Linkuri accesibilitate

SUA și Ucraina au avut discuții „semnificative” în Arabia Saudită. Urmează negocieri cu Rusia


Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vizitat regiunea Donețk pe 22 martie, înainte de discuțiile din Arabia Saudită dintre negociatorii ucraineni și americani.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vizitat regiunea Donețk pe 22 martie, înainte de discuțiile din Arabia Saudită dintre negociatorii ucraineni și americani.

Oficiali americani și ucraineni au încheiat, duminică, discuțiile în Arabia Saudită. Urmează, luni, o a doua sesiune de negocieri dintre SUA și Rusia, într-un efort al administrației de la Washington de a obține o încetare a focului în războiul din Ucraina.

Presa de stat rusă a relatat că delegația Moscovei a sosit în Riad oraș pe 23 martie, iar în dimineața de 24 martie se afla deja la locul negocierilor.

Negociatorii americani nu au comentat imediat discuțiile pe care le-au avut cu reprezentanții Kievului, dar ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că sesiunea a fost „constructivă și semnificativă”.

„Discuția a fost productivă și concentrată – am abordat puncte cheie, inclusiv energia”, a spus Umerov într-o postare pe Facebook.

„Scopul președintelui Volodimir Zelenski este de a asigura o pace justă și durabilă pentru țara și poporul nostru și, prin extensie, pentru întreaga Europă. Lucrăm pentru a transforma acest obiectiv în realitate”, a adăugat oficialul ucrainean.

Discuțiile de la Riad sunt un moment esențial în eforturile SUA de a obține o încetare a focului în războiul din Ucraina. Anterior, discuțiile cu cele două părți au avut pauze între diversele runde de discuții bilaterale. Acum, negocierile concentrate din Arabia Saudită ar putea accelera lucrurile.

New York Times și Reuters, citând surse, au raportat că o altă întâlnire între reprezentanții SUA și Ucraina ar putea avea loc după discuțiile dintre SUA și Rusia pentru a discuta posibile acorduri.

Cu toate acestea, chiar dacă negociatorii ruși și ucraineni vor fi în aceeași țară în timp ce poartă discuții cu delegația americană, puțini observatori se așteaptă la un progres major.

Într-o apariție televizată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat chiar în timpul discuțiilor SUA - Ucraina că „echipa noastră lucrează într-o manieră complet constructivă”.

„Dar indiferent de ceea ce le spunem partenerilor noștri astăzi, trebuie să-l convingem pe [președintele rus Vladimir] Putin să dea un ordin real pentru a opri loviturile. Oricine a adus acest război trebuie să-l oprească”, a adăugat Zelenski.

Cu toate acestea, oficialii americani și-au exprimat optimismul înainte de întâlnirile saudite.

„Cred că veți vedea luni în Arabia Saudită un progres real”, a declarat trimisul american Steve Witkoff pentru Fox News pe 22 martie.

De la Kiev și de la Moscova atitudinea a fost una mai sobră.

„Rezultatul maxim care se poate obține este o pauză. Dar acest lucru este încă necunoscut, deoarece negocierile ar putea dura o lună sau două”, a declarat analistul politic Serhi Taran pentru serviciul ucrainean al RFE/RL.

„Cred că cel mai mult ne putem imagina este că, poate, vor fi elaborate unele detalii tehnice despre încetarea focului. Și apoi vor fi duse înapoi la Kiev, Moscova și Washington sub formă de propuneri”, a spus el.

În Rusia, unde RFE/RL a fost declarată organizație indezirabilă și este efectiv interzisă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost cel care a temperat orice speranță de a ajunge rapid la o înțelegere.

„Nu ar trebui să ne facem speranțe mari. Urmează o muncă foarte serioasă și temeinică. Va trebui să aprofundăm detaliile”, a spus el într-un interviu acordat televiziunii de stat pe 23 martie.

„Suntem doar la începutul acestui drum”, a adăugat el.

Diplomații ruși și ucraineni nu intenționează să se întâlnească direct în Arabia Saudită. În schimb, se așteaptă ca fiecare să se întâlnească separat cu echipa americană, în ceea ce un oficial american a spus că va fi „diplomație de navetă”.

Unii observatori spun că acesta ar putea ajunge să fie un model similar cu cel folosit pentru negocierile de încetare a focului din Gaza, care au durat luni de zile până când un acord a fost încheiat. Între timp însă, acel acord pare să se fi prăbușit.

Președintele american Donald Trump a fost cel mai optimist în ceea ce privește discuțiile de până acum. Dar speranțele sale de progres rapid au fost respinse în mod repetat.

În primul rând, un plan convenit cu Ucraina pentru o încetare generală a focului de 30 de zile a fost blocat de Putin. În schimb, după o convorbire telefonică cu Putin, Trump a spus că au fost de acord să facă o pauză în atacurile asupra infrastructurii.

Dar Kremlinul a restrâns și mai mult viziunea, spunând că acordul se referă doar la infrastructura energetică - pe care forțele sale au atacat-o ulterior oricum. Ucraina speră să clarifice acest lucru la Jeddah prin prezentarea unei liste cu ceea ce Rusia trebuie să fie de acord să nu atace.

A existat o confuzie similară după discuțiile lui Trump cu Zelenski. În timp ce oficialii americani vorbeau despre un nou plan de proprietate americană asupra centralelor nucleare ucrainene, ca formă de garanție de securitate pentru Ucraina, Zelenski a spus clar că aceste centrale sunt proprietatea statului care aparține tuturor ucrainenilor.

Între timp, acordul bilateral privind exploatarea mineralelor rare din Ucraina pare să fie din nou luat în considerare și e aproape gata. Nu este clar când va fi semnat documentul, care, chiar și așa, pare a fi mai mult o declarație de intenții decât un acord detaliat.

În noile discuții din Arabia Saudită, reprezentanții SUA au declarat că există un alt obiectiv.

Trimisul SUA, Steve Witkoff, a declarat că vor exista progrese în ceea ce privește „o încetare a focului la Marea Neagră, pe navele dintre cele două țări. Și de acolo, ne vom îndrepta în mod natural către o încetare totală a focului”.

Witkoff a mai spus că este încrezător că Putin vrea pacea, dar Ucraina și țările europene nu cred acest lucru.

Pe măsură ce fragilul proces diplomatic a avansat, atacurile rusești s-au intensificat. Cu o zi înainte de discuții, un copil de 5 ani și un bebeluș de 11 luni au fost ultimele victime ucrainene ale atacurilor Rusiei asupra clădirilor rezidențiale.

Kievul a ripostat cu propriile lovituri.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG