Statutul de observator poate oferi avantaje, în sensul că este o școlire într-ale diplomației fără povara participării.
La Națiunile Unite, ONU, printre entitățile care beneficiază de statutul de observator se numără, de pildă, Autoritatea Palestiniană sau Vaticanul. Prima pentru că puține entități sau structuri internaționale îi recunosc statutul de țară, cea de-a doua are statutul de observator în egală măsură cu Ordinul de Malta. Și Elveția a avut multă vreme doar statutul de observator la ONU, deși găzduiește dintotdeauna al doilea sediu al organizației, înainte de a deveni membru plin.
Multe alte agenții și structuri al Națiunilor Unite pot acorda statutul de observator. În schimb, Organizația Mondială a Sănătății, de pildă, nu asigură statutul de observator. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății a refuzat toate cererile Taiwanului de a putea intra în organizație, sau de a primi cel puțin statutul de observator, în special din pricina obiecțiilor Chinei, care nu recunoaște independența Taiwanului, pe care îl consideră una din provinciile sale.
De asemenea, unele organizații pot avea un statut consultativ.
Un statut de observator al Moldovei pe lângă Uniunea Euroasiatică a lui Putin, compusă din Rusia, Bielorusia, Kazahstan, Kîrgîzstan și Armenia nu ar contraveni teoretic angajamentelor Moldovei în cadrul Acordurilor de Asociere cu UE, câtă vreme statutul rămâne exact asta: observator. În schimb, solicitarea statutului de observator la Uniunea Eurasiatică ar trimite partenerilor occidentali ai Chișinăului un semnal nedorit și îngrijorător.
Un lucru este cert, însă: în cazul în care ar adera la Uniunea Eurasiatică, așa cum a făcut-o Armenia, Moldova nu doar că ar risca să piardă unele din avantajele actuale date de semnarea unui acord de asociere cu UE (așa cum au făcut-o ulterior Ucraina și Georgia), dar și-ar vedea spulberată orice speranță, cât de vagă, de a căpăta vreodată statutul de candidat la aderarea la UE, ca să nu mai vorbim de aderarea propriu-zisă, devenită imposibilă.
Asta pentru că o țară nu poate participa simultan la structuri transnaționale cu dimensiuni economice și tarifare cum sunt atât Uniunea Europeană, cât și Uniunea Vamală a Rusiei. Asta ar însemna ca unele mărfuri să circule cu tarife diferite în ambele structuri, ba chiar ca Uniunea Europeană să devină permeabilă mărfurilor rusești. Simplul fapt că Rusia e supusă sancțiunilor europene ar dăuna Moldovei, care ar încălca astfel ceea ce este în continuare un embargo european solid respectat chiar și de țări care nu sunt în UE.
***
Preşedintele Igor Dodon a solicitat Uniunii Economice Eurasiatice să acorde Republicii Moldova statut de observator, chiar dacă parlamentul nu s-a solidarizat cu această cerere. Şeful statului nu a oferit detalii despre efectele juridice ce le va produce acest demers, dar fără îndoială a contat pe faptul că, spun unii experţi, gestul sau pe contrasens cu voința majorității parlamentare, va fi perceput în societate ca un prim pas spre promisa şi inevitabila apropiere de spaţiul estic. Demersul trebuia sa fi fost coordonat cel puţin cu executivul, în general, şi cu Ministerul de Externe, în particular, instituţii cu rol de primă vioară în promovarea politicii externe. Ocolirea acestei proceduri, văduvește solicitarea președintelui Dodon de efecte juridice ulterioare, astfel si-a formulat atitudinea spicherul democrat Andrian Candu. Episodul care încă nu s-a consumat este văzut de mai mulţi observatori ca o continuare a strategiei democraţilor şi socialiştilor de partajare a feliilor politice pro-europeana şi respectiv pro-rasariteana, care este de fapt pro-Kremlin.
Expertul Iulian Groza, fost viceministru de externe, vede în demersul preşedintelui un gest politic mai curând, decât o intenţie reală:
„Ceea ce încearcă preşedintele să facă prin această scrisoare nu mi se pare una gândită la nivel de impact, la nivel de rezultate. Este o acţiune politică a preşedintelui care face parte din agenda politică a partidului său. Un astfel de statut nu are cum să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova din varii motive. Această Uniune la modul practic nu are cum să contribuie pentru dezvoltarea Moldovei măcar de aceea că la această Uniune participă ţări care îşi au propriile procese de implementare. Plus la toate, din punct de vedere economic Moldova este departe de acest spaţiu. Între noi şi uniunea economică Eurasiatică există Ucraina. Deci, din punct de vedere economic nu putem valorifica nici un fel de prevederi ai acestei Uniuni din perspectiva intereselor şi obiectivelor noastre naţionale şi internaţionale.”
Iulian Groza spune că în general statutul de observator este solicitat atunci când ţara îşi doreşte o ulterioară apropiere sau chiar integrare într-o anumită structură. De altfel, Acordul privind Uniunea Economică Eurasiatică la care face referinţe preşedintele Igor Dodon prevede că „decizia de a acorda statutul de observator al Uniunii sau refuzul este luată de Consiliul Suprem în interesul integrării și realizarea obiectivelor prezentului tratat”. Un lucru greu de imaginat în cazul Republicii Moldova care este din 2014 ţară asociată la UE, iar politica oficială a statului este orientată către vectorul integrării europene. Prin urmare, observă Iulian Groza demersul preşedintelui pare a fi mai curând o momeală pentru electoratul său.
Mai mulți experți notează că prin „momeli” similare au încercat să-şi ademenească susţinătorii si guvernările declarate pro-europene. E suficient să ne aducem aminte de mult pătimita promisiune că Moldova va depune cerere de aderare la UE şi va obţine statutul de ţară candidat. Mai întâi ex ministrul de externe Iurie leancă promitea în 2014 acest lucru, după care ex-premierul Valeriu Streleţ, iar de curând democratul Marian Lupu a avansat un nou termen – anul 2018 în care Moldova ar urma să ceară acest statut.
Parada verbalizării, cum o numesc unii experți este mai curând dăunătoare într-o societate în care populația are, potrivit sondajelor, atitudine șovăitoare faţă de vectorul politicii externe si poate fi lesne ademenit spre oricare dintre azimuturi.
