Nici măcar Stephen King n-ar putea repovesti un roman de Stephen King, drept care intră în scenă regizorii, ecranizându-l la greu. Doar că eu unul privilegiez cartea, aşa că am citit – şi nu am privit – Jocul lui Gerald, Nemira, 2017, literalmente cu sufletul la gură & şi simţind în gâtlej cum se naşte Strigătul lui Munch.
De bună seamă, când dintr-o clipă (fatală!) în alta Eros îi face loc lui Thanatos în patul conjugal, iar eroina se pomeneşte „întinsă pe pat, cu mâinile prinse în cătuşe de capătul acestuia, cu Gerald zăcând mort pe jos, alături”, iar un câine vagabond lihnit de foame îşi înfige colţii în „fuduliile” fostului soţ, ai toate motivele să te treacă fiori reci. Şi, colac peste pupăză, de la un timp i se năzare în colţul camerei o prezenţă duhnind a mormânt (şi chiar aşa este – un profanator de morminte & necrofil, dar despre asta va afla mult mai târziu!) care o priveşte impasibil, fără să-i vină în ajutor. În tot acest timp, femeie de nici 40 de ani se zbate să scape din cătuşe (o va face, dar cu ce preţ!), pe când mintea ei o ia razna – aşa că patul conjugal devine, de la un moment încolo, un soi de canapea psihanalitică. Şi aşa, din amintire în amintire (mai exact, dintr-o traumă în alta), se ajunge la teribilul episod al „eclipsei”, când fetiţa de 10 ani care a fost face cunoştinţă cu… sperma tatălui său (din fericire, vărsată doar pe fundul chiloţeilor ei – dar ce schimbă asta, în ultimă instanţă?!), fapt pentru care s-ar face vinovată chiar ea: „Îşi aminti că îşi ferise privirea când repeta scuzele. Tot timpul cât o manipulase, aducând-o în pragul isteriei din cauza vinovăţiei ei, a păcatului ei de neiertat, tot timpul cât încercase să se asigure de tăcerea ei – ameninţând-o că va dezvălui toată întâmplarea – o privise drept în ochi. Când, la sfârşit, îşi ceruse iertare, privirea i s-a rotit prin încăpere, ocolind fetiţa cu ochii înlăcrimaţi din faţa lui”.
Este doar una dintre liniile de forţă ale naraţiunii; nu voi dezvălui celelalte piste, suficient să spun că întreg romanul arată a montagnes russes, cu numeroase viraje ale acţiunii ce se lasă cu vertij. Dar mai cu seamă meandrele minţii omeneşti, care „reacţionează în faţa traumelor aşa cum reacţionează sepia când simte pericolul – arunc[ând] în jurul ei valuri de cerneală neagră”, sunt urmărite până-n pânzele albe, promisul „thriler erotic fascinant” întorcându-se într-o roman psihologic în toată puterea cuvântului.
8 martie ’21
