice să se schimbe «vârful». Vreau mai mulți tineri să vină. Și noi avem mulți tineri care au inițiative, care-s inteligenți, curajoși. Ei ar merita să vină în funcții și să schimbe absolut tot. Cum a fost în Lituania, Letonia, după destrămarea URSS. Eu asta vreau: cât mai mulți tineri.”
Datele unui studiu de acum doi ani semnat de Fundației Soros Moldova despre implicarea tinerilor în problemele societății a arătat că interesul lor față de politică este scăzut, iar domeniul este perceput ca unul „murdar”. Experții IPP într-o analiză recentă au ajuns la concluzia că elevii sunt puțin informați despre responsabilitățile și drepturile lor, ceea ce ar putea determina un nivel scăzut de implicare în procesele decizionale.
Pentru Sandu Bălan, explicația decepției tinerilor e mai simplă. Atunci când ei își exprimă opinia, autoritățile rareori pleacă urechea. În schimb, îi folosesc cu nonșalanță drept carne de tun în campanii politice și acțiuni de ocazie. Reacția multora dintre ei rămâne previzibilă, mai ales când agoniseala și experiența lor de viață încape într-un rucsac.
